Oficialii Skoda au anunţat deja noi modele în gamă, iar primul candidat pe lista schimbărilor este Fabia. Într-un comunicat de presă care detaliază raportul anual pe 2013, constructorul ceh a anunţat, voit sau nu, şi debutul unei noi generaţii Fabia în toamna acestui an. Modelul ar urma să fie expus în cadrul Salonului Auto de la Paris, programat să îşi deschidă porţile la sfârşitul lunii septembrie.
Chiar dacă este un model cu o vârstă venerabilă pe piaţă, Fabia reuşeşte să atragă mulţi clienţi la nivel mondial, în 2013 fiind livrate nu mai puţin de 202.000 unităţi.Debutul noului model vine ca urmare a noului plan de expansiune al constructorului ceh. Acesta îşi doreşte să vândă 1.5 milioane de maşini pe an şi pentru asta promite câte un model nou sau revizuit la fiecare şase luni.
Cehii nu au dezvăluit detalii despre data de lansare a noii generaţii Superb, însă modelul ar putea ajunge pe piaţă la finalul lui 2015.
Tot atunci, Skoda plănuieşte să introducă şi un crossover mai mare decât Yeti, botezat Snowman, anunţat deja în producţia uzinei cehe din Kvasiny
Comentarii (0)