Honda

Vineri, 28 Noiembrie 2014 | Formula 1

Honda, încrezătoare că poate dezvolta un motor competitiv pentru McLaren

Oficialii Honda şi-au exprimat încrederea că pot dezvolta un motor competitiv pentru partenerii de la McLaren, în ciuda numeroase probleme din testele de la Abu Dhabi.
Vineri, 28 Noiembrie 2014 | Economic

Viitorul Honda NSX a fost epuizat în Marea Britanie, deşi nici nu a fost lansat în versiune de serie

Honda a promis că vom vedea renaşterea oficială a modelului NSX la Salonul de la Detroit. Până atunci însă, deşi nu a fost prezentat „în carne şi oase”, modelul a reuşit să fie o maşină foarte dorită în Marea Britanie, unde toate unităţile s-au vândut deja.
Miercuri, 26 Noiembrie 2014 | Formula 1

McLaren, afectată de probleme electrice "complet necunoscute" şi în a doua zi de teste din Abu Dhabi

Programul McLaren în testele din Abu Dhabi a fost bulversat şi în a doua zi din cauza unor defecţiuni electrice, catalogate de directorul de curse Eric Boullier drept "complet necunoscute".
Marti, 25 Noiembrie 2014 | Formula 1

McLaren, afectată de probleme electrice şi de înregistrare a datelor în prima zi de teste cu Honda

McLaren a rămas în urmă cu programul de teste cu noul motor Honda după ce a înregistrat o serie de defecţiuni electrice şi de înregistrare a datelor în prima zi de evaluare din Abu Dhabi.
Marti, 25 Noiembrie 2014 | Industrie

Honda a atins un hotar de producţie istoric: 300 de milioane de motociclete fabricate

Japonezii de la Honda au anunţat un nou hotar de producţie după ce au fabricat în total 300 de milioane de motocicluri la nivel global în cei 66 de ani de activitate.
Luni, 17 Noiembrie 2014 | Concepte

Honda FCV Concept: 700 de kilometri autonomie maximă şi versiune de serie lansată în 2016

Honda a prezentat conceptul FCV, care prefigurează un model de serie programat să fie lansat în 2016. Pentru moment, a fost confirmată doar versiunea destinată pieţei din Japonia. Conceptul alimentat cu hidrogen are o autonomie maximă de 700 de kilometri.
Luni, 17 Noiembrie 2014 | Formula 1

McLaren a testat un monopost cu motor Honda la Silverstone

McLaren a efectuat vineri la Silverstone primul test cu un monopost echipat cu noul motor Honda pentru sezonul 2015.
Joi, 13 Noiembrie 2014 | Formula 1

Mercedes şi Renault au încheiat un acord pentru a bloca dezvoltarea nelimitată a motoarelor

Mercedes susţine că a ajuns la un acord cu Renault pentru a bloca intenţia rivalilor de la Ferrari şi Honda de a vota pentru dezvoltarea nelimitată a motoarelor începând din sezonul 2016.
Joi, 09 Octombrie 2014 | Formula 1

McLaren: "Nu putem câştiga titluri cu Mercedes pentru că nu avem acces la detaliile motorului"

McLaren susţine că a fost nevoită să renunţe la parteneriatul cu Mercedes din cauza faptului că nu are acces la toate informaţiile tehnice despre motor, ceea ce împiedică echipa să lupte pentru titlurile mondiale.
Miercuri, 08 Octombrie 2014 | Intern

Honda Jazz Hybrid a sosit oficial în România. Modelul e disponibil din luna octombrie

Honda România a lansat oficial modelul Jazz Hybrid în România în cadrul unui eveniment găzduit de noul dealer Honda Nord. Cu această ocazie am aflat şi planurile Honda pentru anul viitor.
Vineri, 03 Octombrie 2014 | Formula 1

Honda: "Obiectivul este să avem un motor la fel de bun ca Mercedes"

Honda şi-a stabilit ca obiectiv dezvoltarea unui motor la fel de performant ca cel al rivalilor de la Mercedes pentru noul parteneriat cu McLaren care va începe în 2015.
Vineri, 03 Octombrie 2014 | PARIS 2014

PARIS 2014 LIVE: Honda Jazz ajunge la a treia generaţie: platformă nouă, spaţiu mai mare, design familiar

Noul Honda Jazz vine în această toamnă şi se prezintă într-o formă nouă, adaptată la linia de design recentă a mărcii japoneze. Bonus: o platformă nouă, motor nou pe benzină şi mai mult spaţiu.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Vineri, 03 Octombrie 2014 | PARIS 2014

PARIS 2014 LIVE: Honda CR-V facelift debutează cu schimbări estetice şi un nou motor 1.6 diesel

Honda a lansat la Salonul de la Paris versiunea restilizată a lui CR-V. Modelul a primit o serie de schimbări estetice şi o nouă motorizare de top, un 1.6 diesel de 160 CP în locul motorului de 2.2 litri.
Vineri, 03 Octombrie 2014 | PARIS 2014

PARIS 2014 LIVE: Honda HR-V, noul rival al lui Nissan Juke, prezentat în capitala franceză

Honda a dezvpluit modelul HR-V la Salonul Auto de la Paris. Acesta este un SUV de segment B care va fi vândut în Europa şi a fost prezentat deja pe alte pieţe sub numele de Vezel.
Vineri, 03 Octombrie 2014 | PARIS 2014

PARIS 2014 LIVE: Honda Civic Type R Concept II prefigurează cel mai rapid model de performanţă al mărcii nipone

Honda aduce la Salonul Auto de la Paris cea de-a doua versiune concept a lui Civic Type R, despre care spun că prefigurează cel mai rapid model sportiv de serie creat vreodată de marca japoneză.
Joi, 02 Octombrie 2014 | PARIS 2014

Honda anunță trei motoare noi eficiente. Punctul de interes: 1.6 diesel de 160 CP pe noul CR-V facelift

Odată cu lansarea noului CR-V facelift, care vine în primăvara anului viitor, Honda va lansa un motor diesel de 1.6 litri și 160 CP care poate fi cuplat opțional cu o cutie automată cu 9 trepte. Modernizarea va atinge și motorizările pe benzină
Miercuri, 01 Octombrie 2014 | Formula 1

Honda a dezvăluit prima imagine cu motorul dezvoltat pentru McLaren

Honda a publicat prima imagine cu motorul turbo V6 de 1.6 litri pe care îl dezvoltă pentru McLaren în pregătirea sezonului 2015.
Luni, 29 Septembrie 2014 | Formula 1

Presă: Honda întâmpină probleme cu puterea şi consumul motorului dezvoltat pentru sezonul 2015

Motorul dezvoltat de Honda pentru sezonul 2015 al Formulei 1 are o putere redusă şi consumă prea mult combustibil, potrivit unor informaţii din presa italiană care l-ar putea determina pe Fernando Alonso să renunţe la plecarea la McLaren.
Luni, 22 Septembrie 2014 | Modele noi

Honda CR-V facelift - prima imagine trădează modificările estetice

Honda a pregătit deja faceliftul modelului CR-V. Crossover-ul se bucură de un design evoluat în partea frontală, însă posteriorul promite să rămână neschimbat.
Vineri, 19 Septembrie 2014 | General

Studiu de satisfacţie în Franţa: BMW câştigă la General, Dacia termină pe locul al treilea la categoria Costuri de întreţinere

Unul dintre cele mai importante studii de satisfacţie realizate independent în Franţa relevă faptul că maşinile germane sunt foarte apreciate în Hexagon. Dacia termină pe 3 la categoria Costuri de Întreţinere, după ce marca românească a fost pe prima poziţie în 2012 şi 2013 .

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, Audi, Ford, Toyota, Porsche, Nissan
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru