Sistemele pentru depistarea alcoolemiei șoferilor vor deveni obligatorii pe mașinile noi din America

de Tiberiu Safta
Sambata, 13.11.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În curând, toate mașinile noi vândute în Statele Unite vor trebui să fie echipate cu un sistem care depistează alcoolemia șoferilor. Proiectul de lege ar putea intra în vigoare peste trei ani.

Mașinile noi comercializate pe piața din Statele Unite vor trebui să fie echipate în standard cu un sistem care detectează dacă un șofer conduce sub influența alcoolului. Proiectul de lege face parte dintr-o serie mai lungă de schimbări legale din domeniu, printre care se numără și o lege ce facilitează trecerea către mașini electrice.

Proiectul de lege ar urma să fie semnat de către președintele american, Joe Biden. Dacă sunt aprobate, prevederile acestei noi legi vor intra în vigoare peste trei ani. Tot de atunci, constructorii de automobile vor avea la dispoziție un interval de încă trei ani pentru a dota mașinile cu acest alcoolmetru.

Conform unui paragraf din proiectul de lege, accidentele fatale provocate de prezența alcoolului la volan reprezintă o treime din aceste incidente în fiecare an în SUA. Conform datelor oficiale, au fost înregistrate 10.142 de astfel de evenimente în 2019, cu șoferi care au avut un nivel al alcoolemiei de peste 0.8.

Institutul IIHS din SUA consideră că implementarea acestei tehnologii poate să scadă numărul accidentelor fatale anuale cu 9400. 

Sistemul va fi capabil de a monitoriza pasiv comportamentul șoferului și, astfel, poate determina dacă acesta conduce sub influența alcoolului. Mai mult, sistemul va detecta și nivelul de alcool din sânge. Dacă acesta este prea mare, sistemul va limita sau chiar opri vehiculul.

via Carscoops

Comentarii (6)

  • Dar nu era mai simplu sa interzică alcoolul?... dacă un sofer e total împotriva consumului de alcool de ce ar trebui sa plătească pt aceasta tehnologie?... oricum dacă tot zic ei ca e buna de ce trebuie sa așteptăm șase ani?
    9 12
  • Face parte din îndobitocirea totală… va fi foarte simplu de păcălit un asemenea sistem sau de indus in eroare. Unii conduc tot timpul mult, mult “mai rău” decât cei cu alcool. Da, este josnic să conducem sub influența alcoolului și foarte riscant, dar defapt cauza reală este teribilismul și plictiseala celor care se urcă la volan ca să se joace… Oricum msi vad o problema și anume drogurile, ori SUA consuma mai multe droguri decât suplimente alimentare și se știe clar ce impact are asupra condusului. Avem din nou subiect de discuție… ne țin ocupați!!!
    9 8
  • Natural High
    atata timp cat iarba nu intra in discutie, nu pot sa ma consider decat fericit. Pace.
    3 0
  • @AM ...
    ia mai puneti mina pe geografie " domnilor tovarasi " ...
    SUA e o tara situata in America de Nord !!!

    drumuri bune !
    5 0
  • sa vina masina autonoma mai repede ... ca nu mai conteaza daca sunt sau nu alcoolizat :)
    4 0
  • In România cu 2 șoferi in mașină este o provocare sa te deplasezi (nu pot spune condus), deci condusul autonom este la cel puțin 30 de ani distanță… deci nu te baza :(
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru