Joi, 08 August 2013 | Modele noi
Tesla a livrat primul Model S în Europa unui norvegian excentric
Tesla Model S a ajuns oficial şi în Europa. Primul exemplar al modelului electric american a ajuns în mâinile unui norvegian, considerat un pionier al vehiculelor cu zero emisii.
Joi, 25 Iulie 2013 | Industrie
GM se teme de Tesla Motors: "Poate produce deranj dacă nu suntem atenţi"
"Tesla poate fi un element perturbator dacă nu îi acordăm atenţie". Acesta este crezul CEO-ului General Motors, Dan Akerson, care a construit o echipă dedicată analizei acţiunilor Tesla.
Miercuri, 03 Iulie 2013 | Economic
Google ar putea investi în industria auto
În timp ce acțiunile Tesla Motors au urcat cu 9.2 procente, atingând 117.18 dolari, șefii Google s-au declarat interesați să investească în industria auto, mai ales în tehnologia vehiculelor electrice.
Vineri, 21 Iunie 2013 | Tehnologie
Tesla a prezentat noua sa staţie de schimbare a acumulatorilor vehiculelor electrice
Elon Musk, CEO-ul Tesla, a prezentat tehnologia revoluţionară din spatele noilor staţii de schimbare a acumulatorilor pentru vehiculele electrice. Aceasta schimbă o baterie descărcată cu una încărcată în 90 secunde.
Vineri, 07 Iunie 2013 | Reportaj
REPORTAJ: Alchimia frânării
În spatele fiecărei frânări de urgenţă sau a fiecărei opriri la semafor stă efortul tehnologic al unor oameni care amestecă cu precizie elveţiană ingredientele plăcuţei de frână. Am aflat cum se naşte obiectul ce ne opreşte în fiecare zi, la fabrica Ferodo din Italia.
Miercuri, 05 Iunie 2013 | Modele noi
Tesla Motors va lansa un model accesibil în 2016
Tesla Motors pregăteşte lansarea unui model accesibil, care să aibă un preţ comparabil cu cel al lui Nissan Leaf în SUA şi să ofere o autonomie de 320 kilometri, informează Automotive News.
Marti, 21 Mai 2013 | Economic
SUA: Tesla Motors restituie integral creditul guvernamental cu nouă ani înainte de termen
Elon Musk, şeful Tesla Motors, a anunţat că marca pe care o conduce a finalizat, cu nouă ani în avans, procesul de restituire a împrumuturilor acordate de guvernul american.
Miercuri, 15 Mai 2013 | Industrie
SUA: Tesla Model S depăşeşte navele-amiral ale trio-ului premium din Germania la vânzări în primul sfert al anului
În primele trei luni ale anului curent, Tesla Model S a reuşit să detroneze la vânzări navele-amiral ale trio-ului premium din Germania. Vorbim despre A8, Seria 7 şi S-Klasse, depăşite de un model 100% electric.
Marti, 14 Mai 2013 | General
SUA: O prevedere legală i-ar putea împiedica pe cei de la Tesla să mai vândă maşini fără reţea de dealeri
O propunere legislativă din North Carolina ar putea bloca vânzarea modelelor Tesla în întregul ţinut. Aceasta împiedică vânzarea directă de automobile folosită de Tesla Motors.
Miercuri, 08 Mai 2013 | Modele noi
Tesla ia în considerare un sistem de conducere autonom
Elon Musk, CEO-ul Tesla Motors, le-a relatat celor de la Bloomberg impresiile sale privind ideea de sisteme de conducere autonomă a vehiculelor şi a anunţat discuţii cu Google în vederea unui parteneriat.
Luni, 01 Aprilie 2013 | Industrie
Tesla: "Vânzările lui Model S au depăşit aşteptările şi am devenit profitabili"
Tesla Motors a anunţat vânzări peste aşteptări în februarie pentru Model S şi întoarcerea la profit odată cu cele 250 de unităţi suplimentare.
Joi, 28 Martie 2013 | Premii auto
Volkswagen Golf 7 este ”World Car of the Year 2013”
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în cadrul Salonului Auto de la New York, un juriu format din 66 de jurnalişti auto a decis că a şaptea generaţie Volkswagen Golf merită să primească titlul "World Car of the Year 2013".
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Joi, 14 Martie 2013 | Premii auto
World Car of The Year 2013: Iată lista scurtă a finaliştilor!
Mercedes-Benz A-Klasse, Porsche Boxster, Subaru BRZ şi Volkswagen Golf 7 se vor lupta pentru titlul de World Car of The Year 2013.
Luni, 04 Februarie 2013 | Premii auto
OFICIAL: Cei 10 finalişti World Car of the Year 2013
Organizaţia care decernează premiile World Car of the Year a anunţat finaliştii ediţiei 2013. Câştigătorul va fi anunţat în 28 martie, la Salonul Auto de la New York.
Vineri, 21 Decembrie 2012 | Modele noi
Tesla Model S costă 71.400 de euro în Europa
Tesla a anunţat oficial lansarea electricului Model S în Europa. Modelul americanilor va avea un preţ de pornire de 71.400 de euro pe piaţa din Germania.
Vineri, 14 Decembrie 2012 | Modele noi
Tesla Model S - 681 kilometri cu o singură încărcare
Un client Tesla a reuşit să parcurgă 681 kilometri cu o singură încărcare, depăşind cu peste 200 kilometri autonomia anunţată de constructor.
Joi, 15 Noiembrie 2012 | Modele noi
Tesla Motors ia în considerare un supercar electric şi viitoare modele autonome
Elon Musk, şeful Tesla Motors, spune că echipa sa ia în considerare mai multe modele noi, printre care se numără şi un supercar electric, un rival electric al lui BMW Seria 3 şi mai multe modele cu conducere autonomă.
Miercuri, 07 Noiembrie 2012 | Tehnologie
Anvelopa autogonflabilă Goodyear şi Tesla Model S, incluse de Time în Top 25 inovaţii în 2012
Două produse care au apărut în industria auto în 2012 au fost incluse de revista Time în lista inovaţiilor de top ale anului. Anvelopa autogonflabilă Goodyear şi Tesla Model S au o companie selectă: roverul Curiosity şi ultimul costum spaţial dezvoltat de NASA.
Miercuri, 31 Octombrie 2012 | Modele noi
Tesla aniversează producţia a 1.000 unităţi Model S
Tesla Motors sărbătoreşte producţia a 1.000 de unităţi ale lui Model S, berlina lor electrică. Luna octombrie a fost cea mai fructuoasă pentru cei de la Tesla, americanii reuşind să-şi crească semnificativ producţia.
Luni, 20 August 2012 | Industrie
Elon Musk (Tesla) atacă Fisker Karma: "O maşină mediocră şi prea scumpă"
Războiul declaraţiilor dintre şefii companiilor Tesla şi Fisker continuă în SUA. În ultimul interviu acordat unei publicaţii americane, Elon Musk critică în tremeni duri hibridul Fisker Karma.
Tag-uri similare
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru