Cele două companii au realizat un parteneriat prin care vor dezvolta împreună sistemele de operare și aplicațiile pentru viitoarea generație a sistemelor multimedia de pe mașinile care aparțin Grupului Stellantis.
Chrysler, constructor care face parte din acest grup, a prezentat conceptul Airflow în cadrul CES. Conceptul respectiv dispune de o dotare numită STLA SmartCockpit, o tehnologie care va fi fabricată în serie din 2024. Amazon va fi implicat în dezvoltarea aplicațiilor pentru acest sistem atunci când acesta va intra în producție.
Printre aplicațiile dezvoltate se numără un planificator de călătorii care să recomande conținut audio adecvat și care să arate mai multe puncte de interes în timpul călătoriei. De asemenea, unele mașini, precum modelele Jeep, vor avea și un sistem care va ajuta șoferul să configureze setările vehiculului atunci când se rulează în teren accidentat.
Tehnologia STLA SmartCockpit de pe conceptul Chrysler Airflow permite pasagerilor din spate să acceseze aceleași funcții ca și cei din față.
De asemenea, sistemul permite accesul rapid al celor mai frecvent utilizate funcții, precum și inițierea unor conferințe video.Viitoarele sisteme multimedia Stellantis vor putea fi conectate și la serviciile oferite de Amazon, precum monitorizarea video. Ele vor oferi și compatibilitate cu Amazon Alexa, care poate îndeplini mai multe funcții, precum reglarea temperaturii din habitaclu printr-o comandă vocală.
via Motor1
Nu ar fi suficient un mirror-link?
Din nou bani aruncați in dezvoltare de către fiecare producător in parte și ne mirăm ca au decolat prețurile pe piața auto.