Suntem codaşii Europei: România, pe ultimul loc la numărul de maşini pe mia de locuitori

de Daniel Popescu
Joi, 05.11.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Oricât de aglomerat este traficul, statistica nu minte: doar doi români din 10 au maşină, astfel că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la rata de penetrare a industriei auto.

Esential 224 de maşini există în România la 1.000 de locuitori
47 de euro plăteşte în medie un român pentru asigurările auto
92 de minute pe zi pierde în medie un român în trafic
Situaţia traficului din România este alarmantă: datele oficiale arată că un român pierde în medie 92 de minute în trafic la nivel naţional, însă în Bucureşti situaţia este cu siguranţă şi mai precară.

În mod ironic, acest lucru nu împiedica ţara noastră să fie pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de maşini raportat la numărul de locuitori.

Potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei, România are cea mai scăzută rata de motorizare din UE, cu numai 224 de maşini la 1.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, doar doi români din 10 deţin un autovehicul.

Penultima poziţie în clasament este ocupată de vecinii din Ungaria, care deţin 301 maşini la 1.000 de locuitori, cifre apropiate şi de cele din Letonia sau Slovacia.

Vecinii bulgari ocupă locul 22 în acest clasament cu o rată de motorizare de 385 de maşini la mia de locuitori.

Ţara cu cea mai mare rată de motorizare la nivelul UE este Italia, acolo unde există nu mai puţin de 621 de maşini la mia de locuitori, de aproape trei ori mai multe decât în România. Următoarele locuri sunt ocupate de Malta, Lituania şi Finlanda, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 484 de maşini la mia de locuitori.

Clasamentul complet al ratei de motorizare (număr de maşini la mia de locuitori) (click pe fotografie pentru dimensiune maximă):

Ultimul loc şi la asigurări

Inevitabil, prin prisma acestei statistici, România ocupă ultimul loc în UE şi la sumele de bani alocate pentru asigurările auto. Astfel, un român  cheltuie în medie doar 47 de euro pe asigurări auto, comparativ cu 49 de euro în Ungaria sau 69 de euro în Bulgaria.

Pe primul loc în top este Luxemburg, acolo unde un locuitor plăteşte 724 de euro pe asigurări auto.

Totuşi, Luxemburg este şi ţara cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din Europa. De altfel, şi următoarele ţări din top sunt cele în care nivelul de trăi este foarte ridicat: Elveţia (585), Norvegia (469) şi Islanda (410).

Clasamentul complet al sumelor de bani alocate pentru asigurări (euro/locuitor) (click pe fotografie pentru dimensiune maximă):

Via Consiliul Concurentei (PDF)

Comentarii (13)

  • Dar suntem cei mai tari in critici la adresa constructorilor auto :)

    Statisticile reflecta de fapt puterea de cumparare a populatiei. Cati isi permit o masina, intretinerea ei corespunzatoare si asigurarea la o firma serioasa?
    17 2
  • Suntem codasi deoarece salarul minim sau pe care il castiga o foarte mare parte a populatiei nu depaseste 1.500lei.
    Iar cu 1.500lei nu stiu daca iti ajung de trait.
    20 1
  • Destul de ciudat ca bulgarii sunt un pic in fata noastra la numarul de masini / 1000 de locuitori tinand cont ca salariul lor mediu e cu cateva zeci de euro mai mic ca cel din Romania. Au mai multe rable :-).

    Bine zis Zarnastene...Romanii sunt specialisti in masini noi, in branduri etc. insa au bani doar de trecut strada in cel mai bun caz. Vorbim de marea masa nu de bogatani. La discrepantele de venituri (mai ales oras-rural si Bucuresti-provincie), la noi bogatan e si cineva cu un venit lunar peste 3000 de lei, care-si permite o masina noua, non-Dacia la 5-6 ani. Nu vorbim de "stratosfera" celor care fac evaziune si afaceri cu statul, carora le put alte marci in afara de cele premium sau de superlux...
    13 0
  • @S Depinde unde traiesti. In zonele rurale iti ajung 1500 de lei bine-mersi. Pentru o persoana singura zic. Asta daca nu trebuie sa platesti chirie sau rate la banca. Doar facturile si in rest ce cheltui pe mancare si alte chestii generale. Dar mai vrei si o masina, imi permiti eventual un Golf 3, Astra F, sau alt model antic de genul.
    7 0
  • Sincer, nu vad faptul ca suntem "codasi" la acest capitol ca fiind un lucru rau. Si asa in orase precum Bucuresti si Cluj traficul e oribil. Nu avem infrastructura si nici bun simt incat sa putem circula fara a ne injura unii pe altii in trafic. Nu-i de parca un numar mai ridicat de masini/1000 de locuitori ar aduce beneficii in plus...
    Autostrazi + centuri ocolitoare la orase, de asta avem nevoie, ca sa nu mai vorbesc de salarii decente. Abia dupa aceea sa ne uitam la astfel de grafice.
    11 0
  • Nu stiu ce sa cred. Drumurile sunt pline , parcarile sunt pline, cum de sunt asa putini care au ? Dar e posibil sa fie asa. Multi de la noi sunt ori foarte batrani si posibil sa nu mai detina masina, ori prea tineri care de asemenea nu detin auto...
    E adevarat ca cei bogati detin si cate 5 masini in familie si nu orice, dar sunt 1% din populatie !
    6 0
  • Cred ca situatia este mai buna daca tinem cont si de faptul ca exista multe masini in circulatie pe strazile noastre inmatriculate in Bulgaria, cu toate astea, eu in Bucuresti am impresia ca aici e poporul chinez si fiecare detine cel putin 2 masini.
    8 0
  • Drumurile și parcările sunt pline pentru că asta se vede.
    În țările cu mai multe mașini, majoritatea blocurilor și firmelor au fost gândite cu parcări subterane sau supraetajate. De asta nu ți se par așa multe în alte părți, pentru că ei nu sunt nevoiți să parcheze peste tot.
    Primarii nu fură ca la noi și folosesc banii pentru dezvoltarea infrastructurii, nu pentru a-și face ei case.
    5 1
  • De parca asta ne trebuia: mai multe masini ! Putem ramane codasi la numarul de masini, dar sa fim fruntasi la calitatea muncii, la lipsa de compromisuri in sanatate, educatie, siguranta, securitatea muncii etc. Si evident, la indeplinit promisiuni ! Caci suntem niste tepari de prima clasa...dar si tepuiti, in acelasi timp !
    5 0
  • Un baiat
    E posibil. In orasele si judetele sarace (adica majoritatea) sunt putini care detin o masina. Si aia vai mama ei !
    Bucuresti-ul e poate singurul oras unde da cu +. 2 masini minim la o persoana. In rest lipsa...
    Si la mine in oras sunt multe masini dar nu si in judet. In Rm Valcea sunt zeci de Cayenne-uri, sute de BMW -uri 5,.6,7 ., X5 (3 si 4 mai putin), Mercedes cateva sute si ele, Audi alte sute si tot asa. Iar locuri de munca nu sunt si orasul e mic. De unde bani ? EEE doar e Hackerville :)))
    2 2
  • Desi bulgarii sunt in fata noastra, cred ca se nu e chiar asa... cate din masinile din RO sunt inmatriculate la ei? Ca totusi asa se ia in statistica, nu cate circula defapt in Romania.
    4 0
  • Dumitru
    @ domnului redactor Daniel Popescu

    Buna stapanire a termenilor folositi se poate dovedi utila in frumoasa meserie de ziarist.

    Spre exemplu, "gradul de motorizare" sau "densitatea parcului auto" dintr-o tara sunt lucruri pe care cititorii dumneavoastra, care sunt in mare majoritate, instruiti, le inteleg.

    Marturisesc insa ca nu stiu ce inseamna "rata de penetrare a industriei auto" si ce legatura are acest termen cu densitatea parcului auto din Romania.
    Poate ne lamuriti dumneavoastra?

    Multumesc!
    0 0
  • da , dar suntem fruntasi la numarul de carute la mia de locuitori !
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru