Anul acesta, asiguratorul francez AXA a realizat o serie de accidente simulate cu mașini electrice în Zurich, Elveția. În urma acestora, compania a elaborat un studiu care arată că accidentele în care sunt implicate mașinile cu zero emisii sunt mai scumpe și mai periculoase pentru ocupanții altor vehicule.
Cum adică sunt mai scumpe? Este destul de simplu și logic, până la urmă. Mașinile cu zero emisii integrează tehnologie de ultimă generație astfel că, atunci când se strică dintr-un motiv sau altul, reparația este mai scumpă.
Apoi, pentru că majoritatea producătorilor de automobile montează bateria sub podeaua mașinii, în cazul unui accident care afectează această zonă, valoarea daunei este mai mare, iar dauna în sine este mai periculoasă.
Același studiu mai arată că doar 5 din 10.000 de mașini electrice sunt susceptibile la foc în caz de accident.
Riscul de accident, cu o mașină electrică, crește atunci cel de la volan calcă pedala de accelerație mult prea tare. electrice, șoferul riscă să piardă mașina de sub control și să facă accident.
Fiind luat prin surprindere de cuplul instant dezvoltat de motoareleNu în ultimul rând, pentru că mașinile cu zero emisii sunt mai grele decât cele convenționale, atunci când sunt implicate într-un accident provoacă daune mai mari.
via Carscoops
https://electrek.co/2022/08/30/tesla-battery-fire-crash-faked-insurance-company-bizarre-showcase/
1. "Riscul de accident, cu o mașină electrică, crește atunci cel de la volan calcă pedala de accelerație mult prea tare."
2. "majoritatea producătorilor de automobile montează bateria sub podeaua mașinii, în cazul unui accident care afectează această zonă, valoarea daunei este mai mare, iar dauna în sine este mai periculoasă."
3. "pentru că mașinile cu zero emisii sunt mai grele decât cele convenționale, atunci când sunt implicate într-un accident provoacă daune mai mari."
La concluziile astea ar fi putut ajunge orice student mediocru de la Autovehicule Rutiere contra 2 pizza și bani de buzunar pentru o lună.
De ce nu fac si studiu inteligent in baza accidentelor actuale si sa ne zica ce marci produc daunele cele mai mari si mai multe? Ca asta e simplu de facut.
Si apoi de ce sa facem accidente? Daca s-ar investi in siguranta in loc de performanta?
Pai daca punem asa problema nu e corect. Trebuie lucrat la capitolul siguranta: ceva de genul ca masinile electrice Volvo sunt atat de sigure incat sunt implicate de 100 mai putin in accidente decat un BMW diesel cu 4 turbine? Facem si un studiu din asta?
Altfel sunt doar studii a la "cercetatorii britanici". Au fonduri ca sa studieze ce stie toata lumea deja: fumatul dauneaza grav sanatatii, dar nu se vaccineaza nimeni impotriva lui.
Asiguratorii tradiţionali sunt speriaţi de asigurările Tesla pentru proprii clienţi, asigurări mai ieftine decât cei tradiţionali.
Sistemul de asigurări azi este greşit. Nu se ia în calcul valoarea maşinii!!!
Cei săraci subvenţionează pe cei bogaţi.
Avand in vedere nivelul de siguranta la care s-a ajuns, numarul accidentelor ar fi trebuit sa scada simtitor.
Dar nu se vrea: accidente multe inseamna reparation si vanzare de piese de schimb in continuare sau schimbarea totala a masinii in caz de dauna totala. Asa se fac banii. Inainte erau masini fiabile. Acum sunt de unica folosita. Producatorii prospers, asiguratorii prospers, service-urile auto prospers, o paine de mancat pentru toata lumea.
Irelevant, subiectiv, supt din deget, atat timp cat e un studiu simulat, pe hartie.
Sa vina cu date reale si dupa asta mai vorbim.