Luni, 01 Aprilie | Industrie
Renault Megane nu va mai primi o generație nouă. Producția va lua sfârșit în această lună
Renault Megane, modelul compact al mărcii franceze, va fi retras din fabricație până la finalul lunii aprilie. Modelul nu va primi un înlocuitor direct, iar numele Megane va continua să fie vândut doar sub forma unui crossover electric.
Joi, 16 Septembrie 2021 | Interviu
Am stat de vorbă cu Luca de Meo, șeful Renault: „Avem dealeri care ne cer de 15 ani să relansăm Renault 5”
Am stat de vorbă cu Luca de Meo și am aflat că următorul model electric Renault va fi un SUV, dar și că există o presiune uriașă pentru relansarea lui Renault 5.
Joi, 08 Iulie 2021 | Masini electrice si hibride
Noul Renault Megane electric va fi prezentat în 6 septembrie
Renault anunță oficial că va participa la Salonul Auto de la Munchen, în luna septembrie, ocazie cu care va prezenta și noul său Megane 100% electric.
Joi, 15 Octombrie 2020 | Concepte
Renault prezintă noul concept electric Megane eVision: 217 CP și autonomie medie mixtă de până la 450 de kilometri
Renault a prezentat noul Megane eVision, un concept electric care va sta la baza unui hatchback de serie. Noua platformă folosită de francezi propune un motor electric cu 217 CP și o baterie cu capacitatea de 60 kWh. Versiunea de serie va păstra 95% din designul conceptului, iar lansarea va avea loc în 2021.
Vineri, 09 Octombrie 2020 | Intern
Prețuri Renault Megane facelift în România: modelul de clasă compactă pornește de la 16.300 de euro
Renault a publicat lista de prețuri a lui Megane facelift pentru piața din România. Cea mai accesibilă variantă a hatchback-ului compact pornește de la 16.300 de euro, în timp ce prețurile pentru break-ul francezilor încep de la 17.000 de euro.
Joi, 24 Septembrie 2020 | Modele noi
Renault Megane ar putea fi transformat într-un crossover: "Luca de Meo vrea să modifice silueta pentru a adăuga mai multă valoare"
Renault Megane ar putea fi transformat într-un crossover pentru a genera o creștere a vânzărilor, potrivit mai multor surse din cadrul constructorului francez. Propunerea a venit din partea CEO-ului Luca de Meo.
Luni, 04 Mai 2020 | Modele noi
Informații neoficiale despre planurile Renault pentru Megane: noua generație nu va mai avea versiune break, dar va include și un crossover
Noua generație Renault Megane nu va mai avea versiune break, însă gama va fi completată de un crossover poziționat între Captur și Kadjar, potrivit unor informații neoficiale.
Duminica, 26 Aprilie 2020 | General
Viitor incert pentru Renault Megane: investițiile destinate modelului de clasă compactă ar putea fi direcționate către gama de electrice
Viitorul lui Renault Megane în gama producătorului francez este pus sub semnul întrebării. Conform unor informații recente, investițiile destinate dezvoltării modelului de clasă compactă ar putea fi redirecționate către gama de vehicule electrice.
Luni, 03 Februarie 2020 | Modele noi
Imagini și informații tehnice despre Renault Megane facelift: modelul compact primește versiune plug-in hybrid de 160 de cai putere
Renault Megane a primit cu facelift a cărui noutate principală este introducerea unei versiuni plug-in hybrid de 160 de cai putere cu autonomie electrică de 50 de kilometri, pe lângă o serie de sisteme de asisitență.
Joi, 28 Noiembrie 2019 | General
Renault Megane RS Trophy-R cucerește circuitul de la Suzuka: Hot Hatch-ul francez a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe circuitul nipon
Renault Megane RS Trophy-R a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe circuitul de la Suzuka. Hot Hatch-ul producătorului francez a avut nevoie de 2 minute și 25.454 secunde pentru un tur complet.
Miercuri, 24 Iulie 2019 | General
Renault Megane RS Trophy-R a cucerit circuitul Spa-Francorchamps: Hot Hatch-ul cu 300 CP a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe circuitul belgian
Renault Megane RS Trophy-R a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe circuitul de la Spa-Francorchamps. Hot Hatch-ul francez este echipat cu un motor de 1.8 litri turbo de 300 CP și poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5.4 secunde.
Vineri, 05 Iulie 2019 | Modele noi
Informații noi despre Renault Megane RS Trophy-R: transmisie manuală cu șase trepte și 0-100 km/h în 5.4 secunde
Renault a publicat informații noi referitoare la versiunea Megane RS Trophy-R. Cel mai rapid model cu roți motrice față de pe Nurburgring va fi produs în doar 500 de unități și va oferi 300 CP. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5.4 secunde, iar viteza maximă este de 262 km/h.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Miercuri, 22 Mai 2019 | Modele noi
Renault Megane RS Trophy-R a devenit cel mai rapid model cu roți motrice față de pe Nurburgring: Hot Hatch-ul francez cu 300 CP va fi produs într-o ediție limitată
Renault Megane RS Trophy-R a stabilit un nou timp de referință pe Nurburgring pentru vehiculele de serie cu roți motrice față. Hot Hatch-ul francezilor a parcurs Iadul Verde în 7 minute și 40.1 secunde.
Marti, 02 Aprilie 2019 | Modele noi
Detalii despre Renault Megane facelift: mici modificări estetice și versiune hibridă
Renault va lansa Megane facelift în toamna acestui an. Francezii pregătesc mici modificări estetice, îmbunătățiri la nivelul interiorului, dar și o gamă de motorizări care va include o versiune cu sistem hibrid de propulsie.
Miercuri, 03 Octombrie 2018 | PARIS 2018
Detalii despre versiunile hibride Renault: motor pe benzină de 1.6 litri, două motoare electrice și autonomie de 50 de kilometri
Versiunile hibride ale lui Renault Clio, Megane și Captur vor fi echipate cu un motor pe benzină de 1.6 litri și două motoare electrice, iar autonomia în regim electric va ajunge la 50 de kilometri.
Luni, 01 Octombrie 2018 | PARIS 2018
Noutăți în gama Renault pentru 2020: Clio va primi versiune hibridă, iar Megane și Captur vor avea variante plug-in hybrid
Renault Clio va primi o variantă hibridă, în timp ce Megane și Captur vor beneficia de versiuni plug-in hybrid începând din 2020, o dată cu lansarea noilor generații.
Marti, 08 Mai 2018 | Intern
Renault Megane RS este disponibil și în România: prețurile pornesc de la 30.000 de euro
Noua generație Renault Megane RS poate fi comandată și pe piața din România. Hot Hatch-ul francez are un motor turbo de 1.8 litri de 280 de cai putere, iar prețul de pornire este de 30.000 de euro cu TVA.
Luni, 30 Aprilie 2018 | General
SUPER CONCURS AUTOMARKET: Jocul Reflexelor îți poate aduce un test cu noul Renault Megane RS pe un circuit adevărat
Cinci dintre cei mai rapizi cititori Automarket vor avea ocazia de a testa noua generație Renault Megane RS pe circuitul Motorpark de la Adâncata. Tot ce trebuie să facă e să ne demonstreze că sunt rapizi în Jocul Reflexelor.
Vineri, 13 Octombrie 2017 | Modele noi
Renault Megane primește un nou motor pe benzină: unitatea de 1.6 litri și 165 CP este cuplată cu o cutie de viteze automată cu 7 trepte
Renault Megane poate fi comandat de acum și într-o versiune cu un motor pe benzină de 1.6 litri și 165 de cai putere care este cuplat cu o cutie de viteze automată cu 7 trepte.
Marti, 12 Septembrie 2017 | FRANKFURT 2017
Renault Megane RS: noua generație are 280 de cai și sistem de direcție integrală
Renault a prezentat noua generație Megane RS. Hot hatch-ul este oferit cu un motor de 1.8 litri de 280 de cai putere și cu sistemul 4Control. Clienții vor putea opta pentru o cutie manuală sau una cu dublu ambreiaj.
Tag-uri similare
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru