Acord

Vineri, 09 Decembrie 2022 | Industrie

Ministrul Transporturilor din Italia: Interzicerea vânzării de mașini termice în UE, din 2035, "nu are sens"

Italia continuă să se împotrivească deciziei UE de a interzice vânzarea de mașini noi, cu motoare termice, din 2035, de această dată prin vocea ministrului Transporturilor Matteo Salvini.
Miercuri, 10 Iunie 2020 | Industrie

Acord oficial între Volkswagen și Ford: proiecte comune privind dezvoltarea de mașini electrice, vehicule comerciale și tehnologii autonome

Volkswagen și Ford au semnat acordul ce oficializează parteneriatul privind dezvoltarea de mașini electrice, vehicule comerciale și tehnologii autonome. Printre proiecte se numără un model electric Ford pe plaftorma MEB de la VW, începând din 2023. VW va folosi arhitectura lui Ford Ranger pentru un pick-up, după anul 2022.
Vineri, 14 Iunie 2019 | Industrie

Șeful VW: “Suntem aproape de un acord cu Ford pentru dezvoltarea mașinilor autonome și electrice”

Volkswagen și Ford sunt aproape să ajungă la o înțelegere cu privire la dezvoltarea comună a mașinilor autonome și electrice, potrivit unui anunț al șefului VW, Herbert Diess. “Negocierile merg bine și sunt aproape finalizate,” a spus oficialul german.
Luni, 01 Octombrie 2018 | Industrie

Toyota și planurile pentru Brexit: “Vom întrerupe temporar producția din Marea Britanie dacă nu se ajunge la un acord”

Toyota anticipează oprirea temporară a producției la fabrica sa din Marea Britanie dacă Regatul Unit nu reușește să ajungă la un acord comercial cu Uniunea Europeană, a anunțat directorul uzinei.
Luni, 17 Septembrie 2018 | Industrie

Aston Martin trage un semnal de alarmă înainte de Brexit: “Va fi un dezastru pentru industria auto dacă nu se ajunge la un acord comercial”

Lipsa unui acord privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi un dezastru pentru industria auto, “de ambele părți”, a declarat Andy Palmer, șeful Aston Martin.
Marti, 21 August 2018 | Industrie

Ford trage un semnal de alarmă înainte de Brexit: “Dacă nu se ajunge la un acord, vom face tot ce este nevoie pentru a rămâne pe profit”

Ford avertizează că lipsa unui acord prin care producătorii auto să nu fie afectați de Brexit îi va determina să facă “orice este nevoie” pentru a rămâne pe profit. Americanii se alătură altor constructori cu afaceri în Marea Britanie care au lansat avertismente similare.
Miercuri, 30 Mai 2018 | Industrie

Angajații Opel au făcut pace cu patronii de la PSA: francezii garantează siguranța joburilor până în 2023 și investiții în fiecare fabrică din Germania

Sindicatele germane care reprezintă angajații Opel au ajuns la o înțelegere cu patronii de la PSA și vor înceta protestele din ultima perioadă. Francezii s-au angajat să asigure joburile muncitorilor de la Opel până în vara lui 2023 și să facă investiții în fiecare fabrică din Germania. În schimb, angajații Opel au acceptat ca salariile să le fie mărite abia după 2020.
Luni, 23 Iulie 2012 | Industrie

PSA şi Toyota vor produce împreună vehicule comerciale pentru piaţa europeană

Toyota vrea să revină pe piaţa automobilelor comerciale din Europa şi va face acest lucru printr-un parteneriat cu grupul francez PSA. PSA va furniza celor de la Toyota un model derivat din Peugeot Expert şi Citroen Jumpy.
Sambata, 13 Martie 2010 | Siguranta

Acord european legat de criteriile de siguranta pentru modelele electrice

La Geneva s-a incheiat o intelegere cu privire la standardele de siguranta ale masinilor hibride si electrice.
Luni, 10 August 2009 | Formula 1

Echipele vor primi un bonus de 100 milioane de lire

Compania care detine drepturile de comercializare ale F1 va plati echipelor peste 100 de milioane de lire sterline in schimbul garantiei ca vor ramane in competitie pana in sezonul 2012, potrivit informatiilor dezvaluite de presa britanica.
Joi, 06 August 2009 | Formula 1

FOTA confirma semnarea Acordului Concorde

Echipele din Formula 1 au confirmat oficial semnarea noului Acord Concorde, documentul care guverneaza competitia pe parcursul urmatoarelor trei sezoane.
Sambata, 01 August 2009 | F1 TOP

Noul Acord Concorde din Formula 1 a fost semnat!

Echipele din Formula 1, FIA si detinatorul drepturilor comerciale au semnat noul Acord Concorde, documentul care pune capat tuturor scandalurilor politice care au afectat imaginea competitiei in acest an.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Vineri, 31 Iulie 2009 | Formula 1

Rivalii ii permit lui Schumacher sa testeze monopostul F60

Echipele din Formula 1 au decis sa ii permita lui Michael Schumacher sa testeze monopostul Scuderiei Ferrari din acest sezon, desi acest lucru este interzis de regulament.
Sambata, 25 Iulie 2009 | Formula 1

Williams si Manor, ultima reduta pentru reducerea costurilor

Williams si Manor sunt singurele echipe care nu sunt inca de acord cu masurile propuse de FOTA pentru reducerea costurilor, insa conflictul s-ar putea incheia in acest weekend.
Vineri, 24 Iulie 2009 | F1 Short

Theissen: "Acordul Concorde va fi semnat in cateva zile"

Mario Theissen este convins ca echipele din Formula 1 vor semna Acordul Concorde in urmatoarele zile pentru a pune capat definitiv conflictului cu FIA.
Miercuri, 15 Iulie 2009 | Formula 1

Noul Acord Concorde ar putea fi semnat miercuri

Noul Acord Concorde care va guverna Formula 1 in urmatorii ani ar putea fi semnat miercuri de echipe, FIA si Bernie Ecclestone pentru a pune capat conflictului pe tema regulamentului tehnic.
Joi, 09 Iulie 2009 | Formula 1

FIA accepta Acordul Concorde propus de FOTA

FIA a anuntat ca este posibil sa accepte semnarea Acordului Concorde in forma in care a fost prezentat de cele opt echipe FOTA.
Vineri, 24 Aprilie 2009 | Economic

Chrysler se pregateste de faliment saptamana viitoare

Chrysler a anuntat ca a pregatit deja documentatia necesara pentru declararea falimentului saptamana viitoare, daca negocierile cu Fiat nu se finalizeaza pozitiv pana la 30 aprilie.

Tag-uri similare

Ferrari, masini electrice, Williams, regulament, Fiat, FIA, Schumacher, Chrysler, BMW-Sauber, SUA
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru