SUV-ul Alfa Romeo Stelvio îi va împrumuta platforma și viitoarei generații Jeep Grand Cherokee

de Bogdan Mirică
Miercuri, 11.01.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Viitoarea generație Jeep grand Cherokee va beneficia de platforma Giorgio, folosită de Alfa Romeo pentru recent lansatul Stelvio.

Prezent în cadrul Salonului Auto de la Detroit, Sergio Marchionne, președintele Grupului Fiat-Chrysler (FCA) a vorbit despre posibilitatea de a vedea platforma noului Alfa Romeo Stelvio și pe viitoarea generație Jeep Grand Cherokee. Este unul dintre primele semne că transferul de tehnologie se poate face și din direcția opusă, adică din partea italienilor.

Marchionne a declarat că, în mod normal, dacă nimic neprevăzut nu intervine, viitorul Grand Cherokee va folosi platforma Giorgio, regăsită sub caroseria recent lansatului Alfa Romeo Stelvio. Oficialul a declarat că italienii desfășoară deja un studiu de fezabilitate pentru a vedea dacă totul este în regulă.

”Evoluția naturală a platformei Alfa Romeo nu poate fi decât viitorul Grand Cherokee. Suntem pe puntul de a finaliza studiul și, în momentul de față, vă pot spune că Giorgio va sta la baza SUV-ului american. Asta dacă nu cumva se întâmplă ceva neprevăzut în următoarele 60 de zile, iar studiul spune că așa ceva este imposibil.

Dacă totul iese bine, povestea unei arhitecturi de succes ar fi completă”, a declarat Marchionne.

Urmareste Automarket
Informații neoficiale susțin că platforma Giorgio a costat Grupul FCA aproximativ un miliard de dolari. Prin urmare, folosirea ei pe cât mai multe modele ar justifica costurile de dezvoltare.

Jeep intenționa să lanseze noua generație Grand Cherokee în cursul acestui an, dar a venit cu un anunț de amânare în 2015 pentru că linia de produse FCA nu și-a respectat termenele de debut.

Prin urmare, noul Jeep Grand Cherokee cu arhitectură Alfa Romeo ar urma să debuteze acum în intervalul 2018-2019.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru