Skoda sărbătoreşte 20 de ani sub umbrela Grupului Volkswagen

De Bogdan Mirică
Publicat Luni, 18.04.2011
Constructorul ceh aniversează 20 de ani de apartenenţă la conglomeratul german, săptămâna aceasta. În anii următori, Skoda speră să vândă peste 1.5 milioane cu ajutorul nemţilor.

Esential

190.000 de maşini vindea Skoda în 1991, înainte de preluarea VW.
762.000 de maşini a livrat Skoda anul trecut, după 20 de ani sub comanda VW.

Skoda are mari motive de sărbătoare săptămâna aceasta. Constructorul ceh împlineşte 20 de ani de apartenenţă la grupul Volkswagen, două decenii în care soarta sa s-a schimbat radical, devenind unul dintre cele mai puternice branduri europene.

Martin Winterkorn, preşedintele Volkswagen, a declarat astăzi, în cadrul unei ceremonii aniversare, că "în urmă cu 20 de ani nimeni nu se gândea la o colaborare atât de fructuoasă între cehi şi germani. Cu toate acestea, cehii şi-au arătat dorinţa de a construi maşini puternice, Volkswagen a plusat cu experienţă şi aşa Skoda a ajuns să fie un jucător important pe pieţele mondiale."

Dacă în 1991 Skoda vindea doar 190.000 de maşini, cei 20 de ani petrecuţi sub umbrela VW au făcut ca Skoda să atingă anul trecut o cifră de vânzări record, de 762.000 de unităţi. În următorii ani, cehii speră să vândă peste 1.5 milioane de exemplare pe an, bazându-se pe aportul pieţelor din China şi India.

via | autocar

Comentarii (9)

  • Si-au batut joc de astia...
    Ce s-a ales si din Skoda. Si-au batut joc astia de la vw de ei cu au facut cu toate marcile pe care le-au cumparat. Dintr-o firma cu traditie, care facea masini cu personalitate adevarata (adica in caz ca aveai pretentia sa urce o panta de 15% te injura cu doua-trei rauteuri dupa care se opintea frumos ca magarul), au ajuns sa faca de-astea plictisitoare gen Octavia copiate dupa generatii mai vechi de VW care in afara de troncanit specific tdi nu stiu sa faca. Nu auzi si tu un prr-poc, un buf-bum, un zbang.... masini banale
    8 31
  • sti ce mi-a placut la tine? ti-ai dat un vot, si pentru a egala situatia ti-am dat si eu unul....negativ .
    16 6
  • @blue
    dupa Dacia, Skoda este cea mai bine vanduta marca din Romania.
    9 9
  • Victor
    Atunci cand VAG investea in Cehia cumparand Skoda in romanica se striga „nu ne vindem tara”, „huooo vin mosierii” iar poporul,pardon gloata vota cu iliescu..da lasa ca acum ne-am revansat,luam gunoaiele din vest si le inmatriculam in bulgarica..

    Cine viseaza ca masinile Skoda n sunt bune sa se uite in primul rand cu ce calatoeste,adica cu tramvaiu pe blat,abea dupa sa se dea cu presupusul.
    16 1
  • you_hoooo
    cele mai bune vw
    Toata stima pentru aceasta marca! Masini foarte fiabile! Din pacate pentru VAG Group, au recreat o marca cu produse mai bune (si mai ieftine) decat VW.
    Pacat ca vor sa faca un fel de Dacia, o repozitionare care nu face cinste.
    Ce ironic: in perioada interbelica, Skoda crea masini de lux pe cand VW inca nu era; poate decat in mintea lu' tovarasu' Hitler...
    7 1
  • @you hoooo
    Cele mai bune vw
    Skoda nu a fost niciodata mai fiabila si mai buna decat Vw. Asta sunt opiniile unor frustrati care nu au fost in viata lor intr-un Vw. Ordinea este aceasta:1. tot ce apare nou in concern este oferit pe Audi. 2. dupa o perioada de cativa ani, cand deja tehnologia nu mai este o noutate se implementeaza pe Vw.3. spre farsitul ciclului de viata, tehnologia apare si pe marca ieftina a grupului: Skoda. 4. Seat iese din ecuatie, pentru ca este intr-un fel divizia sport al grupului si colaboreaza direct cu Audi.
    Am avut la inceputul soferiei Skoda si m-am lecuit dupa ce am condus Vw.
    7 4
  • Marian
    Ba m-ati spart cu Seat divizia sport a lu' peste. Ce e sportiv frate la un motor de 1.4 85 cai fata de clasicul 1.4 de 80???? Daca te duci intr-o reprezentanta SEAT iti zic ca sunt un pic mai scumpe masinile dar sunt facute doar din piese de AUDI, cand de fapt sunt AUDI 100% masini second.
    4 1
  • Skoda : Am mai gasit o piesa identica cu Audi la motor (asta's eu ;))
    VW : Am facut pana, mai aveam motorina, dar s-a terminat uleiul.
    Audi : Cat de mult pot sa-mi iubesc masina!

    Despre SEAT nu am gasit poante, probabil ca sunt invizibili :))
    @@you hoooo: sigur nu ai un Audi ;)
    0 1
  • Pentru Ion
    esti varza Ion , ai condus tu vreodata un vw ? chestia cu uleiul era la golf 1 care consuma mult ulei insa nu ar trebui sa iti explic tie cum sta treaba ...esti doar un frustrat , crezi ca eu nu ma pot lua de audi ? e simplu dar ma abtin . in orice caz golfurile noi sunt de toata stima , lafel si celalalte masini vw , sa conduceti voi un touareg ca se pisa pe toate jeep-urile din gama lui
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru