Am scris de foarte multe ori despre cele mai scumpe modele clasice Ferrari vândute la licitație. Acum a venit timpul să scriem și despre o mașină care ar putea deveni cel mai scump Aston Martin vândut vreodată.
Este vorba despre un Aston Martin DBR1, construit sub îndrumarea lui Davind Brown pentru a participa și a câștiga cursele de la Le Mans din anii '50. Doar cinci exemplare au fost produse, iar cel care urmează a fi scos la licitație este primul asamblat.
Mașina a luat naștere în anul 1956 și a venit cu mai multe îmbunătățiri față de predecesorul său, DB3S. Printre acestea s-au numărat șasiul tubular ușor, un motor de 3.0 litri cu șase cilindri în linie, o cutie de viteze cu cinci trepte și frâne pe disc. Exemplarul scos la licitație a participat la mai multe curse de anduranță, implicit Le Mans, dar nu a reușit să o câștige pe aceasta din urmă. Una dintre celelalte cinci mașini a reușit să o facă în 1959.
De atunci și până acum, mașina a trecut pe la mai mulți colecționari și a mai adunat în palmares curse celebre. Odată cu trecerea anilor a schimbat și motorul original cu unul replică, însă proprietarul a păstrat și vechiul agregat.
Acum este pentru prima dată când un DBR1 ajunge la o licitație publică. RM Sothebys estimează că primul DBR1 se va vinde pentru mai mult de 20 de milioane de dolari.
via msn
Comentarii (0)