SUV-ul electric Audi e-tron, cea mai vândută mașină în Norvegia în luna octombrie

de Mircea Meşter
Sambata, 02.11.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
"Raiul electricelor", piața norvegiană, scoate performeri-surpriză pe bandă rulandă. Dacă Tesla Model 3 e cel mai vândut model în primele 10 luni ale anului, iar Audi e-tron a fost cea mai comercializată mașină în luna octombrie.

Deși este o piață modestă comparativ cu multe alte țări europene, Norvegia a atras foarte multă atenție în ultimii ani în urma exploziei vânzărilor de mașini electrice din statul scandinav. 

După ce Tesla Model 3 a fost cap de afiș în prima jumătate a anului pe piața din Norvegia, fiind cea mai vândută mașină în această țară, prima poziție a fost preluată în luna octombrie de unul dintre modelele mărcilor tradiționale. Este vorba însă tot de o electrică: Audi e-tron.

Conform statisticilor oferite de biroul național norvegian care analizează statisticile auto, Audi a reușit să vândă 873 de unități e-tron în luna octombrie, reușind să depășească la nivel de volum Volkswagen Golf (locul al doilea, cu 748 de mașini comercializate).

Audi e-tron a reușit astfel să adune luna trecută o cotă de piață-record în Norvegia: 8.3%. În același timp, Tesla Model 3 a coborât în octombrie la 1.2% din piață, deși își menține poziția de cea mai vândută mașină în Norvegia în primele 10 luni ale anului.

Per total, 35.7% din mașinile vândute în octombrie în statul scandinav au fost electrice.

via Reuters

Comentarii (15)

  • Edikkk
    Piaţa abia aştepta o maşină europeană full electrică !

    Uite că au fost plăcut surprinşi germanii şi acum înţeleg că piaţa full electrice sau măcar PHEV sunt clar viitorul.
    9 15
  • am fost tentat de curand sa achizitionez o masina full electrica (n.b. avand in vedere bonusul acordat acestora) dar am analizat posibilitatile reale de a o incarca acasa....nu se poate; iti trebuie un nou bransament electric; la o priza normala timpul de incarcare depaseste perioada de "odihna" si nu vreau sa-mi fac cumpraturile (zilnic) la Kaufland. In RO nu avem infrastructura pentru electrice nici macar in Bucuresti
    27 4
  • Edikkk
    Dle DLP, dacă suneți amabil, cam în ce sumă era maşina şi în ce sumă era racordul trifazat ?
    5 10
  • @Edikkk
    Nu am aprofundat subiectul in sine, masina folosita atunci era pe duca si aveam nevoie de un auto nou. Varianta electrica a cazut in special datorita necesitatii modificarii bransamentului electric (pentru incarcatoare "decente" de min 10-11KW) ce presupune mult prea multe acte si timp, in afara achizitionarii aparaturlui de incarcare propriu-zis (min 1000E). PS Am trecut la tigari electrice ce trebuie bagate in priza, telefoane de alimentat, laptopuri, etc.....prea mult pentru mine. Cred ca in 4-5ani devine interesanta achizitia unei electrice, mai ales ca furnizori de electricitate (ENEL) au inceput sa echipeze/vor sa echipeze investitii private gen cladiri birouri (gratis, dar cu plata energiei direct catre ei)
    15 2
  • Edikkk
    Mulţumesc de răspuns
    6 7
  • inexorabil
    Mircea, vezi că a doua frază de sub poză este un anacolut (eventual trebuie eliminat "iar" și atunci ar dispărea problema).

    De fapt, știi ceva? Lasă, nu modifica nimic --- oricum "industria" electricelor înseamnă un atac (și încă grosolan) împotriva firii, logicii și decenței.
    15 9
  • andrei
    asemenea abeatie nu am mai auzit. folosesti cuvinte in contexte cu care nu au nicio legatura. doar ca asa te-ai obisnuit tu, sa ai motoare termice, nu inseamna ca asta e "firea".
    1 7
  • inexorabil
    Un lucru perpetuează enigmatic cu certitudine: cum se face că, în majoritatea cazurilor, cretinii care căută să mă discrediteze/terfelească sunt certați cu limba română???

    Și da, măi "critic avizat", "termicele" echivalează cu naturalețea, cu rostul însuși al automobilismului. Bateria trebuie să rămână doar un sistem auxiliar, nicidecum să devină "vedeta" mașinii jucând rol de propulsor. Câtă vreme rezervele planetare de petrol și cărbune vor fi arhisuficiente, așa se cuvine judecat.

    Este teribil de ușor să aplici eticheta "aberație", fără un fundament rațional, doar fiindcă vrei musai ca "dujmanii" să fie percepuți drept necredibili la confluența cu marele public.

    Evident că industria petrolieră nu poate fi (prin natura ei) una "curată", dar și "electro-autonomele" au multe de vârât/ascuns sub preș și tocmai acest adevăr dezolant se străduiesc mentorii/autorii lor să-l denatureze...Iar "frăția" eco-panteismului cel "invariabil moral" cu...A.I. înlătură orice dubiu asupra adevăratelor intenții ale slugilor potrivnicului.

    Cât despre adepții cei fanatici ai "vremurilor în schimbare", aceștia nu doar că refuză îndârjiți să accepte realitatea, dar se dau de ceasul morții să prezinte întunericul drept lumină!

    Din păcate, în viziunea obtuză a unui analfabet (în primul rând d.p.d.v. duhovnicesc) precum @andrei, mai mult ca sigur eu vorbesc limbi străine...Dar parcă numai pentru dânsul?
    11 3
  • Edikkk
    Dle Index dacă libertatea înseamnă să faci ce vrei dar să nu îngrădeşti libertatea altuia

    Atunci în garajul propriu, puteţi da drumul la maşina termică iubită, chiar V6, V8, V12...

    dar altfel de ce trebuie să suportăm, noi restul, ejecțiile maşinii dvs?

    Maşinile electrice sunt viitorul, şi nu se mai poate face nimic.
    Cel puţin SUA, UE, Canada şi China sunt hotătâre să facă acest pas.
    1 12
  • @inexo: Din păcate, la fel de inutile-mi par şi retragerea, şi căpoşenia întru descâlcirea neuronilor unora (greşesc de fapt aici, fiindcă problema n-ar fi palierul strict IQ-conex al "eco-progresiştilor", ci structura lor intim-spirituală deja greu, dacă nu imposibil de scos de sub hipnoza propagandei pro-cyborgice cu #-prefixuri.)

    @Edikkk: Vezi că principala direcţie a Chinei e sistemul de "credite sociale"... şi multă, multă puşcăreală ca "recompensă" pentru non-docilitate-n turmă.

    Unii zic că vine şi la noi, dar eu nu pot să cred asta. :-) Nici că-n Norvegia se experimentează toate viitoarele verigi ale lanţului anti-crimogânditului planetar:
    -- cashless society,
    -- cipuirea-n massă,
    -- electro-autonomizarea mutării controlate a fizicului nostru graţios de colo-dincolo, cu scopul şi durata vizitelor bine justificate
    -- metisarea accelerată cu ADN-idiotizare garantată (cred că everybadea ştie de strategia Coudenhove-Kalergi... Cum, nuu ?? N-a fost la ştiri aseară?? :-P)
    -- dispariţiei treptate a proprietăţii private (v.ştirea cu bossul Ford... ce-i drept, au uitat să spună că-i prieten la toartă şi cu mine, şi cu inexo...:-))

    -- şi multe alte 3C-uri din partea celor care ne vor binele.
    ...Ca să ni-l ia, evident. :-)))
    19 7
  • Domnul Kiro, va citesc postarile despre masini si industria auto cu destul interes si am gasit multe informatii si opinii interesante in ele, dar de ceva timp vad ca incepeti sa va luati de mana cu domnul inexo intru-o atitudine paranoid-conspirationista.
    Inteleg admiratia pentru masinile termice, cat si rezervele fata de solutiile perfectibile ale BEV-urilor curente, dar respingerea incercarilor de a dezvolta noi tehnologii si criticarea aspra a celor care adopta noul (suportand riscurile aferente) mi se pare o atitudine total daunatoare.
    Iar daca ajungem sa vorbim si despre Coudenhove-Kalergi, incep sa vad si urmele unui rasism ascuns acolo. Unul dintre punctele pe care se bazeaza autorul mai sus mentionat este tocmai suprematia rasei albe, care odata metisata devine inferioara... De aici se poate opri orice logica, si spune cam cat de multa baza se poate pune pe argumentatia autorului.
    12 12
  • inexorabil
    Eh, domnule Kiro, ați amintit de"părintele spiritual" al constructului oculto-eurofederalist. Și am mai identificat pe "net" niște rânduri drăguțe și demne de crezare: "În esență, planul Kalergi nu lasă niciun loc pentru alegeri libere și voința popoarelor. Scopul său este să încredințeze Puterea unui aparat birocratic inamovibil, animat de idealuri înalte (n.m. : Guvernul Mondial). Cine a trăit experiența comunistă știe care sunt pericolele unei asemenea utopii".

    Spre deosebire de vechiul socialism (experimental --- apropo, autorul de mai sus ar fi trebuit să mizeze pe "socialism", nu să crediteze utopia comunistă drept realitate empirică), noul socialism și-a propus să treacă efectiv la aplicare..."În toate domeniile de activitate", vorba împușcatului :) Ceea ce altădată s-a testat ici-colo, la un moment dat va fi constatat drept...banalitate globală. De pildă, dacă în urmă cu 20 de ani ne holbam vrăjiți la "miracolul" comunicării în masă fără fir, acum ni se pare cel mai obișnuit gest posibil. Parcă hiphopistul Puya zicea că "orice cerșetor are măcar un telefon". Iar următoarea "provocare" high-tech s-a prefigurat deja cu decenii înapoi (în serialul SF "Star Trek", cu reconfirmare prin "Johnny Mnemonic"): "realitatea" holospațială...Aceasta va atinge paroxismul subjugării mentale. Oamenii vor uita pur și simplu că există...Din postura de legume abulice și de recitatori ai clișeelor oficial implementate (evident, nesusceptibile de crimăgândit), vor servi ca trofee "magna cum laude" ale Elitei trilionare din slujba lui Antihrist, alias "premierul" Guvernului Mondial. De altfel, știți la ce eforturi și la ce sacrificii este dispus preavicleanul din tenebre ca să câștige "garantat" fie și numai un suflet de creștin? Nu vă mirați de "paradoxul" plătirii salariilor și pensiilor într-o țară practic anihilată politic și economic...Ticălosul va porunci ultrabogătanilor lui atotputernici pe pământ să "pompeze" și mai mulți bani, bunuri și tehnologii înspre tărâmul...ortodox, cel "amarnic prigonit" de "dictatura comunistă" (de la "căderea" programată a căreia se împlinesc 30 de ani fix în aceste săptămâni), totodată întețindu-le foștilor "asupriți" și urmașilor acestora (și în minte, și în inimă) focul..."anticomunist" (fenomen care capătă tot mai multă amploare, deși ne îndepărtăm temporal de vremurile "regimului de tristă amintire"...nu vi se pare bizar?). Hai, mai înțelegi aversiunea "bătrânilor" (deși n-au dus-o chiar rău într-o economie INDEPENDENTĂ și PRODUCTIVĂ...da, da, cunosc "verdictul" postdecembrist: în schimb, nu prea "competitivă" în balanță cu cea "occidentală", deși se uită în mod chiar grav că "perfecții" deja parcurgeau procesul de...lepădare calitativă, odată cu seducția irezistibilă exercitată dinspre raiul "resurselor umane"...maoiste, adică pa și pusi exigențelor capitaliste, bun venit profitului cu orice preț...), dar "tinerii frumoși și liberi" proiectați uterin după '89 se cunună cu ridicolul pur înfierând proletar "ciuma roșie" (cu gâtlejul îndesat de fast-food și udat de râuri de cola).

    Ar mai fi multe dezbătut, dar, dragii moșului, vom continua poveștile nemuritoare la gura sobei, în toiul iernii...Că cică ne așteaptă una foarte grea. Da, dacă admitem să plasăm iarna între ghilimele (cine poate să desprinsă poanta...ferice de el).

    PS. Alex cel verzui (ca un lac prea stătut), în primul rând Mister K chiar judecă cu mintea-i proprie și în niciun caz personalitatea dânsului nu este influențabilă. În al doilea rând, cine ești matale, bre, să "decretezi" ce trebuie crezut și ce nu în privința tezelor/operelor/faptelor unor personaje cu impact...istoric (bun sau rău) ? Eu tot ce am acumulat folositor pentru suflet în viața aceasta invariabil amarnică (dar nu din cauza..."comunismului" mi se pare așa) nu se datorează unor cetățeni oarecare (nici măcar părinții mei nu m-au familiarizat cu...Adevărul veșnic viu, dar nu-i blamez, Doamne ferește! --- nu în lumea în care trăim cu toții, volens nolens), deci nu voi valida niciun "adevăr de calibru" doar fiindcă îl susțin cu tărie Green, Edikkk, ACE, Andrei & afinii. Pricepuși?
    13 10
  • @Green_Alex ontopic: Mea culpa, fiindcă în mod sigur vocabularul meu limitat-primitiv de fost jurnalist (scuzabil deci :-)) și/sau lipsa cronică de idei -- de argumente ce să mai zic? -- duc la convingerea că exhibez o hatereală cronică pt BEV-uri, PHEV-uri și alte acronime progresiste.

    N-are deci rost să mai repet că merg frecvent prin oraș c-un scuter electric (deși mai călăresc și-un Kawasaki pe serpentine) sau c-o încurajez pe nevastă-mea să-și ia un EV-city-car la anu, 2020 fiind primu de fapt în care devine rentabilă (după mine) electro-fâțâiala -- repet, doar în orașe.

    Offtopic, așa oi fi cum presupui -- naiv = gullible la fake-news constipaționiste. :-) Eu ca eu, dar ce ne facem cu coana Merkeloaia, laureată a premiului omonim R. von C.-Kalergi, care ar răsplăti deci UE-epigonii odiosului rasist subliminal nipono-austro-ungaro-americano-francez-etc.??
    ...Care scria -- citez (întâmplător eu l-am citit în original, dar nu-i bai, că moș Google Tranzleităr ajută):
    * den „plutokratischen Demokratismus“ durch die Aristokratie eines neuen Geistesadels zu ersetzen, in der die verschiedenen Völker in einer „eurasisch-negroiden Zukunftsrasse“ aufgehen sollen.*

    Serios acu, pari exact tipul omului inteligent și simultan furat de aparențe de care vorbeam mai devreme -- și prea ocupat de carieră ca să mai ai timp sau chef să cântărești semnificația unor coincidențe deloc întâmplătoare.
    ...Cum ar fi asta a prezenței Dorotheei Angelice Merkel :-) -- rasistă ? - dimpotrivă, cea mai multi-kulti distrugătoare de nație -- la inaugurarea producției VW ID.3.

    Clar că tot cu semnul triunghiului illuminant (deși cu bateriile cam pe ducă) format din degețelele ei cârnăcioriforme pe burdihan. :-)
    15 5
  • inexorabil
    În definitiv, fraților și voi, cumnaților, problema este următoarea: omenirea actuală este purtată, ca o frunză în vânt, între "nevoi" de care, în realitate, nu are...nevoie și "pericole" (obiective-subiective) care n-ar trebui să-i sperie decât eventual pe Scooby Doo și pe Shaggy. "Mainstream media" nu face altceva decât să amplifice senzațiile stârnite forțat, artificial, dubios...Fiindcă rolul ei este fundamental în ecuația NWO, dacă nu chiar cel mai important...Așa că eu, unul, niciodată nu voi "pune botul" la "axiomele" răspândite/repetate obsesiv (zi de zi --- tocmai pentru a fi impuse cu "persuasiune") de lefegiii stăpânilor din umbră...
    9 3
  • Edikkk
    Ha ha ha, cine crede că mă sperie 10-100 voturi negative îşi face iluzii.

    Când ştiu că mulţi ştiu că ce afirm se ştie că este adevărat, degeaba 10-100 de voturi negative.
    1 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru