Stellantis: “Vânzările europene de electrice și hibrizi vor ajunge la 38% din total, în 2025”

de Paul Cosma
Vineri, 16.04.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Stellantis a anunțat noi obiective privind accelerarea electrificării. Grupul spune că, până în 2025, vânzările sale europene de vehicule electrificate vor ajunge la 38% din total.

Format oficial în ianuarie în urma fuziunii dintre Fiat-Chrysler și PSA, Stellantis își propune să fie unul dintre liderii pieței în această tranziție către un sector auto care să fie dominat de mașini cu emisii reduse sau chiar zero. 

Grupul își propune ca toate modelele pe care le oferă în Europa să aibă versiuni electrice sau hibride până în 2025. Pentru 2021, compania speră că vânzările sale de vehicule electrificate vor ajunge la 400.000 de unități, de aproape 3 ori mai multe decât în 2020. 

CEO-ul Carlos Tavares a prezentat acum noi obiective pe termen lung privind electrificarea. 

Până în 2025, 38% din vânzările europene ale grupului ar urma să fie reprezentate de mașini electrice și hibride, față de ținta de 14% pentru acest an. 

Până în 2030, vânzările de vehicule electrificate ar urma să ajungă la 70% din total în Europa, respectiv 35% în Statele Unite, potrivit lui Tavares. 

Stellantis va prezenta acționarilor o strategie detaliată privind electrificarea și noile tehnologii pentru mașini electrice în data de 8 iulie. 

Via Automotive News

Comentarii (7)

  • Seriff
    Vrabia malai viseaza, lumea incepe sa realizeze cat de inutile sunt acele masinute la drum lung, se vor vinde doar cele ieftine pentru cei care stau la casa si le folosesc ca a doua masina strict pentru oras.
    14 4
  • @seriff
    In orasele europene oamenii au ajuns sa cam renunte la masini,taxe enorme,putine locuri de parcare si foarte scumpe,mijloacele de transport in comun foarte bine dezvoltate,costurile de intretinere mari ale unei masini si lipsa de interes (si bani) a tinerilor de a mai detine o masina.Asa ca,a doua masina strict pentru oras o s-o detina doar bastanii care oricum nu-si prea iau ei Fiat e500.
    9 0
  • Seriff
    Da, corect ai dreptate, practic in orasele dezvoltate nu prea merita sa mergi cu masina, ajungi oriunde repede cu metroul sau in cele cu clima buna cu scuterul
    9 1
  • Anonim
    Au sa ajunga pana la o anumita cota de piata dar problema este ca nu toti au posibilitatea achizitionarii unei masini electrice hybrid care sunt foarte scumpe . 50 % din polulatia UE nu are bani de o masina noua termica dar mai de avioane electrice . Apoi mai sunt cei cu bani dar care nu inghit gogoasa electrica sau cei care stau sa vada cum este treaba si cu electricele astea peste 7-10 ani
    9 3
  • Sunt in grafic, Fiat 500 electric a spulberat orice previziune .
    6 0
  • Seriff
    Bun fiatul ala 500, ca sa ajungi cu el la mare plecand din Bucuresti trebuie sa mergi cu 80 tot drumul, a, stai asa e de fapt cu toate masinile electrice. Si alea cu baterii mai mari si autonomie mare daca mergi cu 140 te asteapta Kaufland-ul cu bratele deschise, parca vad o coada de 1000 de masini care stau sa alimenteze electricele
    12 1
  • Edikkk
    Maşinile chiar şi termice au devenit foarte scumpe.

    Suita de măsuri de siguranţă excesive, benefice dar cam excesive, şi mai ales lăcomia producătorilor auto au dus la preţuri foarte mari.

    Important e să ai ofertă cât mai mare şi concurenţă pentru preţuri mai mici.

    Mulţi nu vor maşini autonome, mulţi poate nu vor nici maşină, dar cei care vor să îşi cumpere ceea ce îşi permit.

    Dacă sunt în raza de a alege într-o termică şi EV / PHEV le recomand din toate punctele de vedere să meargă pe varianta EV / PHEV.

    Hai, să fim sănătoşi şi să prindem EV SH dacă nu avem bani de nouă.
    1 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru