Vanzari

Marti, 29 Septembrie 2020 | Masini electrice si hibride

Toyota estimează vânzări de 5.5 milioane de mașini electrificate în 2025: obiectivul fusese stabilit inițial pentru 2030

Toyota estimează că vânzările sale de mașini electrificate vor ajunge la 5.5 milioane de unități în 2025, cu 5 ani mai devreme decât își propusese inițial. Anul trecut, japonezii au vândut peste 10 milioane de mașini, dintre care două milioane au fost vehicule electrice sau hibride.
Vineri, 25 Septembrie 2020 | Industrie

Volvo anunță că vânzările sunt la un nivel stabil în ciuda pandemiei: “În a doua jumătate din 2020 vom egala rezultatul de anul trecut”

Volvo estimează că vânzările din a doua jumătate a lui 2020 vor fi la același nivel cu rezultatul înregistrat anul trecut în aceeași perioadă, în ciuda pandemiei. În ultimii șase ani, constructorul a avut recorduri succesive de vânzări, cu peste 700.000 de unități comercializate în 2019.
Luni, 14 Septembrie 2020 | Industrie

Vânzările McLaren vor scădea cu circa 40% în 2020: circa 2.700 de unități comercializate

McLaren va avea vânzări de aproximativ 2.700 de mașini în acest an, cu 42% mai mici decât în 2019, pe fondul pandemiei, susține CEO-ul companiei. “Este o lovitură uriașă,” a spus Mike Flewitt, care se așteaptă că vânzările să-și revină din 2021.
Joi, 03 Septembrie 2020 | Industrie

Șeful Rolls-Royce: “Vânzările au început să-și revină. Privim cu optimism spre 2021”

Vânzările Rolls-Royce au intrat pe un trend ascendent în ultimele luni, iar șeful companiei se declară optimist cu privire la performanțele din 2021, pe fondul comenzilor numeroase din partea clienților.
Marti, 18 August 2020 | Industrie

Profitul Geely a scăzut cu 43% în primul semestru: chinezii încă se gândesc la fuziunea cu Volvo

Geely a avut o scădere de 43% a profitului pe primul semestru, în vreme ce vânzările au fost cu 19% mai mici față de aceeași perioadă din 2019. Chinezii încă se gândesc la fuziunea cu brandul Volvo, deși discuțiile pe această temă au fost suspendate de curând.
Miercuri, 05 August 2020 | Economic

Vânzările globale de mașini au scăzut cu 26% în prima jumătate a anului: țările europene au fost cele mai afectate

Constructorii auto au vândut 33 de milioane de mașini la nivel global în primele șase luni ale anului, cu 26% mai puține decât în perioada similară din 2019. Marea Britanie, Franța și Germania se numără printre țările cu cele mai mari scăderi.
Vineri, 31 Iulie 2020 | Industrie

Vânzări premium la nivel global: Mercedes-Benz rămâne lider după prima jumătate a anului

Mercedes-Benz a fost cel mai mare constructor auto premium la nivel global în prima jumătate a anului, cu peste 935.000 de unități vândute. BMW s-a aflat pe poziția secundă, în timp ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Audi.
Vineri, 24 Iulie 2020 | Industrie

Vânzările Volvo de hibrizi plug-in au crescut cu 80% în primele 6 luni: modelele PHEV au reprezentat 14% din totalul vânzărilor

Volvo a înregistrat o creștere de 80% a vânzărilor de hibrizi plug-in în primele 6 luni din 2020, modelele PHEV având o contribuție de 14% la totalul vânzărilor. Obiectivul Volvo este ca vehiculele electrificate să reprezinte 20% din vânzările pe 2020.
Joi, 16 Iulie 2020 | Industrie

Grupul PSA a vândut un milion de mașini în primul semestru: scăderi de peste 40% pentru Peugeot, Citroen, DS și Opel

Vânzările grupului PSA au ajuns la un total de circa un milion de mașini în primul semestru, cu 45% mai puțin față de aceeași perioadă din 2019, pe fondul pandemiei. Brandurile Peugeot, Citroen, DS și Opel au avut scăderi ale vânzărilor de cel puțin 40% pe primele 6 luni.
Luni, 13 Iulie 2020 | Masini electrice si hibride

Grupul BMW anunță o creștere ușoară a livrărilor de vehicule electrificate: 61.652 de unități în primul semestru

BMW a înregistrat o creștere de 3.4% a vânzărilor de vehicule electrificate, la nivel de grup, în primele 6 luni ale anului. Potrivit datelor oficiale, peste 61.000 de unități BMW și Mini au ajuns la clienți în primul semestru.
Vineri, 03 Iulie 2020 | Industrie

Vânzările Volvo au scăzut cu 21% în primele 6 luni din 2020: aproape 270.000 de unități comercializate

Volvo a vândut aproape 270.000 de mașini în prima jumătate a anului, în scădere cu 21% față de aceeași perioadă din 2019, din cauza crizei COVID-19. Constructorul susține că există semne de revenire a vânzărilor în toate regiunile. Cele mai căutate modele Volvo rămân SUV-urile XC60, XC40 și XC90.
Miercuri, 17 Iunie 2020 | Industrie

Vânzările Jaguar Land Rover au scăzut anul trecut cu 12%: pierderi de peste 420 de milioane de lire sterline

Grupul Jaguar Land Rover a înregistrat o scădere de 12% a vânzărilor în anul financiar 2019-2020, pe fondul unui declin de 31% în primele trei luni din acest an. Britanicii au raportat pierderi de peste 420 de milioane de lire sterline din cauza crizei COVID-19.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Miercuri, 03 Iunie 2020 | Industrie

Vânzările Volvo au scăzut cu 25% în primele 5 luni, la circa 208.000 de unități: constructorul anunță însă semne de revenire în toate regiunile

Volvo a vândut puțin peste 208.000 de mașini în primele 5 luni, în scădere cu 25% față de perioada similară din 2019, pe fondul pandemiei de coronavirus. Constructorul spune însă că există semne de revenire în toate regiunile. SUV-urile XC60, XC40 și XC90 sunt în continuare cele mai căutate modele din gama suedezilor.
Joi, 21 Mai 2020 | Industrie

Profitul Mitsubishi a scăzut cu 89%, la cel mai mic nivel din ultimii trei ani: japonezii vor acum reducerea costurilor cu peste 20% și eliminarea unor modele

Mitsubishi a raportat cel mai mic profit din ultimii trei ani, după o scădere de 89% în 2019, și anunță că va reduce costurile cu peste 20%. În plus, constructorul ia în calcul să părăsească anumite piețe unde vânzările au fost slabe și să elimine unele modele din gamă.
Marti, 19 Mai 2020 | Industrie

Vânzările de electrice vor scădea cu 18% în 2020: analiștii estimează un declin de 23% pentru diesel și benzină

Vânzările de mașini electrice vor scădea cu 18% în 2020, la nivel global, potrivit estimărilor analiștilor. Aceștia mai spun că, pentru diesel și benzină, scăderea vânzărilor va fi de aproximativ 23% în acest an.
Luni, 18 Mai 2020 | Industrie

Subaru a evitat impactul COVID-19, pentru moment: vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal 2019

Subaru a anunțat că vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal ce s-a încheiat în martie 2020. Constructorul a observat un “impact limitat” al crizei COVID-19, dar se așteaptă ca vânzările să fie puternic afectate în 2020.
Joi, 14 Mai 2020 | Industrie

Mazda a raportat cel mai mic profit din ultimii 9 ani: vânzările au scăzut cu 9% în anul fiscal 2019-2020

Vânzările Mazda au scăzut cu 9%, la 1.4 milioane de unități, în anul fiscal 2019-2020. Constructorul nipon a raportat cel mai mic profit din ultimii 9 ani.
Miercuri, 13 Mai 2020 | Industrie

Vânzările Aston Martin au scăzut cu circa 30% în primul trimestru: pierderi de 119 milioane de lire sterline

Aston Martin a înregistrat pierderi de 119 milioane de lire sterline, după ce vânzările au scăzut circa 30% în primul trimestru, din cauza pandemiei de coronavirus. “COVID-19 și oprirea economiei globale au avut un impact material asupra performanței noastre,” a spus CEO-ul Andy Palmer.
Marti, 12 Mai 2020 | Industrie

Toyota estimează că vânzările din 2020 vor atinge minimul ultimilor 9 ani: profitul va scădea cu 80%

Toyota estimează că vânzările sale din anul fiscal 2020-2021 vor atinge un total de 8.9 milioane de unități, cel mai mic nivel din ultimii 9 ani. Constructorul susține că profitul său va scădea cu 80% în aceeași perioadă.
Miercuri, 06 Mai 2020 | Industrie

Ferrari spune că va limita pierderile în 2020: “Vânzările vor scădea cu până la 15%”

Pentru Ferrari, 2020 este un an de limitare a pierderilor. Constructorul italian susține că vânzările sale vor scădea cu până la 15% din cauza crizei COVID-19, după ce producția a fost suspendată pentru circa două luni.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, McLaren, Audi, Ford, Toyota, Porsche
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru