Miercuri, 08 Februarie 2023 | Tuning
Toyota Hilux, transformat într-un camper de 78.000 de euro: două camere, aer condiționat și panou solar
O companie japoneză a transformat un Toyota Hilux într-un camper destinat ieșirilor în aventură. Noul camper este dotat cu două camere, un aer condiționat, paturi extensibile și chiar cu un panou solar.
Marti, 31 Ianuarie 2023 | Modele noi
Toyota GR Prius poate deveni realitate: motor de peste 300 CP
Potrivit unor informații noi apărute în presă, Toyota ar urma să lanseze o versiune de performanță a modelului hibrid Prius. Aceasta va fi botezată GRMN și ar urma să primească un propulsor de peste 300 de cai putere, alături de alte modificări.
Luni, 30 Ianuarie 2023 | Industrie
OFICIAL: A doua generație Toyota C-HR va fi produsă în Turcia
Constructorul nipon de automobile anunță că va construi a doua generație C-HR la uzina din Sakarya, Turcia. Tot aici, Toyota va inaugura o linie de asamblare a bateriilor pentru modelele plug-in hybrid.
Luni, 30 Ianuarie 2023 | General
OFICIAL: Toyota, cel mai mare producător auto din lume, pentru al treilea an la rând
Toyota și-a păstrat oficial titlul de cel mai mare producător de automobile din lume. Grupul japonez a vândut aproape 10.5 milioane de mașini noi la nivel global.
Joi, 26 Ianuarie 2023 | Industrie
Toyota va închide temporar uzina sa din Cehia din cauza problemelor de aprovizionare
Toyota a anunțat oficial că va închide uzina sa din Kolin, Cehia pentru toată luna februarie. Decizia a fost luată din cauza problemelor de aprovizionare cu care se confruntă marca japoneză.
Luni, 16 Ianuarie 2023 | Concepte
Toyota prezintă două concepte cu zero emisii bazate pe legendara AE86
Legendara Toyota AE86 a fost transformată într-o mașină cu emisii zero de către marca niponă. Două concepte au fost prezentate în cadrul Salonului Auto de la Tokyo.
Luni, 16 Ianuarie 2023 | Concepte
Toyota prezintă două ediții speciale pentru GR Yaris: dedicate lui Sebastien Ogier și Kalle Rovanpera
Toyota a dezvăluit două ediții speciale noi pentru hot hatch-ul GR Yaris. Cele două mașini aduc un omagiu campionilor mondiali de raliuri Sebastien Ogier, respectiv Kalle Rovanpera. Cele două ediții speciale vor intra în producție mai târziu în acest an și vor fi disponibile în Japonia.
Joi, 05 Ianuarie 2023 | Economic
General Motors depășește Toyota și redevine cel mai mare constructor în Statele Unite
General Motors a devenit cel mai bine vândut constructor în Statele Unite, în 2022. Gigantul american a vândut peste 2.2 milioane de mașini în această țară și a reușit să-i depășească pe japonezii de la Toyota.
Luni, 19 Decembrie 2022 | Industrie
Toyota demarează producția motorizării hibride de generația a 5-a în Europa
Constructorul japonez de automobile anunță startul producției pentru motorizările hibride de generația a 5-a în Europa. Noile sisteme vor fi asamblate la uzinele din Polonia și Marea Britanie.
Joi, 15 Decembrie 2022 | Concepte
Toyota Hilux va fi electric. Prima imagine cu un concept Hilux cu zero emisii
Toyota a publicat o imagine oficială cu un concept electric al emblematicului pick-up Hilux. Imaginea a fost făcută în cadrul unui eveniment din Thailanda, unde constructorul japonez sărbătorește 60 de ani de prezență oficială pe acea piață.
Marti, 06 Decembrie 2022 | Concepte
Noul concept Toyota Corolla Cross H2 anunță o viitoare versiune cu hidrogen a crossover-ului compact
Toyota a publicat imagini oficiale cu noul concept Corolla Cross H2. Această mașină este bazată pe versiunea de serie a crossover-ului compact, dar în locul motorizării hibrid, conceptul primește un propulsor pe bază de hidrogen.
Luni, 05 Decembrie 2022 | Concepte
Detalii noi despre Toyota bZ Compact SUV. Anunță un rival electric al lui Volkswagen ID.4
Conceptul Toyota bZ Compact SUV a debarcat în Europa. Cu această ocazie, producătorul asiatic a dezvăluit o serie de detalii noi, inclusiv dimensiunile acestui exercițiu de design.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Luni, 05 Decembrie 2022 | Concepte
Toyota C-HR Prologue: conceptul ne arată designul viitoarei generații
Constructorul nipon de automobile a publicat o serie de imagini și câteva informații despre conceptul C-HR Prologue. Acesta anunță viitoarea generație a SUV-ului C-HR, care va debuta în 2023.
Vineri, 18 Noiembrie 2022 | Masini electrice si hibride
Noua Toyota Prius, creionată deja cu un pachet sportiv GR
Constructorul japonez de automobile anunță o serie de componente GR care îi dau un aer mai sportiv noii generații Prius. În Europa, modelul nipon va fi disponibil cu 223 de cai putere.
Joi, 17 Noiembrie 2022 | Concepte
Toyota prezintă conceptul bZ Compact SUV. Anunță un posibil model cu zero emisii
Constructorul japonez de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul concept bZ Compact SUV. Așa cum îi spune numele, acesta anunță un posibil SUV compact cu zero emisii.
Miercuri, 16 Noiembrie 2022 | Modele noi
Noua generație Toyota Prius debutează cu motorizare exclusiv plug-in hybrid.
Toyota prezintă lumii întregi noua generație Prius. Modelul nipon va fi disponibil, în Europa, cu un sistem de propulsie plug-in hybrid (așadar renunță la motorizarea hibrid) care dezvoltă 223 de cai putere.
Marti, 15 Noiembrie 2022 | Modele noi
Imagine nouă cu viitoarea generație Toyota Prius
Toyota a publicat o nouă imagine oficială cu partea din spate a viitoarei generații Prius. Noul model va fi prezentat oficial în 16 noiembrie.
Luni, 14 Noiembrie 2022 | Intern
Ce mașini au cumpărat românii în primele 10 luni: Toyota și Hyundai, în fruntea mărcilor de import
Datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România arată o creștere a vânzărilor de mașini noi cu peste 8%. Dacia a fost cea mai bine vândută marcă, urmată de Toyota și de Hyundai.
Vineri, 11 Noiembrie 2022 | Masini electrice si hibride
Toyota confirmă noua generație Prius Hybrid. Debut în 16 noiembrie
Viitoarea generație Toyota Prius Hybrid va debuta în 16 noiembrie. Anunțul a fost făcut, prin intermediul unui teaser, chiar de către producătorul japonez de automobile.
Miercuri, 09 Noiembrie 2022 | Modele noi
Teaser cu un viitor model hibrid Toyota. Ar putea fi vorba despre noua generație Prius
Constructorul japonez de automobile a publicat o serie de imagini teaser cu un viitorul model hibrid. Potrivit zvonurilor, ar putea fi vorba despre noua generație Prius.
Tag-uri similare
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru