Taxa auto 2012 a fost aprobată de Parlament
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Noua taxă auto a făcut ultimul pas spre inevitabil, fiind aprobată astăzi în cadrul Parlamentului României, informează 0-100.ro. Pentru moment, aceasta nu este încă valabilă, ultimul pas până la intrarea în vigoare fiind publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
Până atunci, să clarificăm obiectul acestui proiect de lege: taxa de poluare va fi redusă cu până la 25%, iar cei care au plătit taxa după 1 iulie 2008 îşi pot recupera banii dacă au plătit mai mai mult în vechea formulă. Până acum, totul sună bine, dar veştile proaste vin pentru cei care au sau cei care vor să cumpere (sau să vândă) o maşină înmatriculată în România înainte de 01.01.2007. Din păcate, veştile proaste nu se termină aici, vehiculele care au fost scutite de la taxă din varii motive (cum ar fi cele cu motoare Euro 5) sau vehiculele ai căror proprietari şi-au recuperat taxa auto în instanţă vor fi incluse şi ele la categoria automobilelor plătitoare de taxă de poluare.
MOTTO-UL NOII TAXE - POLUATORUL PLĂTEŞTE
Toate automobilele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 vor plăti taxa de mediu la prima transcriere a dreptului de proprietate. Practic, cumpărătorul unui automobil înscris în România înainte de 01 ianuarie 2007 ajunge în aceeaşi situaţie ca un cetăţean care importă un automobil din Uniunea Europeană şi doreşte să-l înmatriculeze în ţara noastră. Pe lângă excepţiile de la taxa auto, cei care au înmatriculat automobilul în ţară după 01.01.2007, au plătit taxa auto şi nu au câştigat-o înapoi în instanţă sunt avantajaţi de noua lege, deoarece nu mai trebuie să mai plătească nimic la înstrăinarea vehiculului.
Taxa auto nu se aplică vânzătorului, ci clientului, deci puteţi vinde fără probleme automobilele înscrise în România înainte de 01.01.2007. Modalitatea de calcul a taxei auto este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită, ceea ce face acest bir să fie conform cu legislaţia europeană, până în momentul acesta taxa auto fiind discriminatorie pentru automobilele importate din Uniunea Europeană şi împiedicând dreptul la liberă circulaţie a mărfurilor în cadrul uniunii.
EXCEPŢII DE LA TAXA AUTO
Taxa nu va fi aplicată autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap şi autovehiculelor de poliţie, jandarmerie, pompieri, ambulanţă, autovehiculelor a căror caroserie sau al căror şasiu a fost înlocuită/înlocuit, cu condiţia ca acestea să fi fost anterior înmatriculate în ţară, precum şi autovehiculelor speciale a căror deplasare pe drumurile publice este în general limitată numai la şi de la locul de muncă, ale căror motoare respectă normele privind poluarea chimică aplicabile maşinilor mobile nerutiere, anunţă colegii de la Mediafax. Aşadar, recarosarea unui automobil mai vechi este singura soluţie de a înmatricula o maşină non-euro, euro 1 sau euro 2, al cărei cuantum al taxei ar fi exagerat în raport cu valoarea vehiculului.
Pentru persoanele cu handicap, excepţia de la plata taxei auto se aplică numai pentru achiziţionarea unui singur autovehicul în decurs de cinci ani şi atunci când autovehiculul este în proprietatea acestei persoane. Taxa nu se plăteşte nici atunci când autovehiculele sunt încadrate în categoria vehiculelor istorice, sunt acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică, sunt confiscate şi acordate cu titlu gratuit sau sunt destinate competiţiilor sportive.
PENTRU PROIECTUL DE LEGE AL TAXEI AUTO 2012, CLICK AICI (format PDF).
Via | 0-100.ro
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Intern
-
Galeria Țiriac Collection, cea mai mare colecție privată de automobile din România, tocmai a primit două exponate noi. Este vorba despre două modele Porsche 911, dintre care unul este GT3 R Rennsport, un model produs în doar 77 de exemplare. (04.12)
-
Potrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, vânzările de mașini noi în România au scăzut cu 8 în luna noiembrie. Pentru ultimele 11 luni, vânzările au rămas în creștere față de anul trecut. (02.12)
-
Un nou studiu al pieței de mașini second hand din țara noastră arată că mai multe mașini au trecut prin mai mult de două schimbări de proprietar. Există cazuri în care mai multe mașini au trecut prin mâinile a nu mai puțin de 24 de proprietari diferiți pe parcursul vieții acestora. (28.11)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- STUDIU: Doar 1% din proprietarii de mașini electrice ar reveni la termice
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
o masina cumparata de exemplu in 2002 din reprezentanta,indeplinea toate conditiile si taxele de la momentul respectiv.
deasemenea,atunci avea ex.euro3,echivalentul euro5 de acum
cum sa ceri o noua taxa?
din nou dau dovada de diletantism in absorbtia de venituri
se va circula pe numele altcuiva,cu contracte de comodat etc,dar nimeni nu va plati din nou.
ce descurajeaza din moment ce masinile aduse de afara au taxa mai mica cu 25%?
dar tot se vor gasi metode de eludare a furtului din buzunare de catre minister
Scrie in articolul de mai sus:
"Taxa auto nu se aplică vânzătorului, ci clientului, deci puteţi vinde fără probleme automobilele înscrise în România înainte de 01.01.2007. "
masina din 2005 cu motor de 2000cmc dizel cu filtru de particule si acum am venit acasa pt ca nu mai merge treaba acolo un ungur maghiar ce e el
mai vrea sa platesc si 1000 de euro pe taxa ca doar tata e becali sa duca sa munceasaca si el pe 5 euro ora sa vada cum e si apoi sai cer eu 1000 de euro sa vada cum e
Poate este doar un zvon, dar am citit ca pentru un Logan 1.5 dci inmatriculat in 2006, cumparatorul va achita o taxa de aproximativ 1000 euro. Este mult, raportat la cilindree. Piata auto second hand cred ca va avea de suferit, pentru ca in momentul in care cineva vrea sa-si vanda masina inscrisa inainte de 1.01.2007, va fi nevoit sa scada din pret.
O noua taxa in defavoarea multora. Chiar daca masina are un rulaj mic si este bine intretinuta, proprietarul va avea de pierdut in momentul vanzarii. Si cum multi detin masini inmatriculate inainte de data aderarii la Uniunea Europeana, vor fi nevoiti sa scada pretul, din cauza taxei.
Pentru cei care au inmatriculat masina dupa 1.01.2007 si au platit taxa, aceasta se poate recupera, apeland la un avocat. Sunt multe dosare solutionate favorabil pentru proprietari, cu recuperarea inclusiv a cheltuielilor de judecata, care nu sunt asa mari. Deoarece taxa platita dupa 1.01.2007, cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, este considerata ilegala.
In rest, probabil vom asista la o clatinare a pietei second hand. Chiar daca masina este inscrisa in 2005 si indeplineste norma euro 4, chiar daca pentru masina respectiva s-a platit taxa la vremea respectiva, acum se cere o noua taxa, ce va fi achitata de cumparator. Ceea ce cred ca va duce la o scadere a pretului automobilelor second hand. Chiar daca vorbim de masini in stare buna, taxa la taxa va descuraja cumparatorul. Adica inca un succes al democratiei romanesti.
Eu am un Logan din 2006. Cand l-am inmatriculat la acea vreme, nu exsta taxa, si deci nu am platit nimic. Acum as vrea sa il vand. Dupa noua lege, va trebui platita o taxa de inmatriculare. Stiti cat e taxa? 2500 de euro !!!! Cine sanatos la cap o sa cumpere o masina cu 3500 de euro si sa plateasca o taxa de peste 2000 de euro ???
Concluzia e ca o sa mor cu el in brate. Vrea nu vreau, tre sa raman loganist.
de asemenea votul sa fie impotriva actualilor lideri ai tarii.
2) Ea se aplica pentru ca romanul se simte bine in masina ... poate chiar mai bine decat intr-o casa.
3) Cei care au inscriu masinile in Bulgaria (pe firma) vor face bani foarte frumosi.
Logan 2004 1.5dci - taxa 1000E ...
cred ca vom merge din nou in germania ;)
Dar lasa ca am gasit eu solutia :
Cumpar masina cu numere de romania , vchiul proprietar se scade la fisc si eu merg cu talonul lui fara sa o trec pe numele meu , cand o vand fac alta factura dp numele celui dp talon si asa mai departe si nu mai platim chiar nimik.
Nu va convine pai mergeti la vot nu stati acasa si asteptati .
Solutia, dupa parerea mea , este greva fiscala: nu se mai plateste nici un impozit la nimic, nu au ce sa faca la milioane de oameni, totul la negru, intr-un an se vor impozita intre ei si familiile lor, pt ca nu e vorba doar de taxa auto, ci cam de toate taxele, nu primesti nici macar un sfert inapoi prin servicii, infrastructura, etc....deci pana cand?? Era un vers...."furau cu mai mult bun simt cei de dinaintea ta".Adica peste tot se fura, sa nu fim naivi, dar un 10% acolo, care oricum inseamna f mult la bugete de miliarde, dar nu 75% cum se face la noi, ce mai vor, au mai mult decat le trebuie in 7 vieti
Nu dati vina pe dobitocul ala de Boc. E prea prost...
Ranault este de vina.
Nu mai cumparati produse frantuzesti, cu atit mai mult Renault.
Eu am o scirba de Renault si stiu ce proaste si ce scumpe sint.
Cumparati orice, numai Reanault sa nu fie.
Cine nu crede sa intrebe in vecini, la service-urile auto sau sa uite in parcare. Sau sa intrebe la magazinele de piese auto.
Ce am scris aici, pot demonstra. Cu acte, facturi, etc...Pot da si nr. masinii si puteti intreba vecinii. Toti care au avut renault au scapat de ele.
Cu scirba,
Floris
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 4 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:
Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011.
Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi stabileşte că:
1.Acţiunea având ca obiect obligarea Instituţiei Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziţionate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 şi fără parcurgerea procedurii de contestare a obligaţiei fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispoziţiile art.117 alin.1 lit.d din acelaşi cod
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2011.
SA LE FIE RUSINE DE ORDINARI CA AU TAIAT PADURILE SI ACUM O ARD ECOLOGIC
Acum taxeaza pe toata lumea, cu mii de euro, amaratii de romani care abia au salarii de cateva sute de euro. hai in stada si sa-i OMORAM, altfel nu scapam de ei.
daca sunt corecte aceste calculatoare atunci ar trebui un glont in cap incepand de la ministru terminand cu presa asta de cacat care dezinformeaza in proportie de 995 de felul ei
Suntem un popor de sclvi.
Acum am o intrabare : cat costa taxa la un papuc an 2004 , 1870 cmc , CINE MA POATE AJUTA ?
Lasitatea Romanilor se vede, de aceea si conducatorii si-au dat arama pe fata, deoarece stiu ca prostii tarii vor munci in continuare pentru ei, sa-i imbogateasca si vor munci pe bani si mai putini ca pina acum, bani care le vor ajunge sa manince si cam atit.
Atita lasitate ca in Tara asta, nu cred ca mai exista in alte tari .
Si stau si ma intreb daca nu cumva in 1989, n-am fost impinsi de la spate cu o lovitura de stat de catre altii si cred ca asa si este .
Oare chiar au facut ce au facut in Istoria Romaniei care ne-o bagau pe gat profesorii cand eram mici, Stefan cel Mare, Mihai viteazu, Alexandru Ioan Cuza, sau cei care au scris Istoria, minteau si de fapt poporul romin care cica se trage la origini din daci si din romani, este de fapt un popor de lasi, hoti, prosti si nenorociti.
Cum putem sa stam sa murim de foame ca niste fraieri, in timp ce ciocoii noi se indoapa de pe urma muncii noastre, aruncandu-ne ca la niste caini resturile de care nu mai au ei nevoie?
ROMANIA; trezeste-te, popor de lasi si de fraieriti, nu lasa capul plecat pe care sabia nu-l taie, dar cu umilinta, lantul il incovoaie .
"Ia de la Basescu".
Si cei 51% ar trebuii injurati, nu doar guvernantii.
Daca nu facem asta nu mai vedem masini in vecii vecilor. La Cielo al meu din 1995 taxa e de 6000 de euro. E absurd.
Va rog, haideti sa iesim in strada dupa sarbatori in fata guvernului.
Astia vor sa ne omoare!
Daca nu iesim in strada suntem lafel de vinovati si nu avem dreptul sa ne plangem.