Esential
120 | de familii au participat la experimentul Mini E. |
1 | milion de kilometri au parcurs subiecţii testului Mini E în total, în perioada iunie 2010-iunie 2011. |
120 | de familii au participat la experimentul Mini E. |
1 | milion de kilometri au parcurs subiecţii testului Mini E în total, în perioada iunie 2010-iunie 2011. |
La un an după ce a demarat programul pilot de testare a unui lot de versiuni electrice MINI E, constructorul britanic, Universitatea din California şi Institutul de Cercetare Davis au publicat rezultatele experimentului care s-a întins pe durata unui întreg an.
Studiul publicat de cele trei companii, un adevărat efort logistic, a presupus participarea a 120 de familii care au acumulat peste un milion de kilometri la volanul modelului electric în California, New York şi New Jersey. Majoritatea participanţilor au declarat că maşina a fost utilă, uşor de condus şi de încărcat. Mai mult decât atât, o mare parte dintre participanţi au declarat că îşi vor achiziţiona un model electric în următorii cinci ani.
Studiul a urmărit răspunsul celor implicaţi prin chestionare şi jurnale personale, examinând aspecte ca folosirea infrastructurii, costul exploatării, comportamentul utilizatorului şi beneficiile obţinute.
Printre cele mai importante aspecte dezvăluite la finalul studiului, Mini a enumerat:
- Toţi respondenţii au declarat că vehiculele elctrice sunt uşor de condus şi practice
- Respondenţii au declarat că Mini E satisface 90% din nevoile zilnice de transport
- 71% dintre respondenţi au declarat că au condus mai puţin de 65 de kilometri pe zi
- 99% dintre cei intervievaţi au declarat că încărcarea de la o priză normală a fost foarte uşoară
- 71% din totalul participanţilor au declarat că se gândesc mai mult să îşi cumpere o maşină cu zero emisii. Doar 9% se gândesc mai puţin la acest lucru, după ce au condus Mini E
- 88% dintre cei care au răspuns susţin că sunt interesaţi să îşi achiziţioneze o maşină electrică sau un hibrid în următorii cinci ani.
La finalul studiului, toţi foştii proprietari ai versiunii electrice Mini au fost de părere că sursa de alimentare ar trebui să aibă origini nepoluante şi nicidecum utilizare unor resurse epuizabile, cum sunt cărbunii.
via | motoringfile
In orice caz, succes celor care produc masini nepoluante. Tehnologiile legate de autonomie si de producere nepoluanta a energiei progreseaza incet si sigur.