Un studiu realizat de compania Brand Finance în Germania arată că Mercedes-Benz este cel mai valoros brand din această țară, pentru al doilea an consecutiv. Potrivit studiului, valoarea constructorului german este cotată la 52.4 miliarde de euro, la o distanță relativ mică față de compania clasată pe locul secund, Deutsche Telekom. Valoarea companiei de telecomunicații este cotată la 51.9 miliarde de euro.
Locul al treilea este ocupat de Allianz, la o distanță mare de primii doi clasați, cu o valoare de 39 de miliarde de euro. Abia pe locul al patrulea vedem încă o marcă de automobile, Volkswagen, cu o valoare de 35.4 miliarde de euro. Constructorul din Wolfsburg a înregistrat o scădere de 11.6% prin comparație cu 2021. La mică distanță se află BMW, cu o valoare de 32.7 miliarde de euro.
Ultimul constructor auto aflat în primii 10 este Porsche, pe locul 6, cu o valoare de 29.1 miliarde de euro. Topul 10 este completat de companiile Siemens, Aldi, SAP și Lidl.
Este notabil, de asemenea, faptul că Audi a coborât până pe locul al 13-lea. Marca din Ingolstadt a fost în primii 10 anul trecut. Mai mult, Opel a căzut de pe locul 49 pe 56, iar compania Smart a căzut până pe locul 159, după ce s-a clasat pe locul 117 în 2021.Așadar, potrivit rezultatelor studiului, valoarea totală a industriei auto germane este de 165.1 de miliarde de euro. Acest sector reprezintă 30% din valoarea totală a mărcilor germane, așa cum precizează Ulf-Brun Drechsel, directorul Brand Finance Germania.
via Economica
Comentarii (5)