Tranziția către mașinile electrice este, practic, o certitudine în acest moment. În unele părți ale lumii, precum în Uniunea Europeană și în unele state din America de Nord și din Asia, tranziția către mașinile cu zero emisii este programată să fie finalizată odată cu deceniul următor. Alături de asta, cei mai mulți producători se concentrează deja asupra dezvoltării unei game noi de modele electrice.
Știm deja ce se va întâmpla pe continentul nostru începând din 2035. În luna februarie, Parlamentul European a adoptat oficial planul care interzice vânzarea de mașini noi cu motoare termice din acel an. Același lucru se va întâmpla și peste ocean, cum ar fi în Statele Unite și în Canada, de exemplu.
În ciuda acestor decizii, au apărut deja reacții de nemulțumire din partea unor guverne importante față de aceste măsuri. În mod notabil, Germania se opune interzicerii vânzărilor de mașini noi cu motoare termice și își dorește ca acestea să continue să fie disponibile pe piață și după 2035.
Bineînțeles, asta cu condiția ca ele să fie alimentate cu combustibili sintetici.Acum, un nou studiu realizat de companiile ABB Robotics și Automotive Manufacturing Solutions relevă câteva obstacole pentru tranziția către mașini electrice în următorii 12 ani. La studiu au participat aproape 600 de experți din interiorul industriei auto. Dintre aceștia, 59% sunt de părere că obiectivele impuse pentru această tranziție în următorii 12 ani nu sunt realizabile.
Cei care cred asta spun că tranziția va fi întârziată din cauza lipsei de infrastructură și de materii prime pentru fabricarea componentelor, dar și din cauza problemelor de aprovizionare cu acumulatori, a investițiilor foarte mari în acest domeniu și a capacității limitate a rețelelor electrice.
Dintre acești oameni, 26% susțin că lipsa de infrastructură este cea mai mare problemă, în timp ce 17% dintre aceștia cred că prețurile mari ale mașinilor electrice reprezintă cel mai mare obstacol.
La final, studiul arată că doar 11% dintre respondenți cred că obiectivele pentru această tranziție sunt realizabile.
Între timp, alți 18% spun că tranziția nu se va realiza niciodată.via Carscoops
In realitate 90% (restul sunt tolomaci) știu ca este o inepție da asta este, ne dam ECO si cu Zero emisii mincinoase, repet MINCINOASE!!!
Diesel gate o sa fie copil mic fata de mascarada asta, de fapt cred ca VAG au “organizat” toata mizeria asta cu Electricele ca sa distragă atenția, interesant câți botaniști au găsit sa le facă propaganda si gratis… deștepți băieți ;))
Capacitate limitată și de producție dar și de transport.
Iar vă dau cifre ca să nu fiu contrazis.
Puterea totală instalată a României după spusele ANRE este de 18804,703 MW adică 18.804.703 KW
https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/rapoarte/puterea-instalata-in-capacitatiile-de-productie-energie-electrica
Să zicem câ în România există un parc auto de 2.000.000 mașini (număr vehiculat pentru mașinile termice din București).
Să zicem că există (ipotetic) 2.000.000 de prize de 7 KW (inclusiv rețeaua de distribuiție să suporte atâta putere) ca să-și pună omul mașina la încărcat noaptea.
Să zicem (ipotetic) căi-i apucă pe toți proprietarii să bage mașina în priză în același timp.
Un calcul simplu înseamnă 7 KW x 2.000.000 = 14.000.000 KW
Comparați aceasată cifră cu puterea instalată a României. Le pun una sub alta
18.804.703 KW - puterea instalată a sistemului energetic al României
14.000.000 KW - puterea necesarâ încărcării simultane de la priza de 7 KW a 2 milioane de mașini.
Dar, o să ziceți, că nu sunt oamenii atât de telepați să-și bage toți mașinile în priză seara, că nu e posibil.
Dacă 1 din 10 utilizatori bagă mașina în priză (200.000 bucăți), înseamnă 1.400.000 KW adică aproape 10% din puterea instalată totală actuală, care în principiu trebuie suplimentată pe timpul nopții
Ironia este că dacă încarci mașina noaptea nu poți folosi nici mult trâmbițat energie solară regenerabilă, pentru că poate nu știți, dar energia electrică produsă trebuie și consumată este un circuit reactiv, numai așa se poate stabiliza rețeaua.
Am dat exemplu cu 2.000.000 mașini electrice, din care numai 10% se pun la încărcat noaptea. Parcul auto din România este de 5 ori mai mare, zice-se că sunt pe șosele 10 milioane de mașini.
https://www.autocritica.ro/feature/parcul-auto-al-romaniei-radiografia-unei-tari-in-care-dieselul-si-masinile-de-peste-20-de-ani-sunt-la-putere/
Mai are rost să mai calculez?
As fi curios dintre cei care au votat proiectul câți au o electrică ca masina personală? Si vorbim de oameni plătiți cu aprox. 5.000 de euro pe luna plus multe cheltuieli decontate, adică procentul ar trebui împărțit la 3 cel putin sa putem face o estimare relevantă.
Atâta timp cât se găsesc spălați pe creier in fiecare țara va exista un Hitler sau un Putin in diferite forme, știu ca-i greu de crezut si de imaginat (in adevăratul sens al dramei), dar un Ukraina este in război adevărat unde oameni mor (de ambele părți) si o țara este distrusă din cauza celor care aplauda dictatori adică cei ca Edikkk, Mike, Mircea and Co.
Toți dictatorii au găsit ceva care sa le dea cojones celor mai sus menționați, sa le dea impresia ca ei fac ceva ce toată lumea vrea, ei salvatori lumii… acuma ei elimina poluarea cu Electricele, nu?
Ce urmează spălatul hainelor fără detergent?
Spre deosebire de făcăturile post revoluționare, eu am făcut școală și mi-am folosit mintea util, atât cât s-a mai putut în România.
Am trăit pe pielea mea lucruri pe care tu poate le știi din auzite sau de pe net.
Am un nas extrem de fin în a mirosi propaganda, minciuna și fumul în ochi.
Nu știu ce pregătire ai, dar dacă vrei, discută la subiect. Vino cu calcule și demonstrează contrariul la ce am scris mai sus. Dacă nu, du-te în gaura virtuală de unde ai ieșit.
Sunt sătul de spiruhareți, plagiatori, băgători în seamă și spălați pe creier.
În România sunt ingineri care nu știu câți microlitri sunt într-un litru, iar numărul proștilor a crescut exponențial.
O parte din ei frecventează și acest site. Iar cu proștii nu intru niciodată în polemică.
1. Masina nu se încarca constant la 7kw, ala e doar maximul. ORICE proprietar de electrica știe măcar atâta lucru, deci tu fie habar nu ai ce vorbești, fie te adresezi gugustiucilor
2. Orice tara exporta electricitate când producția depășește consumul instant, și importa când e sub. ORICE tara, inclusiv România. Pentru ca nu se prea poate stoca usor. Deci panourile produc ziua și se exporta, și apoi importam noaptea. Unde mai pui ca pământul e rotund și se învârte, ceea ce face ca, ce minune, când e noapte la noi e zi la alții. Asta facem deja, deci nu e nimic nou. Numai tu ești picat din lună și n-ai auzit.
3. Parcul de eoliene creste de la an la an, și de obicei turbinele produc mai mult noaptea decât ziua. De astea ai "uitat" că nu se potrivea cu restul aberațiilor pe care le-ai debitat.
4. Masina electrica nu se încarca in fiecare zi. Eu o încarc acasă, o data pe săptămână, și are baterie mica. O poți încarca și ziua, mai ales vara când se întunecă la vreo 4h după ce te întorci de la birou. Ca să nu mai zic ca o pot încarca ziua în alta parte. Vezi cu panourile alea...
5. Capacitatea instalata nu sta pe loc în timp ce numărul de electrice creste. Știu ca iti dădea cu virgulă la aritmetica aia de tot rasul, dar pana sa se înlocuiască tot parcul auto va creste și capacitatea. Avem niște reactoare nucleare în lucru, vin și cele mobile. Din ce în ce mai multe panouri și turbine. După logica asta de Trilulilu depaseam deja capacitatea când am instalat aer condiționat peste tot.
6. Când ajungi la concluzia ca toți sunt prosti și tu ești deștept, când faci tu 2 înmulțiri și o impartire și îți dă că mulți alții nu s-au gândit la ceva atât de simplu, am o sugestie pentru tine: ia în considerare ca exista o șansă foarte mare că de fapt tu ești prost de bubui. Și te rog sa apreciezi ca sunt drăguț, puteam sa zic ca ești un postac care face propaganda rusească pe 3 ruble și o vodcă.
7. Câinii latră, caravana trece. Nu se împiedică de o mana de activiști chiar și asa guralivi ca tine.
"eu am făcut școală și mi-am folosit mintea util"
"Nu știu ce pregătire ai, dar dacă vrei, discută la subiect."
Am suficienta pregătire cât sa observ ca tu imparti capacitatea de producție e din 2023 la numărul de electrice din 2050.
Hai, pa, plimbă ursul, deșteptule.
"Am un nas extrem de fin în a mirosi propaganda, minciuna și fumul în ochi."
Dacă nu-i furtuna, uragan sau o locație mai specială a planetei (câteva excepții), noaptea NU bate vântul si nici Soarele culmea ca de aia este noapte.
Ca sa fie vant trebuie sa sa încălzească “pământul” asta așa foarte simplist.
Cel mai simplu este de observat in zona de plaja unde briza se formează “on shore” in general după ora 14:00 si se cam oprește imediat după apus, urmând va direcția sa se schimbe “Off shore” im restul timpului. După amiaza pământul fiind mai cald, iar noaptea apa.
La faza cu exportul si importul ești si mai varza.
Tu crezi ca-i internet?
Cum sa “aduci” electricitate de unde-i ziua.
Vai, vai… noaptea minți.
Stai jos 4 ;)
2 milioane de electrice ar însemna 20% din parcul auto național și distribuitori distruși de investiții. Poate de asta Enel s-a dus? :)
După câțiva ani de 3000 electrice noi, e ușor să dăm din buze că vom muta munții. Mai probabil se mută atenția către subiecte mai importante. :))
Si încă una Bonus…
Când crezi ca se va ajunge la excedent? UPS sper ca nu te prinzi de răspunsul la primele două, deșii nu cred, ca la tine-i noapte bine ;)
Si pentru Jackpot… dacă la “calculul elaborat” al necesarului pe timpul nopții adăugăm bus-uri, autobuze, camioane, excavatoare etc. cam cum arată situația?
PS Electricele sunt deja in pana “prostului” doar ca unii sunt exact așa ca sa-si dea seama. Mai uitate-te odată cum își lauda Buhnici Tesla ca sa vezi alt papagal…
Hai ca nu ma doare copy/paste… oricum se face in general o confuzie.
“vânt” este deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei.
„curent” este (și în sintagma curent de aer) deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de temperatură.
Deci geniule, de unde ai curenți dacă nu ai diferența de temperatura?
Ce simți tu noaptea sunt curenți aproape nesemnificativi pentru producția de curent si in principiu sunt produși de la fasole… asta din nou la mișto ;)
In ospiciu lucrez ca voluntar din când in când ca-mi place sa-i șterg la gurița pe cei ca tine.
Tot timpul au povesti fascinante de spus… așa ca tine. ;)
le explic celor ca tine de la ospiciu, supa se încălzește in 5 minute si se răcește in 20… deci ai înțeles? Sunt bine’nteles mișcări si noaptea, dar nu relevante pentru eoliene.
Cum am spus, exista câteva zone pe planeta unde mișcarea este continua indiferent de zi sau noapte, dar aceste zone sunt putine si in multe cazuri aproape imposibil de instalat eoliene… prin mijlocul oceanelor sau la 4.000 de metri altitudine, adică acolo onde aceste diferențe de temperatura sunt generate de alți factori, nu mai intru in detalii.
PS sigur ca nu te-ai întrebat nici odată ca-mult peste ce poți tu… de ce majoritatea curenților puternici care mișcă eolienele sunt de la W la E? exact ca de E “vine” soarele deci este cald iar in W este noapte, deci mai rece. Când ai “intrat” in Austria din Ungaria, cam toți am văzut ca au eoliene… le-ai văzut tu vreodată “orientare” înspre Est… ei acuma poți întreba un camionagiu daca le-a văzut rotindu-se noaptea si cam de câte ori fata de situația din timpul zilei, mai exact după-masa.
PS acuma o sa-mi spui ca pe luna plină se produce curent cu panourile… da așa este, cum spui tu… mai vrei suculeț?
https://www.transelectrica.ro/widget/web/tel/sen-grafic/-/SENGrafic_WAR_SENGraficportlet
Am 44 de ani. N-am mai întâlnit pe nimeni atât de prost și de îngâmfat în același timp. Incredibil!
Eolian este verde… selectează 5-10 zile sa vezi de câte ori a ajuns aproape la zero, noaptea … eu sunt îngâmfat? Tu reușești sa procesezi care-i faza cu amplitudinea in cazul eolienelor?
Pe bune… hai sa-i dam pace.
Putem încheia?
Poți sa faci spume si tot nu schimbi nimic, noaptea este muuult mai puțin vant decât ziua, nici 10%.
Trebuie sa fie unul și același. Sper :))
Îți scapă un parametru esențial din calcul: TIMPUL. Tu compari capacitatea electrică a României ASTĂZI cu mașinile electrice care se vor achiziționa în următorii 15 ani.
Ei, în 15 ani capacitatea de producție și transport a electricității în România, dacă este nevoie, poate crește de câteva ori. Și e nevoie, dar nu din cauza electricilor, ci pentru că nu s-a investit în rețea de 30 de ani, timp în care capacitatea economică a crescut de câteva ori. Și da, rețeaua începe să dea chix.
Există proiecte deja pregătite, trebuie doar să ne punem pe treabă.
Apoi, electricele nu se vor încărca majoritar din rețea. Bateriile se vor ieftini spre jumătate de preț în 3-5 ani. Oamenii își vor lua nu doar mașini electrice, dar își vor dota casele cu panouri fotovoltaice și baterii pentru stocare. Investind astfel, costul deplasării va fi „zero” - rămâne doar să amortizezi investiția.
Lucrul acesta este valabil și la bloc. Să-ți explic cum - culmea este că soluția este oferită ASTĂZI, aici, în România celor care vor să-și alimenteze apartamentele ecologic: vor exista ferme de panouri și stocare electrică care îți vor oferi electricitate la prețuri extrem de bune, local. Nu e nevoie de capacitate de producție sau transport în rețeaua națională pentru așa ceva.
Calculul pe care-l faci tu este valabil aproape exclusiv pentru tranzit, pentru deplasări pe distanțe lungi. Nici măcar camioanele nu intră aici, pentru că și pentru ele vor exista parcări speciale cu panouri incluse, dar în general alimentare lor se va face la unul din capete unde depozitul va fi dotat pentru a oferi producție de electricitate.
@Dutz, pe bune...noaptea nu bate vantul?
În țara asta n-apuci să activezi cruise control, dar îți recomandă samsarii să-ți cumperi electrică pentru că în două-trei sute de ani va fi mișto.
În România electrica e legată cu ața de casă și așa va rămâne și pentru copiii copiilor voștri. :)
Hai cu putina maturitate ca scade aciditatea ;)
PS nu era vorba doar de România. Si Electricele tot nu se vând, ca nu-s competitive si utile… încă!
Dar, de data asta nu greșesc, ce fac supărații si frustrați… scot din context ce le convine si arată cu degetul in cor.
PS… azi noapte nu a bătut vântul, deloc.
Repet….
vorbeam de medii, de perioade “productive” si mai puțin “productive”, si ca s-a spus la fel de clar ca sunt excepții, și totuși unii insistă si dacă sunt mai muți si latră in cor înseamnă ca si au dreptate. Se uita pe in grafic in România si gata eii știu tot… Electricele cresc cu 100% de la 1% la 2% dar ei se opresc la 100%… atâta pot!!! este vorba de superficialitate. Dar tu, cât poți? Ca văd ca erai pe punctul de a-mi da sfaturi ;)… nu te opri in mijlocul creației, ce sa fac sa-mi revin?