Miercuri, 04 Iunie 2014 | Intern
Acciza suplimentară introdusă în preţul carburanţilor a redus consumul intern cu 16% în prima lună de aplicare
Acciza introdusă la începutul lunii aprilie în preţul carburanţilor a dus la scăderea consumului intern de benzină şi de motorină, titrează cei de la Adevărul citând Institutul Naţional de Statistică.
Luni, 31 Martie 2014 | Intern
Acciza pentru carburanţi: o analiză ne arată că vom cheltui în medie cu 450 lei în plus pe an
De mâine, 1 aprilie, se va aplica acciza pentru carburanţi. Vom plăti mai mult pentru benzină şi motorină, iar un studiu ne arată că românii vor parcurge, în medie, cu 1.100 kilometri mai puţin pe an.
Miercuri, 18 Decembrie 2013 | Intern
Acciza pentru carburanţi a fost amânată până în 31 martie 2014
În baza unei negocieri dintre Preşedintele şi Premierul României, introducerea accizei pentru carburanţi a fost amânată cu trei luni, titrează Mediafax.
Marti, 26 Noiembrie 2013 | Intern
Ministrul delegat pentru Buget: "Creşterea accizei la caburanţi este o măsură anti-deflaţie"
Implementarea accizei de şapte eurocenţi pe litru în preţul carburanţilor nu a fost o măsură pentru strângerea de fonduri pentru construcţia de autostrăzi, ci pentru a preveni deflaţia, explică Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Joi, 21 Noiembrie 2013 | Intern
Preşedintele Băsescu se opune accizei de 7 eurocenţi propuse pentru carburanţi
Preşedintele României a criticat propunerea Guvernului de a introduce o acciză de şapte eurocenţi pe litru în preţul carburantului. Traian Băsescu susţine că va respinge Bugetul pentru 2014 dacă acesta va include acciza respectivă.
Joi, 14 Noiembrie 2013 | Intern
Lovitură pentru noua taxă pe carburanţi: UE ar putea s-o declare ilegală
Acciza care va fi integrată de autorităţi în preţul carburanţilor începând cu 1 ianuarie 2014 ar putea fi ilegală, susţin cei de la portalul Energy Report. Actuala formă a taxei încalcă normele europene.
Marti, 05 Noiembrie 2013 | Intern
Guvernul introduce din 2014 o acciză de şapte eurocenţi în preţul carburanţilor
Guvernul va introduce o acciză în preţul carburanţilor pentru a finanţa dezvoltarea infrastructurii rutiere. Acciza are valoarea de şapte eurocenţi pe litru.
Miercuri, 30 Octombrie 2013 | Intern
Acciza pentru carburanţi: 50 de bani pe litru pentru 4.000 kilometri de autostradă în următorii 12 ani
Guvernul analizează ideea introducerii unei accize suplimentare în preţul carburanţilor, ale cărei încasări să fie folosite pentru construcţia de autostrăzi. Prima valoare propusă este de 10 eurocenţi pe litru, adică aproximativ 50 de bani la cursul actual.
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru