Mai bine de jumătate din vânzările Volkswagen pe piața din Statele Unite sunt înregistrate în dreptul SUV-urilor, motiv pentru care nemții se văd nevoiți să renunțe la modelele care nu mai performează la nivelul dorit.
Golf Variant (SportWagen în SUA) și Golf Alltrack vor fi scoase din producție în Statele Unite la finalul anului 2019, ca urmare a vânzărilor slabe, potrivit unui anunț al constructorului.
Ambele modele sunt produse la fabrica VW din Puebla (Mexic). Vânzările slabe au fost și motivul pentru care VW Beetle a fost scos din producție, legendarul model fiind asamblat în aceeași uzină mexicană.
Volkswagen spune că SUV-urile sale au preluat sarcina de “mașini de familie” de la modele precum Golf Variant și Alltrack, iar piața cere un număr cât mai mare de vehicule în acest segment.
În primele 6 luni din 2019, Volkswagen a vândut doar puțin peste 5.000 de unități SportWagen și Alltrack în Statele Unite, în scădere cu 36% față de perioada similară din 2018.
Via Automotive News
Comentarii (0)