Sambata, 20 Iunie 2020 | Tehnologie
Grupul BMW și Mercedes-Benz pun pauză proiectului comun care viza dezvoltarea unor tehnologii pentru condusul autonom
Oficialii Daimler și reprezentanții Grupului BMW au anunțat că vor pune pauză proiectului comun care viza dezvoltarea unor tehnologii de conducere autonomă. Cele două companii au ajuns la concluzia că acesta nu este cel mai potrivit moment pentru un astfel de proiect.
Miercuri, 10 Iunie 2020 | Industrie
Acord oficial între Volkswagen și Ford: proiecte comune privind dezvoltarea de mașini electrice, vehicule comerciale și tehnologii autonome
Volkswagen și Ford au semnat acordul ce oficializează parteneriatul privind dezvoltarea de mașini electrice, vehicule comerciale și tehnologii autonome. Printre proiecte se numără un model electric Ford pe plaftorma MEB de la VW, începând din 2023. VW va folosi arhitectura lui Ford Ranger pentru un pick-up, după anul 2022.
Vineri, 23 August 2019 | Masini autonome
Audi ar putea intra în alianța BMW-Daimler pentru dezvoltarea tehnologiilor autonome: anunțul oficial, așteptat în septembrie
Audi este aproape să se alăture alianței BMW-Daimler care dezvoltă tehnologii autonome, potrivit informațiilor apărute în presa germană. Un anunț oficial în acest sens este așteptat în luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
Luni, 04 Martie 2019 | Masini electrice si hibride
Industria auto germană anunță 100 de modele electrice și hibride în următorii 3 ani: investiții de 60 miliarde euro în mașini electrice și tehnologii autonome
Asociația Germană a Industriei Auto (VDA) anunță investiții de 60 de miliarde de euro în mașini "electrificate" și tehnologii autonome. Potrivit VDA, producătorii germani vor lansa aproximativ 100 de modele electrice și hibride în următorii 3 ani.
Joi, 20 Decembrie 2018 | Tehnologie
Kia va prezenta în ianuarie tehnologii pentru mașini autonome: sud-coreenii vor să personalizeze spațiul interior pe baza emoțiilor
Kia va prezenta la târgul de tehnologie CES din luna ianuarie o serie de noutăți pentru personalizarea spațiului interior al viitoarelor mașini autonome pe baza emoțiilor.
Marti, 10 Iulie 2018 | Industrie
Seat anunță intrarea pe piața din China: spaniolii vor lucra cu Volkswagen la o platformă pentru mașini electrice
Seat va intra pe piața din China, acolo unde va colabora cu Volkswagen și compania locală JAC. Cei trei constructori vor dezvolta împreună o platformă pentru mașini electrice, precum și noi tehnologii pentru vehiculele autonome.
Miercuri, 21 Martie 2018 | Economic
Mai mulți bani pentru mașini electrice și autonome: BMW pregătește investiții record de 7 miliarde de euro
BMW a anunțat creșterea bugetului de cercetare și dezvoltare la circa 7 miliarde de euro în acest an, ca parte din planul să lanseze 25 de modele “electrificate” până în 2025.
Vineri, 02 Martie 2018 | Masini autonome
Aston Martin vrea un “frate mai mare” pentru supraviețuire: britanicii caută investitori pentru dezvoltarea tehnologiilor autonome
Aston Martin caută un “frate mai mare” care să ajute compania să investească în dezvoltarea tehnologiilor autonome, astfel încât să-și asigure supraviețuirea în industria auto, potrivit șefului Andy Palmer.
Miercuri, 07 Februarie 2018 | Tehnologie
Continental și Nvidia vor dezvolta sisteme autonome de nivel 3 folosind inteligența artificială: tehnologia va fi disponibilă peste 3 ani
Continental și Nvidia au anunțat semnarea unui parteneriat prin care vor folosi inteligența artificială pentru a dezvolta sisteme autonome de nivel 3, tehnologia urmând să fie gata în următorii 3 ani.
Marti, 06 Februarie 2018 | Masini electrice si hibride
McLaren pregătește o serie de modele cu propulsie hibridă și tehnologii autonome: noile supercaruri vor apărea din 2019
McLaren a anunțat că 2019 va reprezenta debutul unei noi generații de supercaruri care vor fi echipate cu propulsie hibridă și tehnologii autonome.
Joi, 18 Ianuarie 2018 | Industrie
Hyundai și Kia au promis investiții în tehnologii autonome și mașini electrice: 22 de miliarde de dolari în următorii 5 ani
Hyundai și Kia pregătesc investiții de aproape 22 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea de tehnologii autonome și lansarea de noi modele electrice, în următorii 5 ani, potrivit autorităților sud-coreene.
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 | Tehnologie
Jaguar Land Rover anunță investiții în electrificare și tehnologii autonome: un centru de inginerie software va fi deschis în Irlanda
Jaguar Land Rover va deschide un centru de inginerie software în Irlanda, acolo unde 150 de oameni vor lucra la dezvoltarea unor tehnologii autonome și pentru electrificarea autoturismelor.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Miercuri, 13 Decembrie 2017 | Industrie
General Motors vrea întoarcerea în Europa: americanii se gândesc să lanseze servicii de mobilitate și tehnologii autonome
General Motors ia în calcul o întoarcere pe piața europeană prin oferirea de servicii de mobilitate și tehnologii autonome, după cum a declarat CEO-ul Mary Barra.
Marti, 12 Decembrie 2017 | Modele noi
Planuri de viitor: Ford vrea să dezvolte o mașină “complet nouă” pentru condusul autonom
Ford a anunțat că vrea să dezvolte o mașină “complet nouă” cu tehnologii noi care să permită rularea autonomă.
Joi, 07 Decembrie 2017 | Masini autonome
Robo-taxi japonez: Nissan a prezentat un model Leaf complet autonom, care va fi testat din 2018
Nissan a prezentat un model Leaf complet autonom, robo-taxi-ul care urmează să fie testat pe străzile orașului japonez Yokohama începând din 2018.
Joi, 09 Noiembrie 2017 | Industrie
Au pus bani deoparte: Toyota vrea să investească aproape un miliard de dolari în tehnologii autonome și baterii electrice
Toyota a făcut economii de 879 de milioane de dolari în ultimele șase luni și vrea să folosească banii pentru investiții în tehnologii autonome și baterii electrice.
Vineri, 08 Ianuarie 2016 | Masini autonome
Începe revoluţia: Renault şi Nissan lansează în 2016 primele modele cu tehnologii autonome. Urmează alte 10 maşini în 4 ani
Alianţa Renault-Nissan va lansa în acest an o funcţie de condus autonom pe autostradă pe unele modele din gamă, iar până în 2020 peste 10 maşini ale grupului vor fi capabile să conducă singure în intersecţii.
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru