Model S, Model X, Model 3. Denumiri de mașini electrice care deja sunt cunoscute și intrate în vocabularul auto al lumii prin Tesla Motors, unul dintre puținii constructori care au pornit de la zero pentru a ajunge să se bată cu (și în multe cazuri se depășească) marile nume ale industriei în zona mașinilor electrice. În acest context, apariția unui Model E electric nu este deloc una surprinzătoare. Până când aflăm că numele nu va fi utilizat de Tesla, ci de Ford.
Paranteză: Ford deține drepturile pentru utilizarea numelui Model E încă de la începutul secolului trecut, atunci când gama de modele ale mărcii americane a trecut printr-o serie largă de denumiri de tipul "Model+literă". Cele mai cunoscute sunt Model A și Model T, însă Ford a utilizat pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp nume precum Model B, Model C, Model F, Model K, Model N, Model R, Model Y și chiar Model S, pe ultimul pierzându-l însă în favoarea Tesla pentru că producătorul din Detroit pur și simplu nu a reînnoit cererea de blocare a drepturilor.
Acest lucru s-a întâmplat și cu Model E, pentru care Tesla a făcut o cerere distinctă la Oficiul de Înregistrare a Mărcilor din SUA, însă Ford a revenit asupra deciziei și a blocat utilizarea numelui, mișcare care i-a făcut pe cei de la Tesla să-și redenumească modelul anunțat la sfârștul lui martie în Model 3.
În fine, Ford intenționează să reutilizeze denumirea Model E pe un model despre care există informații contradictorii. Unele surse din Statele Unite anunță că vom vorbi despre un nume sub care se va ascunde o gamă întreagă de modele electrice, primul fiind un sedan care va vedea lumina zilei în 2019 și va avea autonomie de peste 300 de kilometri, al doilea un SUV despre care nu există multe informații în acest moment.
Apoi există voci care spun că Model E va fi un model prin care Ford va prelua logica celor de la Hyundai, care au lansat modelul Ioniq în trei versiuni de motorizare: hibrid clasic, hibrid plug-in și full-electric.Oricum ar fi, cert e că Model E va apărea pe piață sub sigla Ford, iar cei de la Tesla încep probabil să se gândească la faptul că ar fi fost o idee mai bună să utilizeze un alt tip de onomastică pentru modelele lor.
Comentarii (0)