În urmă cu ceva ani, taxa auto pentru mașinile poluante stârnea reacții negative în opinia publică de la noi din țară. Ulterior, taxa a fost transformată într-un timbru de mediu, dar, într-un final, Curtea Europeană de Justiție a obligat autoritățile de la noi să o restituie șoferilor.
De atunci, pe drumurile patriei nu au încetat să apară mașini vechi, poluante, în ciuda programului Rabla. Așa se face că, în prezent, vârsta medie a unei mașini din România este de 14.9 ani și 75% dintre automobilele care circulă la noi în țară au o vechime de peste 11 ani.
Există, însă, și țari care stau mai rău decât noi din acest punct de vedere. De pildă, Grecia are cel mai învechit parc auto din Europa (17.3 ani, vârsta medie), fiind urmată de Estonia și Cehia.
Din cauza acestor țări, dar și a altora din estul continentului, vârsta medie a parcului auto din Uniunea Europeană este destul de ridicată, adică 12,3 ani.
Pentru a nu ajunge pe podium și, mai ales, pentru a nu pierde bani din PNRR, autoritățile de la noi sunt forțate să ia măsuri.
Tocmai de aceea, taxa auto pentru mașinile poluante va fi reintrodusă, cel mai probabil începând cu data de 1 ianuarie 2026.
via Economica
Se impusca doi iepurasi dintr-o lovitura.
Nu trebuie sa aiba toata lumea masina daca nu isi permite.
Asta este altceva, chiar crezi ca se vor gândi la o soluție logică ?
Eu știu ca vechea taxa, după multiple modificări si denumiri, a fost declarată neconstituțională și toți care au plătit au dat statul în judecată si și-au recuperat bani până la urmă, în ani de zile, sper sa nu ma înșel, deci toată nebunia va fi luată de la capăt ? Ce bani din PNRR se pierd din cauza parcului auto ? Sau câți anume ? Din cauza corupției și a dezinteresului s-au pierdut zeci de miliarde euro din 2007 până acum, acum au găsit motivul, ca o coincidență absolută, ideea taxei vine fix acum, când zbiară statul după bani, după ani de dezmăț din bani publici.
Zau?
Pai cand salariile sunt dintre cele mai mici si produsele sunt din cele mai scumpe, inclusiv la utilitati, romanii platesc echivalent cu vesticii.
Pai logic, ca o natie saracita si acum si mai mult cu noile masuri trimise de la Inalata Poarta.
Aia in vest reduc dobanzile la banci pentru a stimula economia, si in romania cresc.
OMV a facut in 2024 marja de profit mai mare decat in 2023 si cu vanzari mai slabe. S-au imbogatit pe furtul populatiei locale.
In romania, litrul de combustibil trebuia sa fie 1.5 lei/ litru cu toate accizele si etc. Nu 7.5 lei
Dar nah, aia in croatia s-au revoltat, aia in serbia la fel, in romania, prostii stau cuminti.
Alegerile au fost furate pe fata, ce sa mai ceri, au inteles ca pot face ce vor si drept urmare uite.
@dan_grc: nu fii absurd, de camioane si basculante nu trebuie sa scapam, ca alea sunt utile pentru o societate intreaga si circula de regula pe rute in afara zonelor populate. trebuie sa scapam insa de toti limbricii care nu se mai pot deplasa prin orase fara un diesel sub poponet, adica de exact aceia care produc poluare in mijlocul comunitatilor.
@rotila: tocmai de aia trebuie pus piciorul in prag si luate masuri, ca sa mai existe un viitor si pentru generatiile de dupa noi
atat are si atat poate.
sa nu cumperi noi termice/simple e si asta un protest bun la ce scumpiri se tot practica de ceva ani.
dar cand scoatem acciza si restul taxelor din benzina?
ps: recomand omv100+! iar pt ukeisti esso99!
Smenarii au gasit mereu metode sa fenteze legea.
Va aduceti aminte ce fac smecherii cu BMW-urile ca sa nu plateasca amenzile de parcare? Le scot placutele de inmatriculare.
Va aduceti aminte cum parcheaza smecherii cu BMW-urile? Le baga pe trotuare printre stalpi ca sa nu le poata fi ridicate troacele.
Va mai aduceti aminte de Rovana Plumb? A fost ministrul mediului si bagase si ei o taxa asemanatoare.
Ce facea "doamna"? Circula cu masina, BMW desigur, cu numerele pe Bulgaria ....
https://www.4tuning.ro/funny/rovana-plumb-mama-timbrului-de-mediu-merge-cu-masina-pe-bulgaria-24099.html
baga tata taxa in combustibil, in special in motorina, cine are ,merge la mamaia, cine nu , face baie la fetesti in dunare
Subvențiile se dau pentru a accelera trecerea la un transport nepoluant de care vor beneficia direct sau indirect și cei mai puțin potenți intelectual și financiar. Eu îmi permit tratament medical în privat, în străinătate. Tu mai bine să speri să se rezolve otrava din aerul pe care îl respiri. Sănătate înainte de toate, nu?
Dacă transporturi in comun nu e suficient în zona ta ai grijă cum votezi. Votează-i pe cei care propun soluții nu pe cei care îți dau o sticla cu ulei și un kg de faină. Sau niște populisti care vând gogoși cu zahar credulilor impotenți intelectual.
Auzi, dacă eu sunt musca de pe bălegar, bălegarul cine e?
Matei nu e singurul de aici care e în străinătate. Mai suntem 2-3 pe care îi știu eu, poate mai multi. Dacă era rău cum crezi tu că e, veneam înapoi.
Atitudinea ta am mai văzut-o și la Moscova, acum vreo 5-6 ani. Oameni săraci, bețivi și inculți dar mândri ca la ei e bine, nu ca în occidentul decadent năpădit de gay și arabi. Unii din ei posibil să se odihnească pe vreun câmp în Ucraina, acum. Și ei, ca și tine, sunteți de plâns.
Da, diesel ar fi diferite în funcţie de Euro 1, ..,5, 6 etc dar nu este atât de mare diferenţa.
Apoi taxa ar trebui să fie mică, pe măsura salariilor din România. Penalizarea oamenilor care se vor să trăiască fără să plătească pe maşini sume exorbitante este imorală şi ar trebui, ilegală.
Sunt pro verde, EV, dar taxe foarte mari sau forţarea oamenilor să îşi cumpere ceva ce nu îşi permit uşor nu e normal.
Să sperăm că Ford va produce EV ieftine şi poate cândva şi Dacia.
Producătorii europeni sunt mult în urma chinezilor şi chiar şi a americanilor.
Uite ce fac chinezii azi.... Mult peste mulţi şi peste chiar Mercedes.
https://youtu.be/vpBBhwUE_wM
Acuma mă gândesc că dacă se face motorina brusc zece lei litrul primul lovit vei fi tu când te duci la supermarket.
Fiindcă marfa aia de la supermarket nu ajunge acolo cu trenul electric, nici cu camionul electric. Mai este până atunci...
Momentan primii loviți suntem noi toți.
Uite în UK sunt 1000 de cazuri de cancer la plămâni din cauza poluării.
https://www.theguardian.com/society/2025/feb/09/air-pollution-causing-lung-cancer-uk
Dacă ii întrebi pe oricare din cei 1100/an îți garantez ca fiecare ar prefera sa plătească puțin mai mult la supermarket ca sa nu mai respire otrava care îi omoară.
Restul încă nu sunt conștienți.
Guvernul va interveni pentru ca acești bolnavi sunt tratați din banii publici și tratamentul pentru cancer la plămâni e extrem de scump.
Cu alte cuvinte, platit platim oricum. Dar platim sa ne tratam nu sa prevenim.
Nu te obosi sa raspunzi, stiu ce iti poate mintea.
problema oimii secolului astuia e ca taxati mai mult isi vor lua un x5 si mai vechi, in loc de o masina mai normala la cap si la consum etc.
fiindca sunt scutit.Na!
pe tine cu ce te-ar incalzi? o electrica nu te otraveste cand treci pe langa ea, ar trebui chiar sa-i multumesti proprietarului pentru alegerea facuta.
cel cu termica isi externalizeaza nestingherit si in dauna tuturor celor din jur efectele nocive ale moftului personal de a se plimba prin oras cu masina. iar asta nu poate ramane asa, trebuie penalizat si inca usturator!! eu sunt satul de cocalarii care stau pe loc cu motorul pornit si scuipa noxe in plamanii tuturor, doar ca sa aiba ei cald iarna si racoare vara. miserupism la cote maxime, pentru ca multi constientizeaza ce fac dar li se rupe, iar altii o fac fara ca macar sa-si dea seama ca ar putea afecta oamenii din jur.
scopul taxarii termicelor este eliminarea progresiva de pe strazi a celor mai poluante dintre ele, pentru imbunatatirea calitatii aerului pe care toti il respiram. tu nu vezi ca in prezent in orase nu se mai poate respira din cauza traficului sau ai nasul permanent infundat?
stiu, o viitoare taxare a electricelor te-ar unge pe inima ta de bivol plin de frustrari. ar fi ca atunci cand dai copite gratuite in lipsa a ceva mai bun de facut.
O idee la care se tot gândesc e sa treacă de la un calcul bazat pe emisii la unul care sa includă și distanta parcursa anual, ceea ce iar mi se pare ok. Unii fac 3000 mile anual, alții 30000. În mod clar cei din urma se trebui sa plătească mai mult pentru întreținerea drumurilor. Cred ca și greutatea mașinii ar trebui sa conteze.
Si sa iti mai zic o chestie legat de taxa auto, tu ce crezi ca se va intampla? Iti zic eu, nimic, oamenii vor plati taxa si tot vor merge cu masina, cum a fost si atunci cand era taxa pe norma de poluare. Ce atunci nu mai isi luau oamenii masini? Isi luau, plateau 1000 euro taxa si tot inmatriculau masini sh, practic nu se rezolva nimic, doar se duceau niste bani in plus la bugetarii care freaca menta.
Mateut, articolul mentionat demonstreaza mai degreaba impotenta ta de orice natura.
"Aceste discount-uri sunt disponibile doar pentru exemplarele disponibile în stoc"
In mod normal as spune că ești analfabet functional dar cred că e mai rău. Vezi cu impotența aia.
In plus de asta, de unde crezi ca pot reduce atat de mult din pret? Nimeni nu vinde mai ieftin decat pretul de achizitie si doar din discountul respectiv iti puteai da seama cat de umflate erau defapt preturile. Dar oricum esti prea prost pentru asta. Tine-o asa inainte ca e nevoie de multi idioti utili ca tine :)).
https://www.legalonline.ro/vanzarea-de-lichidare/
Te afunzi in greșeală doar ca să nu admiți că ți-a sfâșiat, ai avut deja de doua ori ocazia să corectezi. Tu însă însiști să semnalizezi și să mânaci kkt cu polonicul. Asta spune multe despre caracterul tău și integritatea intelectuală.
Eu o să o țin tot așa și tu o să mori în continuare de grija mea, asta apropo de proști și idioți (in)utili.
Hai că mi-am stresat destul ultimul neuron cu un analfabet functional fără coloană vertebrală. La final, te rog să apreciezi că nu te consider chiar prost făcut grămadă incapabil să înțelegi că era vorba de o lichidare de stoc și nicidecum ce ai aberat in primul mesaj.
Tu scrii în halul ăsta la mișto, nu? Nu are cum să fie din lene, văd că faci eforturi să pui spații înaintea semnelor de punctuație.
2. Daca aveai creier in loc de graunte vedeai totusi pretul de lista de care vorbeam si acela a fost pretul de referinta mult timp. Nu ai demonstrat nimic decat ca esti un alt idiot util.
Vecinul meu are mașină de 5 ani. Face cu ea cam 800km/lună și are emisii de 124g/km.
Întrebarea mea e cine poluează mai mult și de ce eu trebuie să plătesc mai mult? E impozit pe poluare, sau pe vechimea mașinii?