Un studiu realizat în Regatul Unit spune că doamnele nu sunt atrase de şoferii maşinilor sport extravagante, 53% dintre respondente declarând că aceştia sunt aroganţi, în timp ce multe îi consideră un pericol public şi egoişti.
Studiul nostru a prezentat un cadru interesant asupra modului în care sunt percepuţi proprietarii anumitor automobile, stereotipul posesorului de maşină sport fiind în continuare puternic
Phil Jones
Director comercial Motors.co.uk
Un studiu realizat de britanicii de la Motors.co.uk a relevat faptul că maşinile sport nu sunt pe atât de atrăgătoare pentru femei precum le consideră bărbaţii. În ciuda faptului că 48% dintre bărbaţii intervievaţi au declarat că o maşină sport extravagantă i-ar face mai atactivi în rândul sexului frumos, mai mult de jumătate din doamnele intervievate au spus că şoferii acestor modele sunt aroganţi, egoişti şi periculoşi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Potrivit studiului realizat de britanici, cele mai atrăgătoare automobile sunt cele cu propulsie hibridă sau electricele, iar berlinele sunt văzute mai bine decât coupe-urile şi decapotabilele.
Studiul a vizat doar 2.000 de adulţi din Regatul Unit, ceea ce nu-l face să fie concludent în îndepărtarea ideilor preconcepute în privinţa acestor modele.
Însă, respondenţii au avut un punct comun, indiferent de sexul acestora – şoferii automobilelor ecologice, cum ar fi Nissan Leaf şi Toyota Prius sunt conştienţi cu mediul, inteligenţi şi şoferi siguri. Bărbaţii care au răspuns la studiu au considerat că şoferii modelelor off-road sunt aroganţi, 34% dintre respondenţi având această părere, în timp ce 29% au considerat că aceştia sunt necivilizaţi în trafic.
Proprietarii de hatchback-uri sunt văzuţi ca fiind modeşti, în timp ce proprietarii de berline sunt văzuţi ca fiind "muncitori" şi şoferi responsabili. Cea mai populară culoare în rândul respondenţilor la sondaj a fost negrul.
Via Motors.co.uk
in schimb stiu gagici care-i lasau unui tip cu SLR numarul de telefon la stergatorul de parbriz.... in romania.
oricum, presupun ca nici posesorii de masini extravagante nu sunt atrasi de uratele de englezoaice.
si poate nu or fi atrase de masini, dar de buzunarul proprietarului, sigur sunt atrase.