Subaru a anunțat că va organiza în perioada 9-11 iulie un eveniment special pe celebrul traseu montan Transfăgărășan.
Constructorul și-a propus să stabilească primul record mondial de viteză pentru un sedan pe Transfăgărășan cu ajutorul unui Subaru WRX STI care va parcurge o distanță de 82 de kilometri de la ieșirea din comuna sibiană Cârțișoara până la barajul Vidraru.
Mașina dezvoltată de Subaru a fost îmbunătățită semnificativ de specialiștii de la Prodrive pentru ca performanțele acesteia să fie semnificativ mai bune decât în cazul versiunii de serie. La volanul sedanului se va afla pilotul britanic Mark Higgins, triplu câștigător al Campionatului de Raliuri din Marea Britanie (1997, 2005 și 2006).
Acesta va fi cel de-al treilea eveniment de acest gen realizat de Subaru și Prodrive. În 2016, Subaru a reușit să stabilească recordul pentru sedanuri pe circuitul din Isle of Man cu o viteză medie de peste 207 km/h, iar un an mai târziu a făcut același lucru și pe circuitul de la Nurburgring (foto) cu timpul de 6 minute și 57.5 secunde.
Cu ocazia desfășurării acestui eveniment, organizatorii au anunțat că Transfăgărășan va fi închis circulației publice de la ieșirea din Cârțișoara până la barajul Vidraru în zilele de 9 și 10 iulie în intervalele orare 9-13 și 14-18, dar și în 11 iulie între orele 9-12 și 14-17:30. Echipa de raliuri Napoca Rally Academy se va ocupa de desfășurarea evenimentului, care beneficiază și de sprijinul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
Via Napoca Rally Academy
Comentarii (7)