SUV-ul electric Fisker Ocean debarcă în Europa: 540 CP și 630 km autonomie

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 02.03.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Americanii de la Fisker au prezentat SUV-ul electric Ocean pe Bătrânul Continent, cu ocazia evenimentului Mobile World Congress din Barcelona. În Germania, pornește de la 41.560 de euro.

SUV-ul cu zero emisii Fisker Ocean a debutat în 2020, la târgul de tehnologie CES din Las Vegas. Anul trecut, americanii au deschis un birou în Munchen, iar primul showroom european va fi inaugurat tot în Germania.

Acum, Ocean a debutat în Europa, fiind prezentat în cadrul evenimentului Mobile World Congress din Barcelona. Modelul cu zero emisii va intra în producție în luna noiembrie și va fi disponibil în trei niveluri de echipare: Sport, Ultra și Extreme.

Noul Fisker Ocean Sport este echipat cu un singur motor electric, montat pe puntea față, capabil de 275 CP. Potrivit constructorului, această versiune are o autonomie de 440 kilometri (ciclul WLTP), iar repriza 0-100 km/h durează în cazul său 7.4 secunde. În Germania, prețurile pornesc de la 41.560 de euro.

Avem apoi Ocean Ultra. Echipată cu două motoare electrice, această versiune propune 540 CP, 610 kilometri autonomie și o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 4.2 secunde. Prețul? De la 57.000 de euro în sus, în Germania.

Tot două motoare electrice are și versiunea de top Ocean Extreme.

Unitățile dezvoltă 550 CP, iar autonomia cu o singură încărcare ajunge la 630 de kilometri. Mașina atinge 100 de km/h în 3.9 secunde și pornește de la 69.950 de euro, în aceeași tară.

La lansare, SUV-ul electric Fisker Ocean va putea fi comandat și într-o versiune specială, Ocean One, bazată pe echiparea de top Extreme. Vor fi produse numai 5.000 de exemplare.

Fisker Ocean vine în standard, printre altele, cu faruri și stopuri LED, jante cu diametrul de 20 de inch, actualizări over-the-air și plafon panoramic din sticlă. Opțional, SUV-ul cu zero emisii poate fi echipat cu scaune încălzite, sistem de iluminat ambiental și cu sisteme avansate de asistență.

Lista de rezervări a fost deja deschisă, iar primele exemplare vor ajunge pe piața europeană în 2023.

via Fisker

Comentarii (5)

  • superb design. original, curat, actual.
    mult succes fisker !!!

    si va avea, pentru ca preturile sunt foarte bune la ce ofera. versiunea de baza este mai mult decat suficienta ca putere si autonomie, la un pret competitiv.
    15 9
  • Dacă proiectam eu bordul ăla, îmi ieșea mai bine.
    9 9
  • 1. Exteriorul arată ok.
    2. Bordul - penibil
    3. Termosul ăla, sau stingător, ce-o fi, ce rol o avea de a apărut el în poză.
    4. Preț bunicel.
    4 3
  • Mircea Badea
    bordul e aerisit...termosul pare o torpila vibratoare..pacat ca suv-ul in general nu are sens decat la ferma/padure...
    3 6
  • King rocker
    Foarte mișto astea de la fisker, singura, dar SINGURA lor problema e că nu există.
    6 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru