În cadrul conferinței anuale în care Skoda a prezentat rezultatele financiare pentru anul trecut, dar și planurile de viitor, oficialii producătorului din Mlada Boleslav au confirmat dezvoltarea unei noi generații Octavia. Modelul va fi lansat în toamna acestui an, cel mai probabil la Salonul Auto de la Frankfurt, eveniment care se desfășoară în luna septembrie.
Pentru a mai anima vânzările actualei versiuni, Skoda lansează pachetul special Dynamic+. Acesta promite o serie de elemente de caroserie inspirate de cele prezente pe versiunea de performanță Octavia RS.
La exterior, pachetul Dynamic+ propune un element aerodinamic pentru spoilerul frontal, carcase ale oglinzilor laterale vopsite în negru, o grilă frotală disponibilă tot în negru și un difuzor restilizat. Totodată, pachetul propune o aripă spate de mici dimensiuni și jante de 17 sau 18 inch, în funcție de preferințele clienților.
Pentru moment, Skoda nu a publicat și imagini cu interiorul versiunilor echipate cu pachetul Dynamic+, dar menționează că acestea dispun de un volan sport, de pedale din aluminiu, de un plafon de culoare neagră și de scaune cu suport lateral îmbunătățit.
Skoda Octavia este cel mai iubit model din gama constructorului ceh.
Din 1996 și până astăzi, Skoda a produs peste 5.5 milioane de unități Octavia și Octavia Combi. Conform unor surse apropiate companiei, viitoarea generație ar putea primi și versiuni de motorizare plug-in hybrid.
Comentarii (1)