SPP vrea 3 mașini blindate pentru transportul demnitarilor: omul de afaceri Ion Țiriac este singurul participant la licitație

de Petre Barac
Vineri, 08.12.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a lansat o licitație pentru achiziția a trei mașini blindate pentru transportul demnitarilor, contract cu valoarea de circa un milion de euro. Singura ofertă a fost depusă de Țiriac Auto.

SPP vrea să cumpere trei mașini blindate care să asigure transportul demnitarilor atât în oraș, cât și în afara lui.

Două dintre ele (cele pentru oraș) trebuie să fie berline cu 4 uși și 4 locuri, cu motoare de cel puțin 500 CP, tapițerie din piele și vopsea metalizată. Lungimea vehiculelor va fi de cel puțin 5.2 metri, iar lățimea de minimum 1.85 metri.

SPP solicită prin caietul de sarcini un blindaj clasa VR9, capabil să ofere protecție la explozii ușoare și atacuri cu diverse arme de foc.

Pentru autoturismul de teren, motorul trebuie să aibă cel puțin 450 CP, tracțiune integrală, 5 uși și 5 locuri, lungime de cel puțin 4.8 metri și lățime de minimum 1.9 metri. Pachetul de blindaj va asigura protecție clasa VR6.

Singura ofertă la licitația organizată de SPP a fost depusă de omul de afaceri Ion Țiriac, prin firma Țiriac Auto. Valoarea totală a contractului este de circa un milion de euro. Vehiculele trebuie să fie livrate în termen de 13 luni de la atribuirea contractului.

În toamna anului 2015, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, că SPP îi va păzi și pe foștii demnitari, inclusiv președinți ai partidelor parlamentare.

Via Profit

Comentarii (2)

  • cat e parandaratul.....
    8 0
  • Mai nou, infractorii se simt amenințați.
    7 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru