Steve Cropley, redactor-şef Autocar: "Dacia Duster merita mai mult la Maşina Anului"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Steve Cropley, editor al revistei britanice Autocar şi unul dintre cei şase britanici cu drept de vot în cadrul concursului Maşina Anului 2011, susţine că poziţia finală a lui Dacia Duster în finala Car of the Year 2011 este una complet nemeritată. Cropley a votat Duster pe locul al doilea în topul preferinţelor sale.
"Sunt dezamăgit de clasarea lui Dacia Duster, care în topul meu s-a clasat pe locul al doilea. Ştiu că modelul contribuie cu relativ puţine lucruri la dezvoltarea automobilului, însă aduce mult stil şi utilitate pentru extrem de puţini bani. Coboară sub nivelul unor SUV-uri precum VW Tiguan şi Ford Kuga cu până la 10.000 de lire sterline (n.n. circa 12.000 de euro), ceea ce reprezintă un succes remarcabil", spune Cropley.
Jurnalistul britanic a fost mulţumit, totuşi, cu faptul că Nissan Leaf a primit premiul cel mare din partea celor 59 de membri ai juriului din 23 de ţări europene. Cropley a votat Leaf pe prima poziţie: "Nissan leaf a fost câştigătorul meu în acest an, deci sunt fericit să-l văd pe pria poziţie. Face mai mult decât concurenţa sa pentru a aduce la stadiul de normal maşinile electrice", spune acelaşi Steve Cropley.
Nissan Leaf a reuşit să câştige ediţia 2011 a concursului Car of the Year în ciuda faptului că opiniile juraţilor au fost dintre cele mai diverse. Astfel, au existat membri ai juriului care au poziţionat Nissan Leaf pe ultimul loc în topul preferinţelor personale, modul de punctare fiind unul dintre cele mai diverse întâlnite în istoria competiţiei europene.
via | Autocar
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Premii auto
-
Renault 5 E-Tech, noua generație electrică a modelului subcompact, a câștigat titlul Mașina Anului 2025 în Europa. Acesta este al doilea titlu consecutiv pentru Renault. (10.01)
-
Noua generație Dacia Duster a fost desenată oficial Mașina Anului 2025 în Polonia. Modelul produs la Mioveni a fost preferat de polonezi în fața unor modele noi precum Audi A5 și Renault Rafale. (09.12)
-
Noua generație Renault Master a fost desemnată câștigătoarea titlului de Utilitara Anului 2025. Noul model este al 5-lea model utilitar al mărcii franceze care câștigă acest titlu. (17.09)
- Noua Skoda Superb Hatch, acum și în versiune PHEV: autonomie electrică de peste 120 km
- Euro NCAP: Cele mai sigure mașini testate în 2024
- Volkswagen ID.7 a parcurs 941 de kilometri cu o singură încărcare
- Primele imagini neoficiale cu noul Volkswagen T-Roc
- FOTOSPION: Primele imagini cu Skoda Space, un crossover electric cu 7 locuri
2. [...] face mai mult decât concurenţa sa pentru ca aduce la stadiul de normal maşinile electrice
asta o spune un sef de publicatie. Bine, nu se compara cu "geniile" autohtone ce bantuie forumurile si sunt jignite de ideea de eco, dar poate pricepi si mucosii de la noi cam cum merg treburile in lumea CIVILIZATA
fara aer curat generatiile viitoare nu vor fi prea fericite, nu prea ai cum sa te bucuri de viata cu picioarele rupte si poate in contextul asta, banii ajung sa fie pe buna dreptate doar mijlocul si nu scopul ;)
nu stiu exact cu ce au contribuit celelalte modele ...