Oficialii Audi au anunțat încă din vara că anul 2018 va fi unul foarte aglomerat din punct de vedere al lansărilor, iar printre modelele nominalizate s-au numărat noile A1, A6, A7 și Q3.
Constructorul german a publicat în această săptămână un teaser video prin care confirmă practic că noua generație Audi A6 va fi prezentată oficial în cursul anului 2018, cel mai probabil cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din lună martie.
Clipul video de numai 25 de secunde nu arată însă nimic din noul Audi A6, ci anunță o competiție prin care tinerele talente și producătorii de film sunt invitați să-și prezinte viziunea despre acest model pentru a descrie tehnologiile digitale, performanțele și confortul pe care le așteaptă.
Cu toate acestea, în ultima perioadă au apărut o serie de informații despre noua generație A6.
Astfel, producătorul german va echipa noul Audi A6 cu aceleași funcții autonome de pe noua generație Audi A8, astfel că va avea nivelul 3 de autonomie. Practic, mașina se va putea conduce singură în anumite situații, însă șoferul este obligat să fie atent și să intervină oricând este necesar.
Din punct de vedere al designului, noul A6 va avea dimensiuni ușor mai mari decât ale generației actuale și va prelua elemente de la A8.
În schimb, la interior, modelul ar urma să preia cea mai mare parte a elementelor disponibile pe noua generație Audi A7, care a fost dezvăluită publicului în luna octombrie.Clienții vor avea de ales între motorizări de 2.0 litri, V6 de 3.0 litri și V8 de 4.0 litri, în timp ce sistemul de tracțiune integrală va fi disponibil opțional. De asemenea, există planuri pentru lansarea a două versiuni plug-in hybrid, însă acestea vor apărea pe piață ulterior.
Tot mai tarziu, probabil în 2019, urmează să apară și versiunea sportivă Audi S6, în timp ce RS6 este programat pentru 2020 și se anticipează că va utiliza sistemul plug-in hybrid disponibil pe Porsche Panamera S E Hybrid.
Comentarii (0)