STUDIU: Schimbarea uleiului la 5.000 kilometri este risipă
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Șoferii care schimbă uleiul anticipat risipesc anual milioane de litri de ulei din cauza unor superstiții. Potrivit Clubului Auto al Centrului de Cercetare Auto din California, schimbarea uleiului la 5.000 de kilometri este doar un mit rezultat din campanile agresive de marketing ale companiilor care comercializează ulei și ale companiilor care oferă acest serviciu. Recomandarea specialiștilor este de a urmări îndeaproape indicațiile din ghidul utilizatorului pentru fiecare vehicul în parte, deoarece alte practici ar putea risipi ulei fără motiv. În ciuda informațiilor care le sunt puse la dispoziție, mulți proprietari preferă să schimbe uleiul la un interval de 5.000 de kilometri sau chiar mai devreme, în funcție de cine îi sfătuiește.
În prezent, un automobil modern poate să folosească un ulei până la 20.000 de kilometri, dacă nu chiar mai mult, având în vedere specificațiile tehnice pe care le respectă noile uleiuri sintetice și motoarele de generație nouă. Recomandarea de a schimbă uleiul la 5.000 de kilometri era valabilă pentru propulsoarele de generație veche, cu blocuri motor și pistoane din fier, care aveau toleranțe mai mari și se comportau diferit când se încălzeau.
Agenția din California estimează că respectarea indicațiilor constructorilor ar duce la scăderea consumului de ulei la nivel de stat cu peste 378 de milioane de litri în fiecare an. Un studiu al celor de la NPD a relevat faptul că 51% dintre proprietarii de automobile din SUA își schimbă uleiul la 5.000 de kilometri sau chiar mai devreme, deci risipa de ulei este un fenomen național.Promotorii acestei campanii, intitulate Check Your Number, vor să le transmită șoferilor că fiabilitatea și performanțele automobilului nu vor fi afectate de schimbarea uleiului la intervalul recomandat de constructor și că mediul va fi mai protejat dacă vor respecta indicațiile constructorului. Unele automobile sunt echipate cu un sistem de monitorizare a comportamentului motorului care îi indică șoferului în timp real câți kilometri mai poate parcurge până la următorul schimb de ulei și ce grad de uzură are uleiul, totul bazat pe stilul de condus abordat.
Via | DetroitNews
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Mediu
-
Parlamentul European a aprobat oficial noile norme de poluare Euro 7. Noile norme vor introduce limite de emisii de particule rezultate din frâne și anvelope, precum și cerințe minime de performanță pentru durabilitatea bateriei în cazul vehiculelor electrice. (14.03)
-
Parlamentul European a aprobat oficial noile norme de poluare Euro 7, care sunt acum mai blânde față de propunerea inițială. Astfel, noile norme revizuite sunt acum mai apropiate de actualele norme Euro 6. (10.11)
-
Potrivit noilor teste GreenNCAP, Dacia Spring este cea mai eficientă mașină electrică din Europa pe perioada de producție și de utilizare. Mai mult, același test relevă că Ford Puma este mașina cea mai prietenoasă cu mediul la nivel european în clasamentul mașinilor cu motoare termice. (27.03)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Noul DS N°8: etalonul mărcii franceze este un SUV coupe electric cu autonomie de 750 km
- Noua Toyota Urban Cruiser: SUV compact electric cu până la 184 CP
- Noile modele Hyundai vor putea fi cumpărate prin platforma online Amazon
- BMW XM, tunat de Manhart: 900 de cai putere și 1.200 Nm cuplu
Uleiul in SUA se schimba la 5000 de mile nu km Cum ați scris voi.
Sunt deacord ca nu e sens nici la 5000 de mile sa-l schimbi dar ulei-urile in SUA imi pare ca nu sunt la fel de calitative ca in Europa chiar si prețurile sunt de doua chiar trei ori mai ieftine decât in Europa .
Spre exemplu o canistra de Mobil 5w/50 de vreo 5 litre in SUA costa 18$ -25$, pe când in Europa e vreo 40-50 de EURO. Diferența de preț enorma probabil si calitatea e mult mai slaba .
Uite macar aici suntem într-o părere .
Da sunt de acord ca aici in SUA totul e produs ieftin si necalitativ pe ei nu-i interesează calitatea ca pe nemti.
Asta e treaba Neamtul e neamt .
Si diferenta de pret USA-Europa nu este din cauza calitatii , ci din cauza consumului. De exemplu:
-intr-o ora in USA se vand 10000 canistre de 5 litri de Mobil 1, pe cand in Europa intr-o ora poate vreo 1000.
Ia vezi de ce BMW-u tau costa mai putin in America ... pentru ca e mai slab calitativ ? NU. Pentru ca in America se vand mai multe decat in EU.