Ford a dezvăluit în 18 noiembrie primul său model electric de sine-stătător sub forma SUV-ului Mustang Mach-E, iar în aceeași zi a început să accepte pre-comenzi pentru care clienții interesați plătesc un avans de 500 de dolari.
Pe piața americană, clienții au avut posibilitatea de a pre-comanda și o versiune specială de lansare care a primit numele First Edition, însă toate unitățile alocate au fost deja epuizate.
Teoretic, acest lucru indică un interes major din partea publicului american pentru noul model, însă pe de altă parte Ford nu a anunțat numărul de unități care au fost alocate pentru versiunea de lansare. Prin urmare, nu este foarte clar dacă interesul americanilor este ridicat sau dacă numărul de unități alocate de Ford a fost unul scăzut.
Pe de altă parte, celelalte patru versiuni disponibile în SUA pentru Mustang Mach-E, și anume Premium, Select, California Route 1 și GT, sunt încă disponibile pentru achiziție.
Pe piața americană, livrările pentru Mustang Mach-E vor începe spre finalul anului 2020, astfel că cei care au comandat deja versiunea First Edition mai au de așteptat circa un an până când vor intra în posesia SUV-ului electric.
În schimb, pe piața din România, noul Mustang Mach-E va fi disponibil începând cu prima parte a anului 2021.SUV-ul electric Ford Mustang Mach-E va fi disponibil în mai multe versiuni, în funcție de configurația tehnică și capacitatea bateriei. Versiunea cu roți motrice spate va oferi 337 de cai putere și o autonomie de până la 600 de kilometri prin intermediul unei baterii de 98.8 kWh, în timp ce varianta GT cu tracțiune integrală va avea 465 de cai putere.
Via Electrek
Ford Mustang Mach-E Select AWD (75,5 kWh) SUV compact 255 338 km EPA 43.895 USD
Ford Mustang Mach-E Select RWD (75,5 kWh) SUV compact 255 370 km EPA 43.895 USD
Ford Mustang Mach-E Premium SR AWD (75,5 kWh) SUV compact 255 338 km EPA 50.600 USD
Ford Mustang Mach-E Premium SR RWD (75,5 kWh) SUV compact 255 370 km EPA 50.600 USD
Ford Mustang Mach-E Premium ER AWD (98,8 kWh) SUV compact 332 434 km EPA 50.600 USD
Ford Mustang Mach-E Premium ER RWD (98,8 kWh) SUV compact 332 483 km EPA 50.600 USD
Ford Mustang Mach-E California Route 1 RWD (98,8 kWh) SUV compact 282 483 km EPA 52.400 USD
Ford Mustang Mach-E First Edition AWD (98,8 kWh) SUV compact 332 434 km EPA 59.900 USD
Ford Mustang Mach-E GT AWD (98,8 kWh) SUV compact 332 402 km EPA 60.500 USD
sursa:
https://evbite.com/ford-kickstarts-transition-towards-electric-vehicles-ahead-of-schedule/
Nu există cerere de maşini electrice?
Sunt prea scumpe?
Au autonomia prea mică?
Eu văd că orice model electric dar orice model se vinde pe bandă rulantă, pe stoc ZERO !
Dle unii spun că dacă te votezi singur e ca şi motanul care se linge la...
Dar eu zic că dacă eu nu cred în mine, cum să pretind altcuiva să creadă?
Deci sunt păreri şi păreri.
PS chiar dacă nu îmi pasă de 100-1000 voturi negative (nu le ignor, chiar le mulţumesc pentru vot),
apreciez mult voturile pozitive, cărora le mulţumesc mult.
de acuma te vom numi...MOTANUL
sa iti porti cu mandrie numele sa ii faci cinste si limbutza in veci sa nu iti oboseasca
amin!