STUDIU: România, locul 1 într-un top al celor mai stresante țări pentru șoferii începători

de Alexandru Monenciu
Luni, 17.01.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Utilizând date de la Banca Mondială, Forumul Economic Mondial și producătorul de sisteme de navigație TomTom, cei de la Zutobi au realizat un top al celor mai stresante țări pentru cei care învață să conducă și pentru șoferii care tocmai și-au luat permisul de conducere.

Nu este deloc ușor să devii conducător auto, mai ales dacă trăiești într-o țară unde șoselele sunt aglomerate și infrastructura rutieră este una precară.

Pentru a afla care țări sunt mai stresante pentru cei care învață să conducă și mai ales pentru șoferii care tocmai și-au luat permisul de conducere, cei de la Zutobi au realizat un top. Aceștia au analizat date de la Banca Mondială, Forumul Economic Mondial și de la producătorul de sisteme de navigație TomTom.

Totodată, topul a fost realizat pe baza următoarelor criterii: nivelul de aglomerație, infrastructura rutieră, numărul de mașini înmatriculate raportat la 100.000 de locuitori și numărul de accidente rutiere soldate cu moartea unor persoane.

Cu o infrastructură rutieră precară (punctaj de 32.6%) și o aglomerație medie de 42%, România a obținut un scor de 4.87 din 10 și se poziționează astfel pe prima poziție în acest top. Potrivit datelor, străzile principale din orașele României sunt în stare bună, dar cele secundare sunt prost iluminate, sunt mult prea înguste, iar benzile de circulație nu sunt marcate corespunzător.

Locul secund este ocupat de Malaezia, în mare parte datorită numărului mare (85.000) de mașini înmatriculate raportat la 100.000 de locuitori.

Din această cauză, în această țară sunt înregistrate 23 de accidente mortale raportate la același număr de locuitori.

Din cauza aglomerației, Filipine completează podiumul. Nici cei de aici nu stau prea bine la capitolul infrastructură rutieră (punctaj de 44.8 din 100).

În top 10 mai intră Bulgaria, Rusia, Grecia, Polonia, Argentina, Noua Zeelandă și Italia.

De partea cealaltă, Singapore, Țările de Jos și Danemarca sunt țările cu cel mai mic factor de stres pentru șoferii începători.

Același top mai arată că Arabia Saudită este cea mai periculoasă țară pentru șoferi, cu 36 de accidente mortale/an, raportate la 100.000 de locuitori. În România se înregistrează 10 astfel de incidente.

via Zutobi

Comentarii (3)

  • Pe când in studiu despre țara cu cei mai nepregătiți șoferi?
    4 0
  • @dCi Cred ca suntem fruntasi si p-acolo. La noi nu sunt soferi, sunt piloti. :))
    3 0
  • Clique
    Poți avea cei mai buni instructori din lume, dacă cursantul după ce trece proba teoretică și practică, "uită" să se comporte civilizat în trafic și apar talentele la volan, degeaba.

    Voi nu princepeți o treabă la noi, la noi problema este caracterul individului de cele mai multe ori.

    Mă cunosc cu doi instructori de ani buni și sunt oameni foarte ok, au răbdare te învață, stau cu tine de câte ori trebuie până pricepi o treabă și ghici ce?
    Câțiva din foștii lor elevi după ce au primit permisul au început talentele în trafic, care s-au terminat la unii dintre ei tragic...

    Degeaba vorbiți despre pregătire, dacă gherțoiul de român tot gherțoi rămâne până moare.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru