În urmă cu câteva zile, Suzuki a prezentat oficial noul e Vitara, primul model electric din istoria mărcii. Lansarea pe piață a noului model va avea loc în 2025 și va fi vândut și sub siglă Toyota. Acum, la scurt timp după lansarea noului e Vitara, Suzuki este pe cale să-și amâne planurile sale de electrificare. Potrivit lui Toshihiro Suzuki, președintele mărcii, Suzuki așteaptă să vadă cum se va vinde primul său model electric în contextul scăderii cererii pentru mașinile electrice.
„Ne aflăm într-o situație dificilă în acest moment, deoarece vânzările de mașini electrice încetinesc și, pe de altă parte, mașini electrice ieftine și accesibile din China vin pe piață, așa că este o perioadă foarte dificilă de a introduce vehicule electrice”, a declarat Toshihiro Suzuki pentru publicația Autocar. „Dacă privim situația actuală, subvențiile de guvern pentru mașini electrice dispar și, cu mașinile electrice chineze care sunt foarte competitive, trebuie să te gândești bine la ce tip de vehicul electric ar trebui introdus pe piață și în ce interval”, a mai adăugat președintele Suzuki.
La începutul anului trecut, Suzuki a dezvăluit planurile sale de electrificare.
Mai exact, constructorul nipon și-a propus să lanseze 5 modele electrice până în 2030. Existau planuri pentru o versiune electrică a lui Jimny, dar și versiuni electrice pentru modelele Ignis și S-Cross. Se pare însă că Suzuki ar fi renunțat la ideea de a lansa un Jimny electric. Același Toshihiro Suzuki a declarat că greutatea mai mare a bateriilor va ruina caracterul modelului mic de teren.Un alt motiv pentru care Suzuki își amână planurile de electrificare este reprezentat de vânzările sale la nivel mondial. În prezent, 48% din vânzările mărcii au loc în India, acolo unde mașinile cu motoare termice vor avea un viitor pe termen lung asigurat. Marca japoneză se va concentra pe dezvoltarea de modele hibride noi, dar și de modele care vor putea fi alimentate cu combustibil sintetic.
via Autocar
Foarte multi producatori marseaza puternic pe hibride cu sau fara incarcare. Chiar si Nio, mare producator de elecgtrice si care marseaza pe baterii schimbabile cu reteaua aferenta, a anuntat acum cateva zile ca va lansa peste 2 ani primul sau hibrid pentru ca aparent nu vrea sa mizeze totul pe electrice.
Si cu plugin-uri cu baterii de 30-40kwh e greu de justificat un BEV pur.
Suzuki încă are piaţa din India, unde este nr 1 şi îi mai aduce venituri, dar Nissan cu prăbuşirea din SUA (unde Tesla, Rivian, Lucid,... restul încă Toyota, dar Hyundai vine tare ... îi papă pd toţi )
Nissan deja dă afară 9.000 de angajaţi pentru că NU au învestit în electrificare serios
Numai la mişto, cu să treacă baremele de noxe pe flotă, Nissan Arya există dar lipseşte cu desăvârșire, în cel mai pur mod al dinozaurilor auto japonezi şi germani.
Lucrurile sunt foarte clare, cine face electrice serioase şi la preţ corect, rămâne pe piaţă, cine îşi bate joc, treptat dispare.