Vineri, 30 Octombrie 2015 | Industrie
Furtuna Dieselgate începe să lovească Volkswagen: sunt deja 600 de procese doar în Elveția
Deși ne-am fi așteptat ca cele mai multe procese împotriva Volkswagen să înceapă în Statele Unite, elvețienii vor să contrazică așteptările tuturor. În Țara Cantoanelor există deja 600 de procese împotriva constructorului german.
Joi, 29 Octombrie 2015 | Concepte
VW vrea să-şi spele păcatele: Tiguan GTE, primul model de serie din lume cu panouri solare?
Conceptul Volkswagen Tiguan GTE va fi lansat în producţie de serie până la sfârşitul anului 2016 şi va deveni astfel primul model cu panouri solare din lume, potrivit presei internaţionale.
Luni, 26 Octombrie 2015 | Economic
Toyota redevine lider mondial la vânzări după ce a depăşit VW cu doar 68.000 de maşini. Germanii pregătesc revanşa
Toyota şi-a recâştigat prima poziţie în topul celor mai mari producători auto din lume. Japonezii au vândut în primele nouă luni ale anului cu 68.000 mai multe maşini decât Volkswagen, echivalentul pieţei auto din România în 2014.
Vineri, 23 Octombrie 2015 | Industrie
Veşti bune de la Volkswagen: motoarele diesel de generaţie nouă nu sunt afectate de scandalul emisiilor
Volkswagen a confirmat că motoarele din seria EA 288 Euro 5 şi Euro 6 de pe maşinile comercializate în Uniunea Europeană nu au instalat niciun soft pentru păcălirea testelor de emisii.
Joi, 22 Octombrie 2015 | Mediu
Efectul Dieselgate în Germania: 1 milion de maşini electrice pe străzi şi 10.000 de staţii de încărcare până în 2020
Autorităţile germane îşi propun ca până în 2020 să aibă peste 1 milion de maşini electrice pe străzi care să se alimenteze de la peste 10.000 de staţii de încărcare. Programul este pregătit ca reacţie la scandalul Volkswagen.
Joi, 22 Octombrie 2015 | Industrie
Până unde merge scandalul VW? Încă un motor diesel ar putea intra pe lista neagră a emisiilor
Volkswagen a confirmat că investighează posibilitatea ca un al doilea tip de motor diesel să aibă instalat software-ul pentru păcălirea testelor de emisii.
Luni, 19 Octombrie 2015 | General
Încrederea în Volkswagen e încă la cote înalte: 65% din germani spun că VW face mașini excelente
Scandalul Volkswagen a zguduit încrederea consumatorilor în această marcă, dar un sondaj a arătat faptul că două treimi dintre germani consideră că grupul VW face mașini excelente.
Vineri, 16 Octombrie 2015 | Industrie
Volkswagen va rechema în service 8.5 milioane de mașini, cel mai mare recall din istoria auto a Europei
Volkswagen a anunțat că va rechema în service 8.5 milioane de mașini vândute în Europa. Este cel mai mare recall din istoria auto a Bătrânului Continent, reprezentând o treime din ceea ce a vândut VW din 2009 și până în prezent pe această piață.
Joi, 15 Octombrie 2015 | Industrie
Dieselgate continuă: Volkswagen pregătise un al doilea sistem de păcălire a emisiilor în SUA
Scandalul Dieselgate capătă noi dimensiuni în SUA, unde oficialii Volkswagen au recunoscut că aveau un sistem suplimentar de păcălire a testelor de emisii, pe care voiau să-l folosească pe mașinile generație 2016.
Miercuri, 14 Octombrie 2015 | Industrie
Volkswagen strânge cureaua: germanii vor să stoarcă trei miliarde de euro de la furnizori
Grupul Volkswagen se pregătește de cea mai puternică lovitură financiară din istoria sa. Pentru asta, germanii taie bugetele de investiții, salariile și renunță la anumiți furnizori importanți.
Marti, 13 Octombrie 2015 | Modele noi
Volkswagen anunță revoluția schimbării: noul Phaeton va fi complet electric
Dieselgate generează schimbări importante în strategia Volkswagen. Nemții vor chipa toate motoarele diesel cu tehnologii noi și vor lansa o versiune electrică a viitorului Phaeton.
Marti, 13 Octombrie 2015 | General
Leonardo DiCaprio va produce un film despre scandalul Dieselgate
Scandalul Dieselgate va ajunge pe ecranele mari, anunță englezii de la Independent. Celebrul Leonardo DiCaprio va fi producătorul unei ecranizări a cărții "Too Big To Fall", pe care o scrie în prezent Jack Ewing.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Marti, 13 Octombrie 2015 | Industrie
Producătorii auto ameninţă cu preţuri mai mari pe motoarele diesel: "Susţinem un test realist de consum, dar implementat corect"
Prima reacţie oficială a constructorilor auto în cazul Volkswagen anunţă sprijin pentru un nou mod de testare a emisiilor, dar cu o condiţie: "să fie realist". Altfel, "preţul modelelor diesel va creşte"
Marti, 13 Octombrie 2015 | Industrie
Volkswagen: ”Softul de păcălire a emisiilor a fost activ și în Europa”
Șeful Volkswagen Marea Britanie a declarat că sistemul de păcălire a emisiilor a fost activ și în Europa. Tot el a lămurit și cum vor fi remediate problemele motoarelor diesel. Între timp, agenția Standard & Poor`s mai dă o lovitură VW.
Luni, 12 Octombrie 2015 | Industrie
Șeful Volkswagen SUA: ”După rechemarea în service, mașinile afectate de scandalul Dieselgate vor avea o viteză maximă mai mică”
Șeful Volkswagen SUA a recunoscut că rechemarea în service a mașinilor echipate cu motorul diesel EA189 va afecta performanțele înscrise în fișa tehnică.
Luni, 12 Octombrie 2015 | Industrie
Reuters despre Dieselgate: 3.6 milioane de mașini echipate cu motorul 1.6 TDI necesită modificări mecanice
Concernul Volkswagen va trebui să aplice modificări mecanice pentru 3.6 milioane de mașini echipate cu motoare 1.6 TDI, anunță cei de la Reuters citând Ministrul Transporturilor din Germania.
Vineri, 09 Octombrie 2015 | Industrie
Managerii nu știau de soft-ul de păcălire a emisiilor. Șeful VW SUA: "Doi ingineri sunt vinovați"
Michael Horn, șeful diviziei americane a Volkswagen, a declarat că implementarea dispozitivului de păcălire a emisiilor a fost decisă de o echipă de ingineri, nu de managerii companiei.
Joi, 08 Octombrie 2015 | Industrie
Dieselgate: Procurorii şi Poliţia au perchiziționat sediul Volkswagen din Wolfsburg
Procurorii germani au percheziţionat sediul concernului Volkswagen și mai multe filiale în căutarea documentelor care să descopere toți vinovații din spatele scandalului Dieselgate.
Joi, 08 Octombrie 2015 | Industrie
Directorul Volkswagen SUA: "Ştiam despre problemele de emisii din primăvara lui 2014"
Michael Horn, directorul diviziei americane a Grupului Volkswagen, va susţine astăzi în faţa unei comisii a Casei Albe că ştia despre emisiile neconforme ale maşinilor din grup încă din 2014. "Mi s-a spus că problema se rezolvă", declară oficialul VW.
Miercuri, 07 Octombrie 2015 | Industrie
Cazul VW: Rechemările în service încep în ianuarie. Majoritatea maşinilor vor putea fi reparate cu un simplu update software
Deşi nu se cunosc încă detalii clare legate de modul în care Volkswagen Group va repara cele 11 milioane de maşini afectate de problema software-ului manipulator, CEO-ul companiei a anunţat că recall-urile vor începe în prima lună a anului viitor.
Tag-uri similare
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru