Statistică neagră în 2010: Şase români au murit zilnic în accidente rutiere

De Bogdan Mirică
Publicat Joi, 31.03.2011
Potrivit unui comunicat emis astăzi de Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, peste 2300 de oameni şi-au pierdut viaţa în 2010 în incidente auto petrecute pe şoselele României.

Esential

9213 accidente de circulaţie au avut loc anul trecut în România.

Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC) a organizat astăzi la Bucureşti o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat statisticile negative înregistrate anul trecut pe şoselele României.

Potrivit oficialilor AVAC, în 2010 s-au contabilizat peste 2300 de decese survenite în urma unor accidente rutiere, o valoare care ar trebui să îngrijoreze publicul larg, având în vedere că vorbim de una dintre cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană.

Marian Nedelescu, preşedintele AVAC, a declarat că "numărul este suficient de mare pentru a plasa decesele rutiere ca fiind prima cauză a morţii în România, în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani. Astfel, se ajunge la o medie de 6 decese pe zi, în 2010, cauzată de accidente rutiere."

Acelaşi oficial a declarat că anul trecut, pe şoselele din România, au fost înregistrate 9213 accidente, în care 2363 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar 8477 au fost rănite. Cifrele plasează România din nou în coada clasamentului european privind victimele accidentelor de circulaţie.

"Acest lucru se întâmplă, deşi ţara noastră era obligată de organismele europene să reducă cu 50% numărul accidentelor rutiere până în anul 2009", a mai declarat Marian Nedelescu.

Statisticile AVAC plasează în topul cauzelor accidentelor de circulaţie traversările neregulamentare şi neacordarea de prioritate pentru pietoni sau alte vehicule. Tot cifrele arată că 80% din accidentele care implică pietoni au loc în mediul urban.

În marea lor majoritate, adică 93% din cazuri, accidentele au ca principal vinovat factorul uman, 80% dintre acestea fiind cauzate de pierderea atenţiei şoferului chiar şi pentru câteva secunde (în medie este vorba despre 3 secunde, potrivit unui studiu făcut de Virginia Transport Research Council).

via | AVAC

Comentarii (28)

  • .marius.
    Si cand ma gandesc ca acuma vor sa puna in aplicare o lege care in caz de ebrietate sau nepurtarea centurii de siguranta sa te alegi doar cu un avertisment.
    Nu mai bine umplem inchisorile, decat cimitirele ?...zau asa..
    32 7
  • Razvan
    Doamne ajuta! LOL
    5 2
  • corect
    soferii sunt la fel de inconstienti in orice tara daca legea s-ar aplica la fel de prost si infrastructura ar fi la fel de proasta, astea sunt cauzele , iar soferii se pot educa prin pedepse crunte asa cum este in alte tari.
    26 6
  • cu toate masurile de siguranta, cat timp vor exista masini vor exista si accidente e legea firii, e ca si cum ai vrea sa nu mai ploua, nu se poate, asta e natura. E trist, dar adevarat, nu se intampla numai la noi.....
    13 12
  • accidente
    nu este vorba de soferi prosti, iresponsabili, sau inconstienti. este vorba ca la scara mondiala,se vrea ca romanii sa devina din ce in ce mai putini. de asta nu avem autostrazi, drumuri bune, etc. asa ca a muri pe strazi din cauza accidentelor este o cauza buna pentru a ne micsora numarul. autostrazi nu vom avea. sanse de trai mai bune nu vor fi.
    19 9
  • kumite
    Asa-i!
    Scara mondiala e de vina pt.tot ce-i in romania.Saracii romani n-au nici o vina!
    23 5
  • ****
    nu avem autostrazi dar mergem cu 160 lejer si peste 200 sa vedem cat poate masina .....
    26 3
  • @anronny
    Da ai dreptate, se conduce ca in jungla aici la noi fata de strainatate.
    18 5
  • martix
    POZA
    stie cineva detalii despre accidentul din poza?
    3 2
  • Ca sa aiba PRO-TV stiri...
    ...
    13 2
  • BaditzaEx
    La Pariu !!!
    ca in peste 60% din accidente au fost implicate BeMWeuri si-n peste 40% din accidente au fost implicate masini cu numere de Bulgaria!
    11 9
  • @AutoMarket...........
    imi place noua voastra atitudine..........
    la mai multe.......
    SOC:))))))))))))))
    4 4
  • @Automarket
    Ce e cu titlul asta fratilor ? Mi se pare sau am nimerit pe Zero TV ? Titlu ce cerseste "audienta". Va rog pe viitor sa nu apelati la tertipuri dastea ieftine.
    13 2
  • Ups
    Imi cer scuze...abia acum am citit tilurile la celelalte articole si apoi mi-am dat seama ca e 1 aprilie. FRUMOS :D
    5 3
  • subiect
    "Soc si groaza" cu tot respectul este copyright la stirile de la ora 5... Adevarul este ca se conduce extrem de imprudent pe la noi iar cauzele ar fi multe. Ideea este ca pana la urma daca vrei sa te protejezi trebuie sa mai reduci din viteza si sa iti iei o masina mai sigura.

    @thenuts - articolul este datat 31.03.2011.
    6 2
  • Bogdan
    inconstienta
    @marius - nu exista si nici nu a existat proiect de lege prin care sa fie doar avertizati soferii care conduc sub influenta alcoolului.
    Cat despre accidente, intotdeauna vor fi indiferent de amenzile aplicate, cat timp permisele de conducere vor putea fi cumparate. Adevaratii criminali sunt cei care lasa pe sosele iresponsabili care nu au ce cauta la volan, si pe strazi masini care nu pot trece un ITP efectuat corect
    Cum scrie si in articol, principala cauza este neacordarea prioritatii, nu viteza, nu faptul ca nu a semnalizat intentia schimbarii de mers, nu faptul ca nu a purtat centura de siguranta samd.
    5 0
  • si pietonii
    Adevarul este ca o parte din vina in multe cazuri o au si pietonii, de multe ori se angajeaza in traversari fara macar sa se uite cu coada ochiului in stanga si in dreapta....uneori sun masini parcate...ca la romani...chiar pe coltul strazii ce impiedica vizibilitatea...eu cred ca tine mult de scoala, scoala de sofri sa aiba examene mai stricte, in scolii copiii sa fie mai mult educati...cu exemple video!!!!, si amenzile mai mari dar bazate pe imagini.
    5 0
  • YMihai
    soc si groaza... Fanta cu aroma de soc !
    ... a zis cineva bine cateva posturi mai devreme ... desi dezabonat de pe stirile pro-tv... am avut impresia k m-am logat din nou. Ce-i cu titlul asta frate ? Cum il puteti traduce ? Unde e socul... si unde e groaza ??? Un simplu titlu... In fiecare zi mor 6 romani in accidente de circulatie... ar fi fost suficient ca sa ne obtineti click-ul... Penibil de socant !!!
    3 1
  • permisele pe bani
    Gresesc eu sau masina din imagine este inmatriculata in AG?

    asa cum scria cineva mai sus o mare vina o au politistii care dau permise pe bani. ce se mai aude cu acele 5000 de permise de la AG? nimic. dar peste tot este la fel. LA NOI NU SE FACE SCOALA DE SOFERI!!!. este ceva acolo un simplu instructaj si gata am dat drumu pe strada un permis.

    l-am intrebat azi pe unu de ce nu semnalizeaza si mi-a raspuns sa eu nu vad ca rotile lui sunt virate spre stanga ... dang ... uite ca la asta nu m-am gandit pana acum .

    ce vina au avut oamenii aia 4 care au murit ieri in apropriere de Titu din causa unei borduri de beton care a cazut din camionul din fata?
    cate amenzi da politia romana celor care

    transporta marfa fara ca acesta sa fie acoperita?

    Cat de greu este a aprinzi farurile pe drumuri ca sa te vada cel care vine din fata???

    educatia noastra este la genunchiul broastei.
    5 1
  • @CCmax si restu
    Da...a fost in 31 redactat insa titlul a fost unul normal pana la ora 12. Dupa ora 12 eram deja in 1 aprilie timp in care au modificat titlurile.
    2 1
  • Octavian
    problema e infrastructura. Pe autostrada daca mergi cu 200 si pierzi controlul parapetii te tin pe carosabil, dar cand esti pe national si ai de ales dintre copac copac, pod, cap de pod, etc etc te miri ca mor pe capete?
    Ca sa nu zic daca ar fi amenajate cateva circuite pentru cei care vor sa scape de adrenalina.

    Astia suntem noi, romanii. Indiferent cat cresc amenzile, tot o sa o calcam. Sa creeze conditii si atunci va fi mult mai ok
    4 1
  • parerea mea
    pacat de cei care mor ... si de obicei o patesc cei nevinovati ... dar as vrea sa spun ca dupa mine , nu viteza este principala cauza a accidentelor , ci prostia unora in trafic , care ori nu stiu sa conduca , ori sunt inconstienti , ori "smecheri " , ori nu se asigura , ori nu pot stapani masina lui taticu caci n-au habar de condus ... sunt cateva cauze majore ... dar in nici un caz nu viteza este principala cauza ... viteza doar da urmarile cazului ... e adevarat ca la viteza mica urmarile sunt unele , la viteza mare urmarile sunt altele ....dar cauza accidentului de obicei e alta decat viteza , in 95 % ... parerea mea ...
    5 0
  • Andrei
    ...
    Legat de poza articolului, aveti idee daca pasagerii sau soferul au supravietuit?
    1 1
  • poza din articol
    soferul era un tigan din ptesti pe nume Bosnea , a fost singua victima din accident ( a murit strapuns de parapet ) cred ca 2007
    4 0
  • Bosnea Mondialul
    Bosnea,soferul lui adrian copilul minune! in jaguarul asta si-a gasit sfarsitul.la locul accidentului se afla o bisericuta pe un trepied cu lumanari!
    0 0
  • kamicaze
    Yha
    ...din care 3 sunt din AG.
    1 1
  • valter
    da
    din pacate infrastructura minunata ajuta aceasta statistica!(negativ bineinteles)
    Cine circula des din westul tarii spre Buc. stie despre ce vorbesc.
    0 1
  • da mai bagati masini cu volanul pe partea ailalta... inteligent, inteligent..
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru