În 2018, Skoda a livrat peste 1.25 milioane de vehicule la nivel global, în creștere cu 4.4% față de 2017, un nou record pentru constructorul din Cehia.
Veniturile din vânzări au fost și ele în creștere, la 17.3 miliarde euro, iar profitul operational s-a ridicat la 1.4 miliarde euro.
Pe fondul unui an foarte bun, Skoda a anunțat că vrea să atingă un total de 30 modele noi în gamă, până la sfârșitul anului 2022. Dintre acestea, mai mult de 10 modele vor fi electrice sau hibride, potrivit datelor oficiale.
În acest sens, Skoda a investit anul trecut mai mult de 500 de milioane de euro doar în fabricile sale din Cehia. Pe parcursul următorilor 4 ani, investițiile Skoda în e-mobility și servicii noi se ridică la două miliarde de euro, strategie ce cuprinde și lansarea noilor modele menționate.
Via Skoda
Mai bine nu, prefer românească, frantuzeasca sau poate chiar Ford made in România dacă fac o electrificare al Ecosport sau a noului SUV care vor să îl producă.
fiecare natiune cu Caragiale al ei