La nivelul exteriorului, pe lângă transformarea în pick-up, Range Rover a primit un pachet estetic generos de la Startech. Vorbim despre un kit care măreşte lăţimea vehiculului şi despre un set de bare de protecţie, o nouă grilă frontală, un set de praguri laterale diferite şi ornamente pentru bosajele aripilor.
O bună parte din componentele adăugate de Startech sunt realizate din fibră de carbon, iar jantele de 23 de inch diametru sunt realizate prin forjarea alumniului pentru a asigura o masă cât mai redusă.Transformarea de la SUV la pick-up a implicat fabricarea a peste 100 de componente complet noi din aluminiu, fibră de carbon şi oţel, explică reprezentanţii casei germane de tuning, care promit aceeaşi rigiditate torsională ca la modelul standard. Rezultatul are o benă cu o lungime de încărcare de 1.100 milimetri cu uşa închisă, respectiv de 1.700 milimetri lungime cu aceasta deschisă. Fiind vorba despre un automobil premium, cei de la Startech au echipat pick-up-ul rezultat din modificarea unui Range Rover cu o uşă de benă operată electric. Bineînţeles, tunerii nu s-au oprit din modificări doar la caroserie, aşa că interiorul a fost îmbrăcat în piele de înaltă calitate, cusută manual pe aproape toate reperele pe care era posibilă aplicarea. Startech va oferi pick-up-ul său în orice culoare alături de care este disponibil modelul Range Rover pe care este bazat.
Via Startech
Va fi folosita de Ion Tiriac & company pentru caratul animaleleor omorate!