Suzuki părăseşte piaţa auto din Statele Unite

de Bogdan Mirică
Marti, 06.11.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Divizia americană Suzuki a decis să intre în faliment după aproape 30 de ani de prezenţă pe piaţa din SUA. Maşinile japonezilor nu vor mai fi vândute dincolo de Ocean.

Situaţia economică instabilă continuă să facă victime pe piaţa din Statele Unite. După constructori asiatici ca Daihatsu, Isuzu şi Daewoo, un constructor cu şi mai mare greutate anunţă retragerea sa de pe piaţa americană. Este vorba despre Suzuki, producătorul japonez de automobile, cu o istorie de aproape 30 de ani pe piaţa de dincolo de Ocean.

Într-un comunicat de presă emis la începutul acestei săptămâni, Suzuki declară că divizia sa nord-americană a depus actele pentru intrarea în faliment. Motivele nu sunt greu de intuit: evoluţia yeanului japonez, gama de vehicule complet neatractivă pentru publicul local şi deprecierea constantă a vânzărilor.

Esential 21.188 de unităţi a vândut Suzuki în SUA de la începutul anului şi până la finele lui octombrie.
27 de ani a activat Suzuki pe piaţa din Statele Unite.
Brandul Suzuki nu va dispărea complet de pe piaţa din SUA, divizia sa de bărci, ATV-uri şi motociclete urmând să îşi continue activitatea.
Decesul diviziei americane de automobile va avantaja Nissan şi Kia, brandurile asociate întotdeauna ca rivale ale Suzuki.

În 2003, al patrulea constructor japonez ca volum de unităţi vândute încerca o resuscitare a vânzărilor de pe piaţa din SUA. Niponii îşi propuneau să vândă atunci 200.000 de unităţi pe an, însă au eşuat. Abia în 2006 şi 2007 au atins jumătate din această ţintă.

Criza economică de la începutul lui 2009 a zdruncinat şi mai mult fragila companie japoneză, care şi-a văzut vânzările coborând într-un ritm alert. Numai anul acesta Suzuki a înregistrat o depreciere cu 5% a vânzărilor, reuşind să livreze doar 21.188 de vehicule de la începutul lui 2012 până în luna octombrie. A fost a doua cea mai slabă evoluţie a unui brand auto în SUA, după divizia Smart a celor de la Mercedes.

via automotivenews

Comentarii (10)

  • zarnesteanu
    Le-a mirosit asocierea cu VW iar acum suporta consecintele mandriei stupide impinse la extrem Intre altele, acum VW nu-si mai face griji ca suzuki le foloseste denumirea GTI.
    20 21
  • adevaru ca suzuki chiar nu are cu ce sa se arete.......
    gama lor de masini chiar si la noi in Europa mi se pare chiar plictisitoare.......
    in afara de Swift.......nu vad nici un automobil Suzuki pe care las dori.........chiar si la un pret mult mai mic.........
    26 16
  • Decebal
    Iti zic eu o supermasina de la ei este: Jimny.
    15 4
  • @tzenu-Kizashi e o supermasina, dar nu au auzit romanii de ea...are motorul prea mare
    11 7
  • AndreiRN
    Era de asteptat.
    Ei nu au facut pasul sa produca in US si cu importuri nu fac fatza competitiei japoneze care produce masinile local.
    Ce se vinde este construit local sau in NAFTA.
    10 3
  • suzuki .... e o marca bunicica .... per ansamblu, dar nu-s top ca honda, toyota, nissan .... ei au marele dezavantaj ca nu au designeri inspirati. masinile lor nu-s rele, chiar au mecanica buna .... numa' ca publicul le vrea mai "chic" cu tot soiul de jmecherii electronice pe ele si cu un aspect mai comercial. asa e si cazul mitsubishi .... au mecanica buna dar nu-s "cinashe" .... nici ei nu au intrat de mult pe piata americana si abia se tirasc .... iar nord americanii au si ei pretentiile lor, precum europenii le au pe cele specifice continentului .... in fine ....asta e. nu cred ca vor fi multi cei ce vor plinge dupa suzuki .... eu personal as fi preferatu un suzuki unui subaru .... da' .... asta e altceva. "cu o floare nu se face primavara" .... drumuri bune tuturor !
    19 0
  • Suzuki este recunoscuta ca avand cele mai eficiente platforme pentru clasele mini si mica, la japonezi fiind primii in segmentul asta, iar in India fiind in top. Cand s-a negociat acordul cu VW, nemtii asta doreau de la ei, pt dezvoltarea noului Polo si pt un model comun gen SX4. Din pacate, la capitolul masini compacte si mari nu au stat bine niciodata, si cum asta e grosul vanzarilor in State (acolo fara cel putin un mid-size sedan si SUV nu existi) rezultatul era asteptat. Plus ca nu au nici o fabrica acolo, iar la ei acasa guvernul nu face decat sa le ingreuneze si mai mult situatia cu un yen mult prea puternic.
    16 1
  • suzuki nu e pentru snobi, de aici si problemele :)
    5 6
  • @danny: SUV-uri de toate categoriile, da, mid-size sedanurile, gen Camry, Accord, Malibu, Fusion, Altima, Passat, Sonata iarasi da, sunt din grosul vanzarilor in State, alaturi de compacte precum Corolla, Cruze, Jetta, Civic, Elantra, Versa, Focus insa nu si masinile full-size (large cars), asa cum era odata. Clasa aceasta, unde intra Charger, 300, Avalon, Impala, Taurus a avut vanzari in perioada ian-oct 2012 echivalente cu 0,11% din totalul vanzarilor de masini noi in State. Este un segment care nu mai prezinta interes si va deveni o clasa a dinozaurilor. Vor profita alte clase si ma refer in principal la subcompacte de genul Fiesta, Yaris, Jazz(Fit), Aveo (Sonic), clasa care pe primele 10 luni a avut cea mai spectaculoasa crestere dintre toate clasele, comparativ cu aceeasi perioada din 2011 (crestere de peste 25%).

    Legat de Suzuki, are dreptate @mip: fac masini bune, dar prea simple, prea austere pentru gusturile americanilor (si ale europenilor, de altfel). Astfel de marci amortite in trecut, care nu simt piata si nu anticipeaza ce-si doresc clientii, nu rezista si ma astept ca si alte marci sa dispara in curand de pe piata americana daca nu iau masuri: Mitsubishi, Lincoln, Jaguar, Land Rover si chiar si Volvo.
    10 0
  • @mtsn Asta am zis si eu, mid-size si SUV. Compactele de cativa ani au castigat teren puternic, insa clasa lui Fit/Yaris inca e slabuta, un pic sub full-size, chiar daca a castigat teren. Fit-ul se vinde bine in clasa lui pt ca e semnificativ mai mare decat concurenta, insa peste el sunt Versa si Sonic, care au versiuni sedan. Suzuki avea in clasele astea SX4 sedan construit prea putin inspirat (un simplu adaos de portbagaj la SX4), de putin timp Kizashi, un Vitara invechit si pana in 2009 XL7, ultimul fiind si singurul, sa zicem, produs in State, impartind platfroma cu Chevy Equinoxe si fiind, astfel, un fiasco la vz. Suzuki, pur si simplu, nu a avut niciodata puterea financiara pt a investi intr-o gama potrivita pt piata SUA.
    Legat de stirea de fata, in Canada inca sunt prezenti pe piata cu diviza auto, acolo procentul de europeni la origine fiind mult mai mare, si deci cu gusturi asemanatoare. Cei de la Mitsu au sarit repede cu o declaratie de presa cum ca sunt in continuare dedicati pietei SUA si nu vor urma exemplul Suzuki, desi au scazut drastic la cifre. Nici macar Mazda nu sta bine, deja au coborat la un 0,7% cota de piata. Cred ca, pana la urma, in State vor ramane doar cei 3 colosi niponi, Honda, Toyota si Nissan. Se vede ca politica celor 3 giganti de la Detroit privind restructurarea si regandirea gamelor a inceput sa dea roade.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru