Bentley continuă să lucreze la primul său SUV din istorie. Proiectul a început în urmă cu doi ani, la Salonul Auto de la Geneva, cu ocazia lansării conceptului EXP 9F, primul semn că englezii vor să atace acest segment.
Lucrurile au evoluat, designul a trecut prin mai multe etape de aprobare, iar acum mașina este tot mai aproape de lansare, ea fiind așteptată pe piață în a doua parte a anului viitor. Până atunci, pentru a menține treaz interesul fanilor, Bentley a publicat un nou teaser video, care încearcă să transmită publicului că SUV-ul va fi extrem de capabil în off-road, fără a face însă compromisuri în materie de lux.
Chiar în comunicatul oficial, Bentley susține că „viitorul SUV nu numai că este extrem de capabil în orice mediu, dar este totodată și foarte confortabil. Și cu noi perspective asupra luxului, SUV-ul va putea oferi o viziune nouă clienților.”
Despre modelul cu care Bentley speră să dea lovitura pe piețe unde SUV-urile capătă o importanță tot mai mare, cum sunt Orientul Mijlociu și Asia, nu există foarte multe informații. El va fi construit pe noua platformă MLB a Grupului Volkswagen, programată să găzduiască și viitoarele Audi Q7, VW Touareg sau Porsche Cayenne.Gama de motorizări va include un propulsor de concepție nouă, un V8 de de 4.0 litri, dar și deja clasicul W12 de 6.0 litri. Bentley a confirmat nu cu mult timp în urmă și debutul unei versiuni hibride, care va putea fi alimentată la priză. Ea este așteptată pe piață abia în 2017.
Dacă Bentley face tot posibilul să grăbească dezvoltarea SUV-ului, rivalii de la Rolls Royce nu cred așa de mult în acest tip de vehicule. Întrebați dacă vor cocheta cu ideea unui SUV, cei de la Rolls au recunoscut că se gândesc, dar că un asemenea vehicul, dacă va prinde viață, va ținti foarte sus și nu își va propune să se bată cu viitorul SUV Bentley.
Rolls Royce: „Dacă vom face vreodată un SUV, acesta va redefini segmentul de lux”
Comentarii (0)