Special: Doru Sechelariu, dubla victorie in Singapore!
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Doru Sechelariu a concurat in acest sezon in Formula BMW Europa, iar in weekend a fost invitat sa participe la etapa din Singapore din cadrul competitiei Formula BMW Pacific.
Romanul a avut astfel ocazia de a pilota pe cel mai mediatizat circuit de Formula 1 din acest an, iar pilotul in varsta de numai 15 ani a reusit sa obtina victoria in ambele curse desfasurate in acest weekend.
Prima cursa din cadrul etapei Singapore a avut loc sambata, iar Sechelariu s-a impus intr-o maniera convingatoare, reusind sa obtina prima victorie din cariera in Formula BMW. La finalul cursei, romanul s-a declarat extrem de incantat de victoria obtinuta.
"Este minunat. Inainte de acest weekend am venit aici si ma gandeam ca pot fi al doilea sau al treilea, dar nu credeam ca pot castiga cursa. In primul tur am fost putin nervos, dar dupa ce am vazut ca ma distantez m-am calmat si nu am fortat 100%", a precizat Sechelariu.
Duminica, in cea de-a doua cursa, romanul s-a impus la fel de convingator, conducand plutonul de la start pana la trecerea de steagul cu patretele.
"Este foarte important sa castig experienta pentru campionatul din Europa de anul viitor. Nu ma asteptam sa ma un astfel de weekend, asa ca sunt foarte fericit", a declarat el la finalul celei de-a doua curse.Performanta remarcabila obtinuta de roman i-au determinat pe organizatori sa il invite si la urmatoarea cursa din cadrul Formula BMW Pacific, care se va desfasura in luna octombrie la Shanghai, in paralel cu Marele Premiu al Chinei de F1. "Cu siguranta voi fi in Shanghai", a spus Sechelariu.
Sechelariu este pilot titular in cadrul Formula BMW Europa, dar a fost invitat sa participe si la cateva dintre cursele competitiei similare din Asia, numita Formula BMW Pacific. In ierarhia sporturilor cu motor, Formula BMW este considerata o categorie destinata juniorilor, fiind rampa de lansare in cariera pentru piloti.
Competita a fost fondata de BMW in anul 2001, iar primul campionat a fost inaugurat in Germania un an mai tarziu. Organizatorii selecteaza cativa piloti din fiecare serie pentru a participa la competitia finala de la sfarsitul fiecarui sezon, numita World Final.
Castigatorul World Final va avea ocazia de a testa ulterior monopostul de Formula 1 al echipei BMW-Sauber.
Dar am fost contrazis de performantele din ce in ce mai mari ale lui Seche Jr.
Sincere felicitari si numai rezultate bune. Sa te vedem macar in GP2 ca sa fim si noi mandri ca avem un pilot care a fost foarte aproape de F1
Pe aceasta cale as vrea sa propun administratorilor acestui site sa creeze o sectiune speciala pentru pilotii romani ce activeaza in motorsport.
Sechelariu, Marinescu, Brunner etc la 4 roti, Muresan pe 2 roti. Ati fi astfel printre cei care, macar moral, ii sprijina pe acesti baieti.
Facandu-i cunoscuti poate inspira astfel si alte viitoare talente intr-ale motorsportului
Inca o data felicitari Doru pentru superba dubla de la Singapore si asteptam inca o dubla la Shanghai.
In alta ordine de idei, asa cum a spus ,,McLaren'', ar trebui creata o sectiune speciala pentru tinerele talente in arta pilotajului auto-moto de la noi din tara.
Tot ieri, la Sudio Formula1, s-a pomenit de un alt pilot roman de motociclete care a castigat o cursa in Europa. Felicitari si bravo!
Asteptam sectiunea speciala pentru pilotii romani!