Grand Theft Auto este unul dintre cele mai populare şi mai apreciate jocuri video care are tangenţă cu lumea auto, iar lansarea GTA V din 2013 a fost una dintre cele mai de succes: jocul a înregistrat vânzări de peste 1 miliard de dolari în numai trei zile de la lansare, devenind astfel produsul de entertainment cu cea mai rapidă vânzare din istorie.
Inevitabil, fanii aşteaptă cu nerăbdare o nouă versiune, iar presa britanică oferă primele veşti bune din acest punct de vedere: Rockstar a început producţia lui GTA 6. Pentru moment, detaliile concrete sunt inexistente: nu există un logo, poster oficial şi cu atât mai puţin o imagine oficială din noul joc, însă cel mai probabil acţiunea va avea loc tot în Statele Unite.
Anterior, dezvoltatorul jocului a cochetat cu ideea plasării acţiunii la Tokyo, însă este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple în Grand Theft Auto 6, mai ales că o astfel de schimbare ar necesita o modificare radicală a maşinilor disponibile.Data de lansare pentru noul joc este de asemenea necunoscută, însă nu ar trebui să-ţi faci iluzii: GTA V a fost anunţat în 2011 şi a apărut în 2013, la cinci ani de la versiunea precedentă, astfel că nu este exclus ca noul GTA 6 să fie disponibil în magazine şi pe platformele digitale abia în cursul anului 2018.
Via The Independent
Comentarii (0)