După o perioadă lungă de timp, în care fanii Nissan au cerut un succesor pentru 370Z, constructorul japonez de automobile a publicat în toamna anului trecut primele imagini cu Z Proto. Un prototip care anunță viitorul model al gamei Z.
Informațiile despre acest model misterios sunt destul de puține, mai ales cele tehnice. Dar, mulțumită jocului Project Cars 3, s-ar putea să fi aflat puterea și masa viitoarei sportive.
Conceptul Z Proto poate fi achiziționat în joc, iar în dreptul performanțelor sunt trecuți 450 de cai putere și o greutate de 1.475 de kilograme. Dacă se dovedește a fi adevărat, viitorul Nissan Z ar fi mai ușor decât Toyota Supra, unul dintre rivalii din segment.
Indiferent de putere, versiunea de serie a lui Z Proto va fi echipată cu un motor V6 twin-turbo, cel mai probabil cu o capacitate cilindrică de 3.0 litri. Puterea va fi livrată punții spate, fie prin intermediul unei transmisii manuale, fie automate.
Pentru un comportament dinamic, modelul nipon va fi echipat cu un diferențial spate cu alunecare limitată.
via Carscoops
parcă e bufetu lu bunica, aștepți să iasă vreun sertar din el.