Supercarul Ford GT a intrat oficial în producţie. "Este un moment de sărbătoare"

de Daniel Popescu
Luni, 19.12.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford GT a intrat în producţie la aproape doi ani de la lansarea oficială. Supercarul va fi produs în 1.000 de exemplare, de două ori mai multe decât planurile iniţiale.

Cu doi ani în urmă, Ford GT a fost una dintre cele mai spectaculoase maşini prezentate la Salonul Auto de la Detroit din 2015, iar la vremea respectivă constructorul american şi-a propus ca producţia efectivă să înceapă până la sfârşitul anului 2016.

Iată că Ford a reuşit să-şi îndeplinească promisiunea şi a anunţat că primul exemplar GT a ieşit de pe linia de producţie, element sărbătorit cu fast de inginerii americani.

"La inceptul lui 2016 am avut două obiective principale cu supercarul GT: să excelăm la Le Mans şi să începem livrările înainte de finalul anului. Le-am îndeplinit pe amândouă. Pentru toţi cei implicaţi în designul şi dezvoltarea acestei maşini, inclusiv angajaţii şi furnizorii, acesta este un moment de sărbătoare", spune Raj Nair, vicepreşedinte executiv al Ford.

Urmareste Automarket
Cu un motor V6 de 3.5 litri EcoBoost amplasat central care dezvoltă peste 600 de cai putere şi care este cuplat cu o transmisie cu şapte trepte şi două ambreiaje, noul Ford GT promite să rearanjeze lucrurile într-o zonă a entuziasmului auto.

Iniţial, Ford şi-a propus să producă doar 500 de exemplare, însă numărul foarte ridicat de comenzi a determinat constructorul american să anunţe o dublare a producţiei la 1.000 de unităţi.

Via Ford

Comentarii (1)

  • inexorabil
    Mă holbez pe stradă, ca un tâmp, la Ford-urile banale, de zi cu zi, și tot nu-mi vine a crede că Ovalul Albastru este capabil să plăsmuiască o astfel de capodoperă…Ȋnvingătoare, ȋn clasa ei, la 24 Hours of Le Mans 2016. Și una dintre cele mai râvnite fâșnețe sport din lume…

    Pe de altă parte, se presupune că, dacă ar parcurge acum Nürburgring-ul, Dodge Viper ACR s-ar clasa pe locul 3 all-time la supercaruri, după Porsche 918 Spyder și Lamborghini Aventador LP 750-4 SV, surclasând ȋnsă o grămadă de alte nume pretențioase.

    Ford & Chrysler – mândria metropolei Detroit. Ȋnsă, pentru mine, nu constituie motiv de bucurie…
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru