McLaren

Joi, 30 Ianuarie 2014 | F1 TOP

Top 10: Monoposturile cu cele mai urâte părţi frontale din istorie

Pe parcursul istoriei de peste 60 de ani, fanii Formulei 1 au fost nevoiţi să suporte numeroase monoposturi cu părţi frontale inestetice, care au avut un aspect mai puţin prietenos chiar şi decât cele dezvoltate pentru sezonul 2014.
Joi, 30 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren a introdus la Jerez o suspensie spate inovatoare

McLaren utilizează pe noul monopost pentru sezonul 2014 o suspensie spate inovatoare care îi permite să obţină un avantaj aerodinamic. Soluţia ar putea fi dificil de copiat de către rivali.
Miercuri, 29 Ianuarie 2014 | Formula 1

Button, cel mai rapid în a doua zi de teste de la Jerez. Red Bull a abandonat sesiunea

Jenson Button a fost cel mai rapid în a doua zi de teste de la Jerez, pe care Red Bull Racing a încheiat-o prematur în urma unor probleme la bateria sistemului electric furnizat de Renault.
Miercuri, 29 Ianuarie 2014 | Formula 1

Boullier a devenit director de curse la McLaren

Eric Boullier a fost numit director de curse la McLaren, în contextul în care funcţia de şef de echipă ar putea rămâne vacantă până eventuala la sosire la echipa a lui Ross Brawn.
Luni, 27 Ianuarie 2014 | Formula 1

Avancronica testelor de la Jerez: noile motoare turbo V6 de 1.6 litri prind viaţă!

Prima sesiune de teste de la Jerez din perioada 28-31 ianuarie va marca debutul oficial pe circuit al noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri. Sesiunea nu va aduce o clarificare a performanţelor monoposturilor, dar ar putea fi marcată de numeroase defecţiuni tehnice.
Vineri, 24 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren: "Am recrutat peste o duzină de ingineri de top de la rivali"

McLaren susţine că a angajat cel puţin 12 ingineri de top de la echipele rivale cu scopul de a reveni în lupta pentru titlurile mondiale în sezonul 2014.
Vineri, 24 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren a dezvăluit noul monopost MP4-29 pentru sezonul 2014

McLaren a publicat vineri primele imagini cu noul monopost MP4-29 cu care va concura în sezonul 2014 al Formulei 1.
Vineri, 24 Ianuarie 2014 | Formula 1

Boullier pleacă de la Lotus şi este favorit să devină şeful echipei McLaren

Eric Boullier a demisionat din funcţia de şef al echipei Lotus şi este principalul favorit să aibă un rol similar la McLaren. Atribuţiile sale la Lotus au fost preluate de proprietarul Gerard Lopez.
Joi, 23 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren şi-a prelungit contractul de sponsorizare cu banca Santander

McLaren a anunţat prelungirea contractului de sponsorizare cu banca spaniolă Santander, în timp ce brandul de băuturi alcoolice Martini ar putea deveni sponsorul principal al echipei Williams.
Joi, 23 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren şi Honda îşi plasează piloţii preferaţi la echipa ART din GP2

McLaren şi Honda au iniţiat un amplu parteneriat cu echipa ART din GP2, în cadrul căruia îşi plasează piloţii preferaţi cu scopul de a căpăta experienţă pentru o carieră în Formula 1.
Miercuri, 22 Ianuarie 2014 | Formula 1

Lotus îl pierde pe şeful inginerilor de cursă în favoarea celor de la McLaren

Ciaron Pilbeam, şeful inginerilor de cursă al celor de la Lotus, a părăsit echipa britanică şi va lucra pentru McLaren în sezonul 2014 al Formulei 1.
Miercuri, 22 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren nu va anunţa un nou sponsor principal la lansarea noului monopost

McLaren a dezvăluit că nu va anunţa numele unui nou sponsor principal cu ocazia lansării noului monopost în 24 ianuarie, însă susţine că are un buget mai mare decât anul trecut.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Marti, 21 Ianuarie 2014 | Formula 1

Ferrari, echipa cu cele mai rapide opriri la boxe în 2013

Ferrari ocupă prima poziţie într-un clasament al echipelor cu cel mai scurt timp mediu pentru o oprire la boxe în sezonul 2013 şi este urmată de Mercedes şi Red Bull. Williams este pe ultima poziţie în acest top.
Marti, 21 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren a trecut testele de siguranţă cu noul monopost pentru 2014

McLaren a anunţat că noul monopost pentru sezonul 2014 a trecut toate testele de siguranţă, astfel că echipa britanică poate participa la testele de la Jerez.
Luni, 20 Ianuarie 2014 | Formula 1

McLaren ezită să confirme prezenţa la testele de la Jerez

McLaren nu a confirmat dacă va participa la testele de la Jerez după ce presa a dezvăluit că noul monopost nu a trecut toate testele de siguranţă.
Vineri, 17 Ianuarie 2014 | Formula 1

Presă: McLaren nu a trecut testele de siguranţă şi riscă să rateze prezenţa la Jerez

Noul monopost McLaren nu a trecut testele de siguranţă ale FIA, astfel că echipa riscă să nu poată participa la sesiunea de evaluare de la Jerez, potrivit presei italiene.
Vineri, 17 Ianuarie 2014 | Formula 1

Dennis revine la conducerea McLaren şi l-ar putea demite pe Whitmarsh

Ron Dennis a revenit în funcţia de CEO al McLaren Group şi se va implica direct în echipa de Formula 1. Prima măsură ar putea fi demiterea lui Martin Whitmarsh din funcţia de şef al echipei.
Vineri, 17 Ianuarie 2014 | Feature

Secretele celor mai buni fotografi auto din lume (9): Patrick Gosling

După ce am văzut ce pot face o serie de fotografi tineri cu talent şi ceva editare, trecem Oceanul în arhipelagul britanic pentru o întâlnire cu un fotograf cu experienţă: Patrick Gosling.
Luni, 13 Ianuarie 2014 | Formula 1

FIA a publicat lista numerelor pe care le vor avea piloţii în sezonul 2014 al Formulei 1

Sebastian Vettel va concura cu numărul cinci pe monopost după ce nu va mai fi campion mondial, în timp ce Kimi Raikkonen a ales numărul şapte, iar Fernando Alonso numărul 14, potrivit listei publicate de FIA.
Vineri, 10 Ianuarie 2014 | Tuning

7 ZILE DE TUNING: Cele mai reuşite 10 maşini din ultima săptămână (1)

Materialul nostru dedicat creaţiilor din lumea tuningului revine şi în 2014. Avem pentru voi mai multe kituri pentru Aventador, dar şi primul tuning dedicat lui Lamborghini Huracan.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, McLaren, Audi, Ford, Toyota, Red Bull
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru