Grupul PSA Peugeot-Citroen și Alianța Fiat-Chrysler se află în plin proces de fuziune și așteaptă un răspuns final din partea Uniunii Europene.
Acest lucru nu împiedică însă cei doi mari constructori să anunțe deja structura de conducere a noului producător, care va avea numele Stellantis.
Cei doi constructori au anunțat oficial că în consiliul de directori vor fi 11 membri, dintre care cinci au fost nominalizați de Grupul PSA Peugeot-Citroen, iar 5 de către Alianța Fiat-Chrysler.
Dintre cei 11 membri, 8 sunt independenți și vor avea funcții non-executive. Practic, cei 8 membri fără rol executiv au fost aleși din diverse medii profesionale pentru a aduce o nouă perspectivă asupra direcției de dezvoltare a constructorului.
Așa cum era de așteptat, Carlos Tavares, actualul CEO al Grupului PSA, va fi CEO-ul Stellantis, pe baza performanțelor financiare excelente obținute la conducerea constructorului francez.
Între timp, John Elkann, CEO-ul Exor, compania aflată în spatele Alianței Fiat-Chrysler, va deveni noul președinte al consiliului director.
Nu în ultimul rând, Robert Peugeot, unul dintre acționarii Peugeot, va fi vice-președinte al noului constructor.Stellantis anticipează că va primi aprobările finale în privința fuziunii până la sfârșitul lunii martie a anului 2021.
Via Grupul PSA
5+5=11
Dar n-ai putut pierde sansa de a fi troll. Pacat, daca taceai filozof ramaneai!
Nici tu n-ai putut pierde șansa de a jigni și a fi arogant.
Fii mai relaxat și nu te mai băga singur în echipa câinelui care moare de drum lung.