În urmă cu câteva zile, șeful mărcii Volkswagen, Thomas Schäfer, a stârnit o discuție aprinsă după ce acesta a declarat în mod ferm că viitorul constructorului german este unul electric. În esență, el a precizat că motoarele termice sunt învechite ca tehnologie, iar combustibilii sintetici nu reprezintă soluția salvatoare în cazul său.
Ei bine, în ciuda acestor declarații, Grupul Volkswagen a anunțat acum că nu va renunța, pentru moment, la motoarele termice. Asta pentru că Skoda tocmai a primit responsabilitatea de a dezvolta motoare termice noi atât pentru modelele sale, cât și pentru modelele altor mărci din interiorul grupului german.
Pentru asta, marca cehă a anunțat că angajează, în acest moment, 150 de persoane pentru departamentul său tehnic. Constructorul din Mlada Boleslav spune că viitoarele sale motoare vor fi atât mai puternice, cât și mai eficiente decât cele din prezent.
În momentul de față, unul dintre motoarele preferate ale Grupului Volkswagen este unitatea EA211, un motor care și-a făcut apariția în 2011.
Propulsorul este disponibil în mai multe configurații, în funcție de modelul ales. Pentru cele mai accesibile modele, există configurația de 1.0 litri cu 3 cilindri, cu aspirație naturală.Urmează în ierarhie configurația TSI cu 3 cilindri, care, așa cum reiese din nume, primește un turbocompresor. Există, bineînțeles, și variante cu 4 cilindri pentru modelele mai mari, cum ar fi unitatea de 1.5 litri TSI sau propulsorul hibrid de 1.4 litri TSI. Este foarte probabil ca unul dintre cele două motoare cu 4 cilindri să-și facă apariția la noile Volkswagen Passat și Skoda Superb.
via Skoda
Da bai zevzecule, o sa se construiasca bine merci motoare termice inca multi ani de acum, oricat v-ati zvarcoli voi, pluseristii #rezistenti, constiinciosi si responsabil-civici, cu planeta-n gand si cu bratele pe dupa copaci. Si e normal sa se construiasca, pentru ca sunt in continuare cele mai bune, in ciuda creierelor usor lavabile pe care le aveti voi. Si care se inflacareaza iute si gratuit pe teme inventate de unii mult mai destepti ca voi, care va manipuleaza propriul interes. Spor la zvarcoleala. :)))
Dar te poți căra în Rusia. Ăia folosesc tehnologie de acum 40 de ani, numai bună și pentru tine.
Câinii latră, caravana trece. Te-aș sfătui să "get on with the program", dar cred că e prea târziu pentru tine.
Doar că nu le vor mai importa de la bătrânica din Germania ci de la Igor din Siberia. Sau așa speră ei :))
O sa cumpar Diesel linistit in Europa inca multi ani de aici inainte. Oameni mult mai capabili decat neica nimeni ca tine o sa aiba grija de asta, pana crapati voi de ciuda si de guitz progresist. :)))
Ia niște calmante că te-ai cam aprins, AUR-olacule. Apropo de "zvarcolit" :))
Hmmm...nu stiu cum ar trebui privita pozitia Skoda, e genul de catel de pripas caruia i se arunca un os (prea mare de inghitit) sau Skoda va avea "onoarea" de a duce mai departe mostenirea VAG?
Si mai am o intrebare, poate imi raspunde unul dintre "termitizati"...de ce Skoda si nu...Lamborghini sau de ce nu...Audi. De ce tocmai Skoda a fost "incaltata" cu responsabilitatea asta? Cata experienta are Skoda in dezvoltarea de motoare termice?
@Tiberiu Safta...de unde "în ciuda acestor declarații, Grupul Volkswagen a anunțat acum că nu va renunța, pentru moment, la motoarele termice". Unde scrie ca Grupul urma sa renunte la motoare termice?
Asa sunteti voi toti, pluseristii: stiti multe chestii care sunt fix pe dos. :)
Propulsorul este disponibil în mai multe configurații, în funcție de modelul ales. Pentru cele mai accesibile modele, există configurația de 1.0 litri cu 3 cilindri, cu aspirație naturală.
Urmează în ierarhie configurația TSI cu 3 cilindri, care, așa cum reiese din nume, primește un turbocompresor. Există, bineînțeles, și variante cu 4 cilindri pentru modelele mai mari, cum ar fi unitatea de 1.5 litri TSI sau propulsorul hibrid de 1.4 litri TSI."
Noapte bună.
asta ca sa nu credeti ca pe alte piete ale lumii relevante ca vanzari, oricine poate vinde orice fumegatoare vrea. sunt doar cu unu-doi pasi in urma liderilor, dar daca totusi vreti fum si noxe va raman doar state gen somalia, korea de nord, gasiti voi ceva zone unde inca se poate profita de "libertate"