Skoda Octavia este cel de-al treilea model al concernului Volkswagen care va primi noua platformă MQB. Până la lansare, noua generaţie a modelului ceh ajunge din ce în ce mai des în faţa obiectivelor foto, fără ca acest lucru să reprezinte intenţiile directe ale mărcii din Mlada Boleslav. De data aceasta, fanii Skoda au reuşit să fotografieze noua generaţie a lui Octavia fără niciun fel de camuflaj, în timpul filmării primului spot publicitar pentru acest model. După cum ne aşteptam, modelul este mai mare şi prezintă un design preluat de la Rapid, fratele său mai mic.
Noua generaţie a lui Skoda Octavia este aşteptată să debuteze la finele lunii curente. Modelul aminteşte atât de Volkswagen Jetta, cât şi de vechiul Audi A6, preluând trăsături de design de la ambele modele, pe lângă elementele pe care le împarte cu Rapid. Responsabil de design-ul noii Octavia este Jozef Kaban, şeful de design al mărcii Skoda şi omul care a lucrat la aspectul lui Bugatti Veyron. Încă de la început, Kaban a dorit ca noua generaţie a lui Octavia să păstreze valorile care au consacrat-o, pentru a se asigura că va păstra baza de clienţi a acestui model şi că va reuşi să atragă un public nou printr-un design mai modern, fără schimbări dramatice.
"Este responsabilitatea mea să creez ceva incitant, care îşi păstrează spiritul şi în anii următori. Clientul trebuie să se bucure de maşină şi la cinci ani după ce a cumpărat-o.", spunea Jozef Kaban în martie 2011, în cadrul unui interviu acordat Automarket.ro, cu privire la design-ul noii generaţii Octavia. Noua Octavia va avea o masă mai mică decât a modelului actual, graţie platformei MQB, cu toate că dimensiunile sale vor creşte.Via Worldcarfans
Ex. Mazda 6 din 20008 - 2009, generatia veche arata de 100 de ori mai bine chiar daca designul a fost facut in 2007. Succes Skoda
de design nu vreau sa comentez, fiecare cu gusturile lui insa skoda in afara nici nu exista, sunt cumparate ca masini de flota sau taxiuri ieftine, in rest lumea cumpara orice altceva, plus ca la fiabilitate nici nu sunt foarte stralucite, vezi puntea spate nealiniata corect din fabrica care mananca cauciucurile pe interior, vezi apa care intra pe la usile din fata care nu sunt bine etansate, numai spun de probleme la clima care iarna baga doar aer rece sau de cele mecanice foarte cunoscute la tdi-uri.... cu parere de rau, skoda nu e ceea ce cred multi, poate doar daca iti iei un 1.6 mpi pe care il conduci 5000 km pe an cu maxim 80-90 km/h.... in rest prefer oricand skoda octavia I cu codul ALH.
numai bine va doresc.
Nu stiu cine iti da tie dreptul sa ii faci "catei" pe cei care cred ca e plictisitoare.
Ar trebui sa ne vedem fiecare de parerea lui in loc sa ne atacam unii pe altii ca chiorii, doar pt ca gusturile unuia nu coincid cu cele ale altuia.
Eu unul astept de foarte mult timp imagini cu noua generatie si ma declar deja complet satisfacut de schimbarile facute! Cred ca va reusi sa puncteze mult mai mult la capitolul calitate perceputa, iar noile gadget-uri imprumutate de pe Golf, vor convinge mult mai multi clienti!!! Abia astept sa imi configurez un Elegance Albastru inchis, cu motor 2.0 TDI 150 CP si cutie DSG 7!!!
FELICITARI SKODA!!!!!!!!!!!!!
cred ca tu daca vezi o cutie exclami: "wow, are 8 colturi!!" nu am zis nimic legat de fiabilitate, raport pret/calitate, tehnologie, etc doar ca designul e prea rece, nu inspira nimic.. deja invechit.
salut
Surprinzator, eu la 1Z(BJB) n-am avut probleme decat cu turbina, care a murit la 70k fmmsf.
Un prieten are 1U (AXR) de 5 ani (fara o luna) 140k si nu are nicio buba.
Mai e si dupa sufletu omului!
Drum bun si sa ne vedem sanatosi!
Ce este drept....cei din grupul Vag cam aseamana masinile intre ei (putin mai mult) dar de fiecare data exista ceva ce te atrage la modelul X. Oricum noi ne dam cu parerea aici dar veti vedea ca vanzarile ne vor intrece orice asteptare.
Succes Skoda !
pare mai reusita 2-ul cu face lift...